Ciprian Ciucu a discutat la Digi24 despre Ilie Bolojan, detaliind de ce liberalul îl consideră potrivit pentru funcția de prim-ministru și de ce propunerile acestuia sunt prezentate ca esențiale pentru redresarea fiscală a României. Interviul abordează acuzațiile lui Sorin Grindeanu și Adrian Câciu, clarificări privind viziunea guvernamentală și informații despre deficit, dobânzi și modul în care deciziile se asumă politic.
Politica are momente când cifrele contează mai mult decât retorica, iar acesta pare a fi unul dintre ele: Ciprian Ciucu explică calm și coerent de ce Ilie Bolojan, pe care îl descrie ca pe un om al cifrelor, a fost propunerea PNL pentru premier. Ciucu povestește că PNL, deși are o reprezentare mai mică în Parlament, l-a susținut deoarece Bolojan a venit cu o viziune clară, structurată pe trei paliere, prezentată înainte de negociere. Pe scurt, nu a fost un gest spontan sau o reacție de moment, ci o ofertă de guvernare asumată. Ciucu amintește că alternativa ar fi putut însemna măsuri mult mai dure pentru cetățeni, precum multiple majorări de TVA, evocând guvernarea Boc-Băsescu ca reper istoric, o lecție de economie prin care unii au trecut deja.
Referitor la acuzațiile lui Sorin Grindeanu, care afirmă că premierului îi lipsește arta dialogului, Ciucu răspunde că Bolojan stăpânește dialogul și explică constant rațiunile și obiectivele măsurilor. Problema, susține Ciucu, nu e absența conversației, ci că aceste reforme reprezintă jaloane sensibile: dacă unul dintre ele se blochează, întreaga traiectorie poate fi afectată. El subliniază că multe dintre aceste măsuri au fost convenite în acordul de guvernare și că oamenii minimalizează consecințele unei amânări.
Pe tema deficitului și a împrumuturilor, Ciucu dă cifre concrete: România plătește anual dobânzi de circa 55 de miliarde de lei, adică în jur de 11 miliarde de euro. Creșterea ratelor ar îngreuna capacitatea de a se împrumuta și ar aduce riscul incapacității de plată, un termen pe care îl folosește cu prudență, dat fiind caracterul sensibil. De aceea guvernul susține reducerea cheltuielilor publice și ajustări fiscale: nu pentru a mulțumi Bruxelles-ul, ci pentru a proteja țara și finanțele publice. Ciucu respinge ideea că deciziile ar fi dictate de Uniunea Europeană, catalogând-o drept non-sens, și arată că, indiferent de UE, România trebuie să gestioneze un deficit ce durează de câțiva ani.
Un punct important pentru Ciucu este asumarea: Ilie Bolojan își asumă decizii dificile, le face publice și acceptă criticile. Motivul e simplu, nimeni altcineva nu a dorit o astfel de responsabilitate, iar situația fiscală cere acțiune. Ciucu remarcă că deficitul nu este doar efectul ultimului guvern, ci rezultatul unei tendințe de patru-cinci ani sau mai mult, iar întârzierea reformelor ar prelungi dezechilibrul. Potrivit lui, dacă măsurile sunt luate acum, orizontul de corectare se scurtează și poate urma o relansare economică.
Când i s-a reproșat premierului, prin vocea lui Adrian Câciu, că amenințarea cu demisia ar majora dobânzile și ar reduce încrederea investitorilor, Ciucu a întrebat retoric dacă ar trebui să ascundem adevărul de oameni. Argumentul său e că mascarea realității nu o amână: agențiile de rating și instituțiile europene observă situația economică, iar transparența este necesară pentru a traversa perioada. Mesajul transmis publicului e realist: dacă măsurile dau rezultatele scontate, spre sfârșitul anului viitor bugetul ar putea ajunge la echilibru și ar apărea condițiile pentru programe de relansare.
Ciucu mai subliniază că administrația centrală încă nu a început pe deplin reducerea cheltuielilor și că primarii întreabă care sunt pașii următori. Răspunsul e că reformele trebuie implementate extins și coerent; în lipsa acestui lucru, riscul unor scenarii financiare dificile rămâne. Din perspectiva lui, Bolojan nu ia aceste decizii pentru notorietate, ci pentru că situația fiscală impune asumare. Încheie reafirmând ideea responsabilității: cu cât deciziile vin mai devreme, cu atât perioada de restricții se scurtează și relansarea poate apărea mai curând.
Ilie Bolojan a fost propus pentru că a prezentat o viziune clară, pe care PNL a considerat-o realistă. 55 de miliarde de lei este suma aproximativă plătită acum pentru dobânzi. 2026 a fost menționat implicit ca termen în care măsurile ar putea începe să producă efecte vizibile. Următorii pași depind de capacitatea administrației centrale și locale de a pune în practică reformele asumate. Credeți că o abordare bazată pe cifre și asumare poate convinge electoratul pe termen lung?
Crezi că o abordare pragmatică, bazată pe cifre și asumare (ca la Bolojan) poate convinge electoratul pe termen lung, știind că România plătește ~55 mld lei pe dobânzi anual, că reformele propuse ar scurta perioada de restricții până în 2026 dar cer sacrificii imediate și risc politic pentru cei care le implementează?