Oameni de frunte în studiul gheții și climatului au evaluat recent propuneri de inginerie menite să salveze calotele glaciare și au concluzionat că majoritatea sunt fie ineficiente, fie riscante. Nu e pentru prima dată când apar idei grandioase de „remediere” a Naturii: de la proiecte utopice din secolul XX la campanii moderne bine mediatizate, tentația soluțiilor tehnologice rapide revine constant în dezbateri. Recent, un consorțiu interdisciplinar s-a reunit pentru a supune aceste concepte unei examinări științifice riguroase și pentru a ilustra consecințele potențiale ale aplicării lor la scară largă.
Echipa a analizat unele dintre cele mai mediatizate propuneri, de la dispersarea particulelor reflectorizante pentru a diminua radiația solară, la încercări de a reîngheța masivele de gheață prin pomparea apei, sau la construcția unor ziduri ori perdele uriașe pe fundul oceanului pentru a devia curenții calzi dinspre platformele de gheață. Studiul, publicat recent și supus peer-review, arată că astfel de scheme, multe promovate prin PR, pot produce efecte secundare nedorite și chiar periculoase. De exemplu, reducerea luminii solare prin particule ar putea schimba ciclurile precipitațiilor, afectând musonii de care depind agricultura în anumite regiuni, și ar putea agrava valuri de căldură, ploi extreme sau secete locale. Intervențiile mecanice în oceane riscă să destabilizeze ecosisteme marine, perturbând lanțurile trofice de la krill până la balene.
Coordonatorul studiului, Martin Siegert de la Universitatea Exeter, a reunit o echipă de 40 de autori cu expertiză în oceanografie, biologie marină, glaciologie și știința atmosferei pentru a oferi o perspectivă cuprinzătoare asupra provocărilor. Abordarea interdisciplinară a fost necesară pentru că fiecare propunere are implicații care depășesc beneficiile locale: schimbări în stratul atmosferic sau în curenții oceanici pot avea repercusiuni la distanță și pot afecta sisteme naturale interconectate.
Autorii avertizează că multe dintre aceste idei de geoinginerie sunt, în cel mai bun caz, soluții temporare. Ele tratează simptomele, nu cauzele fundamentale ale încălzirii globale: emisiile de gaze cu efect de seră. În plus, majoritatea conceptelor nu au fost testate la scară reală, iar riscul declanșării unor consecințe incontrolabile este real. De pildă, umbrirea atmosferei cu particule sulfuroase ar putea reduce radiația solară, dar ar altera și tiparele de precipitații; pomparea apei pentru reînghețarea ghețarilor ar putea schimba habitatele marine și disponibilitatea hranei pentru specii esențiale; iar barierele de pe fundul mării ar putea modifica curenții și fluxul de nutrienți.
Studiul funcționează ca o corecție la narațiunile de PR care promovează soluții rapide și spectaculoase. Dovezile științifice, prin contrast, relevă complexitatea sistemului climatic și probabilitatea ridicată a efectelor colaterale. Un punct esențial al autorilor este că protejarea calotelor glaciare și a ecosistemelor polare presupune în primul rând reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, o transformare structurală a modului în care producem și consumăm energie.
Analiza oferă date și argumente clare pentru factorii de decizie: tehnologiile promițătoare trebuie evaluate riguros, cu experimente controlate la scară mică, modele robuste și planuri de gestionare a riscurilor. Totuși, niciun test nu poate replica pe deplin complexitatea interacțiunilor globale, astfel încât precauția rămâne crucială. Când sunt propuse „soluții rapide” pentru calotele glaciare, trebuie cerută cuantificarea completă a riscurilor și clarificarea responsabililor pentru eventualele efecte negative.
Studiul transmite și o lecție mai largă despre abordarea problemelor de mediu: inovația tehnologică poate ajuta, dar nu înlocuiește politici coerente și reducerea emisiilor. Niciun zid, nor de particule sau pompă nu elimină acumularea gazelor cu efect de seră din atmosferă. Protejarea ghețarilor cere măsuri ambițioase de decarbonizare, cooperare internațională și evaluări serioase ale riscurilor înainte de orice intervenție la scară largă.
Lucrarea, semnată de 40 de experți, inclusiv Martin Siegert, atrage atenția asupra limitelor geoingineriei și asupra necesității prioritizării reducerii emisiilor și a testelor extreme de prudente. Privind aceste propuneri cu atenție, multele prezentări atrăgătoare pot ascunde riscuri neașteptate ale naturii. Ce părere aveți despre ideea de a testa aceste tehnologii la scară mică înainte de orice implementare majoră?
Mi se pare ok ideea de teste la scară mică, dar atenție: chiar și experimentele pot avea efecte la distanță, vezi schimbările în tiparele de precipitații sau impactul asupra lanțurilor trofice marine; deci testele trebuie însoțite de monitorizare globală și transparență totală, nu PR vag. Și da, reducerea emisiilor rămâne singura soluție structurală — pomparea apei sau norii reflectorizanți sunt paliative cu riscuri; ar fi util să includem și scenarii socio-economice în evaluări (cine suportă costurile, cine răspunde pentru daune?). Nu prea-mi place ideea de experimente secrete sau publicitate exagerată, vezi să nu devină iar o soluție „rapidă” promovată de interese politice/companii, trebuie reguli clare, procese decizionale multilaterale si contingente de remediere.