Procedura camerei preliminare, concepută inițial ca un filtru scurt pentru accelerarea proceselor penale, a devenit subiectul unei dezbateri privind efectele sale: în loc să scurteze termenele, pare că le prelungește. Evoluția reformelor procesului penal din ultimii ani a urmărit constant echilibrul între rapiditate și garantarea drepturilor părților; în prezent, practica arată că menținerea acestui echilibru este dificilă.
Datele comunicate public evidențiază de la început contradicțiile: DNA a anunțat că, la 14 august 2025, avea 103 dosare în camera preliminară, dintre care 92 depășiseră termenul recomandat de 60 de zile. CSM, în schimb, a raportat mult mai puține cauze care au depășit acest termen: din 1.477 de dosare aflate în etapă, doar 30 erau peste recomandare, majoritatea la Curtea de Apel Oradea și la Curtea de Apel Galați. Diferența, potrivit unor surse judiciare, provine din faptul că DNA a raportat toate dosarele care depășiseră cele 60 de zile indiferent de faza procesuală, pe când CSM a făcut o centralizare diferită, pe instanțe.
Un exemplu ilustrativ al blocajelor este un dosar de evaziune fiscală început în 2016, pe fapte din 2010-2011, cu un prejudiciu estimat la aproximativ 3, 4 milioane de lei. Trimis în judecată în mai 2016, rechizitoriul a fost restituit parchetului în 2017 pentru refacere, judecătorul reproșând lipsa unei descrieri clare a activității infracționale și a contribuției fiecărui inculpat. Procurorii au refăcut rechizitoriul și l-au trimis din nou în 2020; în 2022 a fost din nou restituit, iar după atacuri și decizii contradictorii dosarul a revenit, în iunie 2025, în camera preliminară la Curtea de Apel Oradea. Practic, un ping-pong procedural de aproape un deceniu care ilustrează complexitatea și vulnerabilitățile acestui stadiu.
Judecătorii și avocații subliniază importanța camerei preliminare: pentru o apărare temeinică și pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, această etapă este esențială. Avocatul Daniel Manolache afirmă că, pentru apărare, camera preliminară este probabil cea mai importantă fază a procesului penal, deoarece probele trebuie verificate din perspectiva legalității înainte de a se discuta vinovăția. CCR a reiterat în hotărârile anterioare că scopul camerei preliminare este de a stabili dacă urmărirea penală și rechizitoriul sunt apte să declanșeze faza de judecată sau dacă trebuie refăcute. Practic, judecătorul verifică competența instanței și a parchetului, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor și respectarea etapelor procedurale impuse de Codul de procedură penală.
În practică apar însă numeroase cauze care prelungeasc procedura: volume mari de documente, număr mare de părți, cereri și excepții depuse succesiv de apărare. Judecătoarea Sorina Marinaș de la Curtea de Apel Craiova explică că dosarele mari, 30-50 de volume, fiecare cu 200-300 de file, necesită timp substanțial pentru parcurgere, mai ales când același judecător instrumentează mai multe cauze similare. Avocații confirmă: pregătirea apărării impune acces la arhive, copierea dosarelor și studiu aprofundat, nu doar o lectură sumară la termen. De asemenea, judecătoarea atrage atenția asupra reglementării insuficiente: legea nu stabilește un termen clar pentru depunerea cererilor sau excepțiilor, iar practica arată că unii invocă nulități relative în cascadă, depunând volume succesive care cer reprogramări și lecturi repetate.
Termenul de 60 de zile prevăzut în lege are, totuși, un caracter mai mult recomandator decât imperativ. Codul nu prevede sancțiuni sau proceduri clare când acest termen este depășit, iar volumul de activitate al judecătorilor face uneori imposibilă respectarea unei astfel de limitări pentru toate cauzele. Avocatul Iancu Toader subliniază existența unor impedimente obiective: vicii de procedură care necesită clarificări, probleme de citare, persoane în detenție greu de adus sau motive obiective de absență care impun amânări. El recunoaște totodată că există și practici dilatorii, când cererile depuse cu rea-credință urmăresc întârzierea procesului.
Ce probe pot fi periclitate în camera preliminară? Avocații semnalează situații concrete: declarații nesemnate care pot genera nulitate relativă, lipsa asistenței juridice obligatorii pentru persoana vătămată, absența ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale sau a ordonanței de extindere, martori presați să susțină o variantă anume. Judecătorul de cameră preliminară are și competența de a soluționa cereri care pot conduce la clasare sau la limitarea actelor ce vor fi contestate în faza de judecată.
