China neglijată în al Doilea Război Mondial, povestea istoricului Rana Mitter în Forgotten Ally

Războaiele modelează adesea harta puterii, iar istoria celor care au luptat rămâne uneori în umbră. Textul tratează China în al Doilea Război Mondial, modul în care a rezistat agresiunii japoneze între 1937 și 1945 și locul ei mai puțin menționat printre Aliați, așa cum îl descrie istoricul britanic Rana Mitter, profesor la Harvard, în lucrarea sa Forgotten Ally.

Mitter pornește de la o observație simplă: în conștiința multora, marile puteri aliate sunt Statele Unite, Uniunea Sovietică și Regatul Unit. Puțini își amintesc că, în Asia, China a fost primul stat care a intrat într-un conflict deschis cu Japonia încă din vara anului 1937, după incidentul de la Podul Marco Polo. Situația Chinei la sfârșitul anilor 1930 părea fără speranță: orașe importante, Beiping, Shanghai, Nanjing, Guangzhou, erau ocupate, diplomații occidentali credeau că rezistența era sortită eșecului, iar perspectivele unei rezistențe fără ajutor extern erau reduse. Cu toate acestea, China a ales să continue lupta, o decizie cu miză uriașă care, în perspectivă, a ajutat la menținerea unui front asiatic ce a influențat cursul războiului global. Mitter evidențiază 1938 ca un moment crucial: nu doar pentru că în percepțiile occidentale războiul european începea în 1939, ci pentru că în Asia conflictul se derula deja la scară largă și avea efecte directe asupra ordinii mondiale.

Dincolo de bătăliile de pe teren, experiența războiului a transformat poziția Chinei pe scena internațională. Mitter arată cum trecerea de la statutul de victimă a imperialismului la cel de actor statal autonom s-a consolidat la sfârșitul conflagrației: trimiterea unei delegații chineze la San Francisco în 1945 pentru semnarea Cartei ONU a fost un pas concret care a facilitat obținerea unuia dintre cele cinci locuri permanente în Consiliul de Securitate. După război, China a început să participe activ la conturarea cadrului economic și politic global, instituții precum FMI sau Banca Mondială făcând parte din noul peisaj în care Beijingul a căutat un rol mai consistent.

Mitter subliniază că, deși percepțiile occidentale s-au schimbat în ultimele decenii, muzee precum National WWII Museum din New Orleans sau Imperial War Museum din Londra includ acum expoziții mai ample despre contribuția chineză, povestea rămâne totuși mai puțin cunoscută în comparație cu teatrele din Europa de Vest, Nordul Africii sau Pacific. Cartea pledează pentru o revizuire a narațiunilor dominante, nu doar ca o corectare istorică, ci pentru a înţelege mai bine cum s-au format instituţiile internaţionale şi ordinea globală postbelică. Rezistența chineză a avut efecte concrete: a menținut deschis un front împotriva Japoniei într-un moment când cedarea sau capitularea ar fi putut fi reală, iar acea fermitate a contat în calculul final al conflagrației mondiale.

Pe lângă dimensiunile politice și militare, Mitter pledează pentru extinderea cercetării asupra unor aspecte insuficient explorate ale experienței chineze din acei ani: impactul socio-economic asupra populației, interacțiunile cu diplomația aliată și modul în care memoria conflictului a fost construită în politica internă și în relațiile externe după 1945. Observațiile sale promovează o istorie globală care să recupereze zone marginalizate ale narațiunilor tradiționale, deoarece ignorarea lor denaturează înțelegerea de ansamblu.

A privi istoria prin prisma poveștilor uitate ridică întrebări despre cum decidem ce păstrăm în memorie și ce uităm. În cazul Chinei între 1937 și 1945, reconstituirea acestei părți a istoriei nu este doar o chestiune de corectitudine factuală, ci și o cheie pentru a înțelege cum au fost create instituțiile care ne guvernează și dinamica puterii globale de după război. Acest demers istoric scoate în prim-plan teme mai largi: construcția legitimității internaționale după un conflict, influența memoriei colective asupra politicii externe și reevaluarea rolurilor jucătorilor marginalizați de narațiunile dominante.

Ce ar câștiga istoriografia contemporană dacă ar integra mai consecvent perspectivele până acum neglijate?

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*