La Muzeul Național Brukenthal din Sibiu s-a întâmplat un eveniment ce pare desprins dintr-un roman de epocă: în timpul lucrărilor obişnuite de restaurare, experţii au scos la iveală o scenă biblică ascunsă sub un strat de vopsea neagră, în inima unei picturi vechi de aproape 400 de ani. Descoperirea leagă tradiţia artistică flamandă de colecţiile din Transilvania şi scoate în evidenţă faptul că lucrările de artă pot păstra secrete bine ţinute.
Restaurarea lucrării intitulată Bucătăreasa flamandă, atribuită maestrului baroc Frans Snyders (1579–1667), a pornit dintr-o necesitate practică: tabloul era într-o stare precară, cu vernis îngălbenit care masca nuanţele iniţiale, retuşuri decolorate şi zone suprasaturate cu chit. Pe măsură ce strat după strat era îndepărtat, restauratorul Andrei Popa a observat în zona centrală o pată de culoare neomogenă. O investigaţie mai atentă a scos la iveală ceva cu totul diferit de ceea ce se vedea la suprafaţă: o scenă biblică cunoscută drept Cina din Emaus, episod în care Iisus li se arată celor doi ucenici pe drum şi e recunoscut doar când binecuvântează pâinea.
Această temă religioasă are o tradiţie îndelungată în pictura europeană; artişti ca Caravaggio sau Rembrandt au încercat să surprindă clipa recunoaşterii, lumina din ochii celor prezenţi şi tensiunea spirituală a momentului. Faptul că Snyders, recunoscut mai ales pentru natura statică şi scenele de piaţă, a abordat şi astfel de subiecte indică o complexitate tematică mai mare decât sugerează reputaţia sa. Practica repictării sau refolosirii pânzelor era frecventă în secolele XVII–XVIII, fie din raţiuni economice, fie pentru a actualiza gusturile timpului; astfel, pânze mai vechi erau uneori acoperite cu straturi noi de vopsea.
Descoperirea făcută publică de Turnul Sfatului nu este un caz izolat în colecţiile Brukenthal. Restauratorii din Sibiu au mai scos la lumină şi alte surprize: de pildă, la tabloul Moise scoţând apa din stânci, de Frans Francken III (1607–1667), o radiografie a dezvăluit pe verso jumătatea portretului unui bărbat îmbrăcat în costum spaniol, informaţie complet necunoscută până atunci. Ilie Mitrea, restauratorul care a realizat radiografia, a afirmat că rezultatul a fost neaşteptat, iar imaginea obţinută a relevat detalii imposibil de observat cu ochiul liber.
Astfel de intervenţii arată că restaurarea ştiinţifică nu înseamnă doar stabilizarea materială a unei pânze; este şi o cercetare activă care reconstruieşte fragmentelor istoria picturii europene. Fiecare strat îndepărtat poate readuce la lumină contextul social şi spiritual în care a fost creată lucrarea, iar pentru muzeu aceste revelaţii sporesc valoarea documentară a colecţiei. Reprezentanţii Brukenthal au subliniat că episodul Cinei din Emaus adaugă o nouă profunzime lucrării atribuite lui Snyders şi contribuie la o mai bună înţelegere a complexităţii operei sale.
Muzeul Naţional Brukenthal, una dintre cele mai vechi instituţii muzeale din Europa Centrală, aplică metode interdisciplinare, restaurare, radiografie, analiză tehnică, pentru a îmbina ştiinţa, teologia şi estetica. În spatele fiecărei restaurări se află o combinaţie de grijă minuţioasă şi surpriză: nu doar redarea frumuseţii, ci refacerea memoriei autentice a unei epoci.
Acea plăcuţă cu Cina din Emaus scoasă la iveală îmi aminteşte că adesea arta are mai multe straturi decât percepem la prima vedere: un Snyders cunoscut pentru naturi moarte păstra, sub vopsea, o poveste religioasă. Ce credeţi că ar mai putea descoperi restauratorii în alte piese din colecţia Brukenthal?
Fii primul care comentează