Bill Clinton voia ca Rusia să intre în NATO, dar liderii europeni, în special Germania, s-au opus ferm. Documente desecretizate din anii 1990, analizate de Der Spiegel, arată cât de complicată și plină de nuanțe a fost discuția la summitul din septembrie 1994.
După prânz, în aripa de est a Casei Albe, Clinton și Boris Elțîn încă nu discutaseră extinderea NATO. Atunci Clinton i-a pus blând mâna pe braț lui Elțîn și i-a spus că nu a exclus niciodată posibilitatea ca Rusia să devină membră a alianței. A subliniat că, atunci când se vorbește despre extindere, ar trebui pus accentul pe incluziune, nu pe excludere, și că obiectivul său este o Europă unită și integrată. Elțîn a mulțumit, spunând că înțelege. Cinci ani mai târziu, Polonia, Cehia și Ungaria au intrat în NATO, urmate de alte state est-europene, însă Rusia nu s-a numărat printre ele.
Dacă Moscova ar fi fost inclusă, NATO ar fi devenit o alianță uriașă, cu influență masivă asupra arsenalelor nucleare din lume, extinzându-se teoretic de la San Francisco până la Vladivostok. Ideea nu a prins însă; relațiile dintre Rusia și Occident au degradat constant de atunci, iar sub Vladimir Putin apropierea de NATO pare azi la fel de improbabilă ca în epoca sovietică. Unii oficiali occidentali se tem chiar că reacțiile Rusiei la evoluțiile din Ucraina ar putea degenera în confruntări directe cu aliații.
Ce arată documentele germane desecretizate este că intenția lui Clinton de a lăsa uşa deschisă pentru Rusia în NATO nu a fost doar o declaraţie retorică. Scrisori, rapoarte diplomatice și analize interne din 1994 consemnează discuţii intense. Thomas Matussek, ambasadorul german la Washington la acea dată, nota că poziţia SUA era una serioasă: administraţia Clinton lua în calcul includerea Rusiei. Strobe Talbott, consilier de marcă al preşedintelui pentru Rusia, a transmis ideea şi partenerilor din NATO, iar un calendar discutat pe atunci prevedea posibilitatea demarării procesului în jurul anului 2004.
Rezistența a venit însă rapid și din interiorul Occidentului. Oficialii americani experți în domeniu s-au arătat surprinși că președintele nu-și schimbase politica, iar aliații europeni, mai ales Germania condusă de Helmut Kohl, au avut rezerve puternice. Ministrul german al Apărării de atunci, Volker Rühe, afirma că aderarea Rusiei ar putea însemna sfârșitul NATO. Diplomații germani au argumentat că diferenţele interne ar deveni prea mari pentru a permite luarea unor decizii coerente în cadrul alianței și că NATO, concepută ca o poliță de asigurare împotriva instabilității ruse, şi-ar pierde rostul dacă Rusia ar deveni membră.
Un argument concret și mai puțin teoretic viza obligațiile militare: dacă Rusia ar face parte din alianță, forțele NATO ar putea fi chemate să apere teritoriul rus la frontiere cu China sau Mongolia, situaţie considerată absurdă și care ar submina credibilitatea articolului 5. Asta, au concluzionat germanii, ar însemna o altă alianță decât cea cunoscută până atunci.
De teama de a nu tensiona relațiile cu Kremlinul, guvernul Kohl a adoptat o poziție bifurcată: pe plan oficial, se menţinea că Rusia, la fel ca Ucraina sau Belarus, nu poate obţine aderarea la NATO sau la Uniunea Vest-Europeană, dar declarațiile publice au fost moderate pentru a nu strica dialogul cu Moscova. Când ministrul rus de externe l-a întrebat direct pe Klaus Kinkel ce are Germania împotriva aderării Rusiei, Kinkel a răspuns că NATO nu este în prezent pregătită pentru un asemenea pas. Kohl, pe de altă parte, a evitat discuțiile directe pe această temă cu Elțîn, lăsând impresia că nu vrea să aprindă spiritele.
Relațiile personale între Kohl, Clinton și Elțîn erau cordiale; Kohl respecta eforturile de reformă ale lui Elțîn și considera important sprijinul occidental pentru el, dar nu vedea aderarea la NATO drept forma potrivită a acestui sprijin. Pe fondul acestor ezitări și al necesității unanimității în NATO, perspectiva integrării Rusiei în alianță a rămas improbabilă. Ani mai târziu, opoziția unor lideri europeni a blocat și alte inițiative de extindere, cum a fost discutată pentru Ucraina în timpul preşedinţiei lui George W. Bush.
Documentele analizate oferă, astfel, un portret al negocierilor de la mijlocul anilor 1990: o viziune americană deschisă la includere, confruntată cu temeri reale și serioase din partea aliaților europeni, care au preferat stabilitate şi predictibilitate în locul unei remodelări radicale a arhitecturii de securitate europene. V-ați întrebat vreodată cum ar arăta harta geopolitică dacă deciziile luate atunci ar fi fost altele?
wow, dacă ar fi intrat rusia în nato poate nu eram azi cu atâtea crize la granițe dar na, istoria e plină de decizii haotice și oameni care se tem de ce nu pot controla, stiu că ideea suna fain la clinton dar germania avea dreptate pe ici pe colo, obligațiile militare sunt complicate și chiar absurd ar fi să aperi frontiera cu china lol, plus putin n-ar fi fost chiar partenerul ideal, prea multe necunoscute, cine știe poate am fi evitat unele conflicte dar la fel de bine putea să iasă totul și mai rău, paradoxal chestia asta arată cât contează liderii și contextul nu planurile ipotetice, mie îmi pare că s-a mers pe conservatorism strategic și pe frică de schimbare, ok asta e realitatea, ms
hmm, ziceau și Albright că Rusia nu e pregătită; Kosovo conta.
interesant dar nu surprinz pe de tot stiu povestea asta din alte surse si e adevărat ca ideea asta a fost luata in calcul de clinton dar blocata de germani si altii ca sa vezi ce ar fi insemnat practic daca rusia intra in nato probabil n ar fi functionat din cauz ca deciziile ar fi devenit imposibile si exista si problema arsenalelor nucleare si a zonelor de frontiera cu china si mongolia chestii pe care germanii le-au subliniat si aveau dreptate totusi e funny cum un gest simplu gen clinton pus mana pe brat a lui elțîn a ajuns sa fie simbol pt o usa deschisa care n a fost deschisa la final si asta a schimbat tot in 98 99 incepea deja sa se vada revenirea influentei rusiei in regiune si mai ales dupa 2000 cu putin au aparut probleme reale intre rusia si vest deci nu e doar teoria conspirației, sunt fapte si decizii politice concrete care au dus la ceea ce avem azi si da daca ar fi mers diferit poate am fi avut o arhitectura de securitate mai integrata sau poate ar fi fost haos mai mare cine stie… oricum ms pentru articol mi-a placut, mi se pare interesant cum mize mici la nivel diplomatic pot avea consecinte uriase pe termen lung