Ca soluții, specialiștii intervievați propun măsuri ce vizează atât organizarea, cât și reglementarea. Iancu Toader recomandă creșterea resursei umane: mai mulți judecători de cameră preliminară și constituirea de complete specializate pentru anumite tipuri de dosare, astfel încât numărul cauzelor pe complet să scadă și timpul de analiză să crească. Sorina Marinaș propune introducerea unui termen maxim, clar și de decădere, pentru depunerea cererilor/excepțiilor, de exemplu 30-40 de zile, astfel încât dreptul la apărare să fie păstrat, dar folosit mai puțin pentru amânări succesive. Daniel Manolache pledează pentru transmiterea integrală, obligatorie, a dosarelor de urmărire penală în format electronic la momentul trimiterii în judecată, ceea ce ar facilita consultarea rapidă și ar reduce timpii morți legați de accesul fizic la arhive.
Procedura camerei preliminare a fost introdusă în 2014 tocmai pentru a reduce durata excesivă a procedurilor din faza de judecată. Critica actuală a procurorilor, exprimată în 2025 de Asociația pentru Apărarea Statutului Procurorilor, susține că instituția a devenit contraproducentă și contribuie la tergiversare. În același registru, vicepreședintele CSM, Claudiu Sandu, a atras atenția că ceea ce ar fi trebuit să fie o fază de 60 de zile ajunge în unele cazuri să dureze patru-cinci ani, o situație pe care o consideră anormală.
Problema centrală pare a fi tensiunea dintre garanțiile procedurale necesare unui proces echitabil și capacitatea instituțională de a le gestiona eficient. Măsuri practice precum specializarea completelor, creșterea resursei umane, stabilirea unor termene clare pentru depunerea excepțiilor și digitalizarea completă a dosarelor ar putea diminua blocajele fără a restrânge apărările legitime. Rămâne de văzut dacă reforma va fi legislativă sau mai degrabă administrativă, prin reorganizare internă.
Un exemplu concret din text, dosarul de evaziune fiscală început în 2016, arată că refacerea rechizitoriului și multiplele restituiri pot bloca un proces ani de zile. Cum considerați că ar trebui prioritizate soluțiile propuse, mai mulți judecători, termene clare pentru excepții sau digitalizarea completă a dosarelor?
Digitalizarea completă pare prioritară; apoi complete specializate și, doar dacă e necesar, supliment de judecători. Cum se implementează tehnic?
Eu zic aşa, pe scurt: problema nu e doar 60 de zile, e sistemul. daaa, mai mulți judecători ar ajuta — dar dacă nu ai dosare electronice tot tot o să pierzi timp cu copiat, mers la arhivă, chestii d-astea. și termene clare pentru excepții, bine, dar trebuie și sancțiuni? adică dacă cineva abuzează de cereri să zicem că să piardă un avantaj procedural, altfel rămâne la fel.
Pe de altă parte, digitalizarea completă e chestia care ar schimba mult treaba: consultare instant, căutare full-text, trimiteri mai rapide între parchete și instanțe, reducere timpi morți. nu e magică — costă, are nevoie de securitate, training — dar fără ea majorarea numărului de judecători e doar o pansament temporar.
Eu prioritizăm asa: 1) digitalizare (dacă vrei eficiență reală), 2) termene clare pentru excepții + niște reguli de decădere (30-40 zile pare ok), 3) creștere resursă umană și complete specializate.
Și ne mai trebuie proceduri clare pentru refacerea rechizitoriilor: cum e exemplul ăla din 2016 — ping-pong 9 ani — ar trebui un mecanism de remediere rapidă, gen lista de erori obligatorii de corectat în X zile, altfel dosarul se trimite la un alt procuror sau pierzi prioritatea.
Ah, și obligatoriu: dosare importante (evaziune mare, corupție complexă) pe complete specializate, cu acces la experți fiscali/contabili — altfel durează la infinit.
Deci, nu e doar una din soluții, e pachet: digitalizare + regulile stricte pt excepții + mai mulți oameni. fără toate trei, o să tot bâjbâim. vezi să nu…
asta e iarăși bâlbâială, procesele zac, judecători obosiți, DNA cere viteza, CSM tace, daaar cine plătește?