Muzica occidentală, ascultată pe furiș de adolescenții din România comunistă, le oferea celor tineri o deschidere către lume, dar această deschidere era strict supravegheată de aparat. Povestea se leagă de emisiunea Metronom, realizată de Cornel Chiriac la Europa Liberă, și de modul în care statul român intercepta corespondența tinerilor care încercau să ceară melodii sau să-și împărtășească gândurile unui public din străinătate. Pentru mulți, istoria asta sună acum ca o imagine din anii 1960–1970: adolescenți care-și formau identități muzicale ascultând un radio cu semnal slab, dar plin de emoție. La acea vreme, difuzarea muzicii anglo-americane pe posturile oficiale era rară; pentru curioși, singura variantă era să prindă posturi occidentale sau să scrie. Iar aceste scrisori, aparent intime și naive, ajungeau să fie folosite ca instrumente de monitorizare.
CNSAS a postat pe Facebook explicații despre oferta muzicală restrânsă a regimului și despre interdicțiile impuse asupra posturilor occidentale, în special a celor cu conținut anticomunist, precum Europa Liberă. Pentru mulți liceeni, Metronom era emisiunea preferată, iar unii trimiteau scrisori ca să ceară anumite piese sau ca să își exprime opiniile, care autorităților li se păreau ostile. Problema era că toate trimiterea spre străinătate erau supuse verificărilor de către Securitate. O scrisoare adresată unei redacții din München avea mari șanse să fie interceptată și folosită pentru a-l identifica pe expeditor.
Metoda Securității era birocratică, dar eficientă: când cineva lăsa indicii, localitate, liceu, o poreclă, anchetatorii puteau restrânge rapid cercul. Un caz din ianuarie 1970 este elocvent: un licean din Sighișoara a trimis o scrisoare către Metronom; identificarea lui n-a fost complicată, pentru că în oraș existau doar două licee și s-au luat probe grafologice de la toți elevii. Însă Securitatea nu s-a mulțumit doar să găsească autorul. Pentru a da un semnal și a descuraja alți tineri, s-au verificat anturajele, iar în urma anchetelor au fost descoperiți alți adolescenți care corespondeau cu posturi sau persoane din străinătate și manifestau atitudini considerate ostile. Toți cei identificați au fost anchetați oficial, puși în discuții publice, obligați să-și recunoască „greșelile” și sancționați, adesea prin scăderea notei la purtare.
Reprezentanții CNSAS folosesc acest exemplu ca avertisment pentru tinerii de azi care idealizează viața sub regim: nu tot ce părea o alternativă liberă era permis, iar libertățile democratiei de astăzi nu erau la îndemâna tinerilor din acea perioadă. Pe atunci nu aveai libertatea de a spune sau face orice ți-ar trece prin cap fără consecințe.
CNSAS a publicat și scrisoarea integrală a unuia dintre liceeni, semnat Belfegor și care își revendica vechea poreclă Oaie. Textul este un amestec de frustrare adolescentină, ironii la adresa sistemului și cereri simple: trei melodii cerute pentru o anumită dată. Scrisoarea conține observații despre viața școlară, critici la adresa modului de calculare a mediilor, sesizări privind ședințele UTC despre recunoștința față de partid și reproșuri la adresa profesorilor, și un ton uneori agresiv, care, în cele din urmă, atrage atenția Securității. Autorul recunoaște că a scris intenționat dur, ca să inducă în eroare „adversarul”, dar oferă destule detalii personale: origini din Argeș, domiciliu în Transilvania, statutul de elev de liceu, numele unei prietene din Pitești și o poreclă. În epistolă apare și o încercare de umor negru și o tiradă injurioasă la final, care, privită din perspectiva contemporană, dezvăluie disperarea și impulsivitatea tinerilor care nu găseau alte canale de exprimare.
Cazul din Sighișoara prezentat de CNSAS ilustrează mecanismele de control: depistare, probe grafologice, extinderea verificărilor la anturaj, audierea publică și sancțiunile administrative. Aceste practici aveau scopul de a-i descuraja pe cei interesați de surse culturale externe, dar au lăsat și astăzi mărturii valoroase despre dorința tinerilor de a se conecta la muzica occidentală. Publicarea scrisorii pe pagina instituției oferă un exemplu direct despre cum exprimarea privată putea deveni obiect de anchetă și pedeapsă.
Relatarea ne readuce în minte tensiunea dintre dorința de libertate culturală, simbolizată aici de melodii precum Reflections of My Life sau Je t’aime, și capacitatea unui stat autoritar de a monitoriza comunicațiile simple ale adolescenților. Publicarea integrală a scrisorii lui Belfegor în 2020 de către CNSAS pune din nou în centru nu doar numele lui Cornel Chiriac sau emisiunea Metronom, ci și datele și locurile implicate: 5 februarie 1970, Sighișoara, liceele locale, adresa din München a postului Europa Liberă. Este un exemplu clar despre cum muzica și corespondența au devenit, de fapt, instrumente de supraveghere.
Să observăm câteva elemente concrete: Metronom, Europa Liberă, data de 5 februarie 1970, numele Belfegor și porecla Oaie sunt piese care leagă emoția adolescenței de practicile instituțiilor de control. Ele arată cât de expuse erau comunicările simple atunci când autoritatea dorea să le controleze. Ce alte lucruri ne mai spun acest episod despre relația dintre cultură și putere? Dacă ar fi existat internet în 1970, crezi că tinerii ar fi evitat riscurile sau doar le-ar fi schimbat forma?
și mi se rupe inima când citesc d-astea. îmi amintesc de o rudenie, ascultau Metronom pe un radio vechi, semnalul tremura, vocea lui Chiriac părea mai aproape decât lumea reală. aveau cântece scrise pe bilețele, le ascundeau prin manuale; uneori găseau coli de hârtie cu nume și versuri, ca niște relicve. daaa, pare stupid acum, dar frica e grea; pentru ei fiecare melodie era o fereastră, iar fereastra putea fi zidită imediat. și când zici că securitatea lua probe grafologice, mi se face frig — copii ridicau mâna la școală, erau priviți ca suspecti. cine știe câte talente au tăcut, câte prietenii s-au rupt. nu e doar istorie, e o tristețe care încă stă în fragmente: o casetă ascunsă, o scrisoare aruncată, o poreclă spusă în șoaptă. probabil dacă era internet ar fi fost la fel de riscant, doar că metodele s-ar fi schimbat; totuși nu-mi pot imagina cât de singur trebuie să te simți când muzica ta poate să-ți aducă probleme. vezi să nu uiți.
metronom a dat curaj, securitatea a strâns lațul. internetul? alte urme