De la imaginile tranșeelor din vremuri apuse până la luptele conduse de drone din prezent, povestea rămâne una despre oameni de pază la front. Bohdan şi Ivan, doi militari din Brigada 31, au petrecut aproape 62 de zile ascunşi pe linia frontului, la est de Pokrovske, în regiunea Dnipropetrovsk, mutându-se de la un magazin al satului într-un subsol îngust după un schimb de focuri cu forţele ruse.
Au rămas acolo în jur de şapte săptămâni. Mâncarea, apa, ţigările şi alte provizii le erau aruncate de o dronă aliată, toaleta le era o cameră de circa trei metri pătraţi, iar cei mai apropiaţi camarazi se aflau la 200 de metri. Singura lor tactică era să rămână invizibili, pentru că o dronă rusă îi putea localiza şi distruge în secunde.
Pe măsură ce mass-media pune tot mai mult accent pe armele zburătoare, rolul infanteriei pare să se estompeze: pe mare parte din front, soldaţii terestri trebuie doar să păstreze poziţia, în linişte şi sub ameninţarea permanentă venită de sus. Bohdan spune că nu mai doarme bine pentru că, paradoxal, liniştea e cea mai înspăimântătoare. Când unitatea lui a ajuns pe front la sfârşitul lui septembrie, negocierile de pace păreau blocate după summitul din Alaska. Până la sfârşitul lui noiembrie a apărut însă o propunere ruso-americană care cerea cedarea provinciei Doneţk şi renunţarea la planul de aderare la NATO, practic o cerinţă de capitulare. Ucraina a refuzat, iar o versiune revizuită, ce includea unele propuneri ucrainene, a fost considerată inacceptabilă de cealaltă parte.
Dacă războiul continuă, soldaţi ca Bohdan, în vârstă de 41 de ani şi voluntar din 2022, şi Ivan, 45 de ani, vor ajunge din nou în linia întâi. Bohdan, tată a cinci copii, le spusese soţiei că va sta două săptămâni; în realitate a rămas mult mai mult şi familia lui a trăit cu îngrijorare. În unitate se simte aceeaşi tensiune: sergentul Andrii, responsabil de operaţiunile cu drone, consideră ideea cederii unor teritorii o prostie, iar camarazii au râs de poziţia lui. Psihologii militari avertizează că între 3 şi 5% dintre cei care revin de pe front au nevoie de evaluare sau tratament suplimentar, pe lângă cei răniţi sau ucişi; Bohdan şi Ivan sunt monitorizaţi pentru a se stabili dacă pot reveni la luptă. În octombrie s-a înregistrat un record de 21.602 militari plecaţi fără permisiune, iar lipsa rezervelor înseamnă rotaţii rare şi desfăşurări prelungite: un medic de pluton din Brigada 30 a stat 471 de zile într-o poziţie de luptă în provincia Doneţk.
Diferenţa dintre echipamentele de elită şi realitatea de la firul ierbii e evidentă: echipajele de drone au internet prin Starlink şi pot face apeluri video cu familiile, în timp ce infanteria se limitează la mesaje radio unidirecţionale; rudele nu pot răspunde. Drona a schimbat tacticile: atacurile blindate masive au fost abandonate după pierderi grele de tancuri, iar acum se practică o cercetare continuă a poziţiilor ucrainene, cu încercări de a descoperi slăbiciuni ce pot fi urmate de atacuri locale. La est de Huliaipole, în provincia Zaporojie, s-au pierdut circa nouă kilometri de teritoriu într-o astfel de fază. Ruslan, comandant de batalion în Brigada 31, spune că ruşii se infiltrează în grupuri mici, de două sau trei persoane, tocmai pentru a evita detectarea de drone în zona pe care el o numeşte de ucidere, de aproximativ 15 km pe fiecare parte a frontului. Unii încearcă să păcălească camerele termice cu cagule de calitate variabilă. Dacă sunt observaţi, probabilitatea de a fi eliminaţi e foarte mare, recunoaşte comandantul, dar vremea rea, ceaţă sau ploi torenţiale, lucrează uneori în favoarea celor care încearcă să se infiltreze.
Un episod în care pericolul a fost la câţiva metri a rămas tipărit în memoria lor: dimineaţa, la şapte, trei soldaţi ruşi au apărut la 10–15 metri, dincolo de drum. Ucrainenii au ripostat, doi dintre atacatori au fost ucişi, iar al treilea a reuşit să cheme drone care au lovit poziţia lor, înainte să fie la rândul lui neutralizat de o dronă ucraineană. Soldaţii s-au retras în subsol exact când diplomatului american Steve Witkoff părea să negocieze cu Kremlinul propuneri ce implicau cedări teritoriale. O dronă Baba Yaga a bombardat intrarea, blocând-o parţial cu moloz. Iniţial au crezut că urmează un val de atacuri; un singur impact în plus ar fi însemnat sfârşitul poziţiei lor, spune Bohdan. Printre proviziile recuperate s-a găsit şi o pereche de bocanci noi pentru el, dar erau cu două numere prea mari.
Întoarcerea spre zona sigură a fost cea mai periculoasă parte: 10–15 kilometri pe jos, pentru că orice vehicul în câmp deschis ar fi fost o ţintă uşoară pentru drone. O echipă de salvare a aşteptat trei zile până când condiţiile au devenit suficient de sigure, iar când au plecat au avut doar zece minute de avertizare. Ploaia şi ceaţa au redus vizibilitatea, iar băieţii s-au strecurat noaptea prin păduri pentru a nu fi detectaţi de camerele termice. Călătoria a durat trei zile; pe drum au văzut o maşină lovită de dronă şi au înţeles că nu există momente de linişte. Acum, aflaţi în spate, se simt puţin mai relaxaţi şi pregătiţi să se întoarcă în maximum o săptămână, dacă va fi nevoie. Bohdan întreabă retoric ce altă alegere ar avea şi spune că nu vede motiv ca sacrificiile făcute să fie irosite prin acceptarea unor condiţii nefavorabile. Foloseşte o zicală populară: dacă laşi o pisică sub masă, ea va apărea pe masă, şi aplică aceeaşi logică în relaţia cu conducerea rusă.
62 de zile petrecute într-un subsol la est de Pokrovske ilustrează distanţa dintre tehnologie şi oameni, dintre negocierile purtate de la sute de kilometri şi realitatea de pe teren. E un conflict în care dronele modelează tacticile, dar în care lipsa rezervelor şi epuizarea trupelor rămân decisive. Pe de o parte sunt echipamentele moderne, comunicarea prin Starlink şi operaţiunile la distanţă; pe de altă parte sunt rotaţiile rare, familiile îngrijorate şi soldaţii care trebuie să suporte perioade îndelungate în poziţii statice. Cum apreciaţi echilibrul dintre negocierile diplomatice şi sacrificiul celor aflaţi la linia întâi?
Fii primul care comentează