De la primele discuri shellac până la revirimentul vinilului ca obiect de colecție, mediul fizic a continuat să surprindă prin variante neașteptate, de la LP-uri luxoase la single-uri în miniatură. Chris Foresman a încercat mai multe dintre aceste versiuni, punând față în față o presare din 2012 a coloanei sonore A Charlie Brown Christmas cu ediuni de dimensiuni reduse, folosind un pickup LP-120, pentru a evalua ce se câștigă și ce se pierde în funcție de format.
Unele ediții valorifică spațiul suplimentar al husei gatefold și al învelișului interior tipărit, oferind informații și ilustrații apreciate de colecționari, în timp ce altele sunt foarte sobre, conținând doar titlurile pieselor. La examinarea obiectelor, câteva exemplare testate prezentau un reziduu dificil de îndepărtat, probabil rezultat al procesului de fabricație; a fost nevoie de o soluție lichidă de curățare pentru a-l elimina, ceea ce amintește că aceste plăci mici nu sunt doar jucării, necesită atenție la manipulare și întreținere.
Pentru comparația audio s-a folosit piesa Linus and Lucy de pe coloana sonoră A Charlie Brown Christmas și s-au rulat trei variante pe același pickup: presarea LP din 2012, o versiune de 3 inch din 2019 introdusă pe platou cu adaptor și o versiune Tiny Vinyl (practic un 4 inch). LP-ul complet s-a auzit mai clar și semnificativ mai puternic decât omologul de 4 inch, ceea ce nu miră prea mult: LP-ul cuprinde întreaga coloană sonoră și păstrează din dinamica pianului și din nuanțele de jazz ale lui Vince Guaraldi. Varianta de 3 inch a avut un comportament sonor apropiat de Tiny Vinyl, dar redă la un volum mai scăzut la aceleași setări de amplificare și afișează un nivel de zgomot mai pronunțat, probabil din cauza materialelor folosite la fabricație.
În ceea ce privește redarea, discurile de 3 inch pot rula pe pick-up-uri standard, testul fiind făcut pe un LP-120, dar au fost concepute inițial pentru a fi folosite cu modele Crosley RSD3 lansate în ultimii ani sau cu Crosley Mini Cruiser. Cine găsește un player 8ban original poate obține acel sunet lo-fi, vizibil zgomotos, pe care Bandai l-a vizat inițial; pentru unii colecționari asta reprezintă farmecul, pentru alții un compromis nedorit. Producția mai recentă a 3-inch-urilor include un orificiu standard pentru ax, ceea ce le face mai ușor de montat pe majoritatea platanelor și a generat adaptoare pentru axul mic, dar ele rămân limitate de proiectarea brațului: din cauza poziției suportului, acul nu ajunge la marginea externă a unui Tiny Vinyl, ci începe redarea de la aproximativ marcajul de 3 inch. E frustrant pentru cei care ar vrea să ruleze un single miniatural pe un aparat ergonomic, dar explică de ce aceste discuri au rămas mai mult obiecte de colecție decât soluții practice.
Linus and Lucy evidențiază clar diferențele dintre un LP din 2012 și variantele miniaturale din 2019; LP-ul oferă volumul și detaliul pe care le caută fanii lui Vince Guaraldi, iar 3-inch-ul rămâne o versiune mai tăcută și mai zgomotoasă. Contrastul ne plasează între două direcții: conservarea fidelă a înregistrării versus experimentul estetic al formatului. Câteva nume importante apar în discuție: LP-120 pentru testare, Crosley RSD3 și Mini Cruiser pentru playere, Bandai și Tiny Vinyl pentru istoria micilor discuri. Tu ai prefera sunetul complet al unui LP sau farmecul minuscul al unui 3-inch pentru colecția ta?
ia perie de carbon, scoate praful, stiu, zgomot mai mic.