Toamna aceasta, bienalele de artă contemporană din mai multe colțuri ale lumii pun în discuție teme precum vindecarea, rutele migratorii, colectarea informațiilor și apariția unor noi voci artistice. Programele acoperă orașe diverse, de la Bukhara la Shanghai, trecând prin São Paulo, Istanbul și Los Angeles, și aduc pe simeze atât nume deja consacrate, cât și creații locale care merită atenție.
La Bukhara, în Uzbekistan, are loc ediția inaugurală a bienalei locale, curatoriată de Diana Campbell Betancourt. Evenimentul, programat între 5 septembrie și 20 noiembrie, are ca temă vindecarea. Printre artiștii invitați apar nume cunoscute, precum Gabriel Chaile și Tavares Strachan, dar interesul publicului s-ar putea concentra pe creatorii din Asia Centrală. Un exemplu e Gulnur Mukazhanova, artista kazahă care a atras atenția la Bienala de la Veneția 2024 cu lucrări textile inspirate, între altele, de comemorarea a 700 de ani de la moartea lui Marco Polo.
Bienala de la São Paulo, una dintre cele mai importante din America Latină, ajunge la cea de-a 36-a ediție între 6 septembrie 2025 și 11 ianuarie 2026. Directorul artistic pentru această ediție este Bonaventure Soh Bejeng Ndikung, care s-a inspirat din rutele migratorii ale păsărilor și din cursurile râurilor. Tema va fi explorată prin lucrările unor artiști tineri în ascensiune, de la Josèfa Ntjam la Precious Okoyomon. Organizatorii pun de asemenea accent pe artiști decedați cărora li se oferă acum recunoașterea cuvenită; printre ei se numără Mohamed Melehi, figură centrală pentru mișcarea modernistă asociată Casablanca Art School, prezent postum la Bienala de la Veneția anul trecut.
Bienala Istanbul revine după o amânare de un an și după o schimbare în echipa curatorială; ediția actuală este coordonată de Christine Tohmé. Conceptul propus gravitează în jurul imaginii „Pisicii cu trei picioare”, o metaforă pentru o practică artistică care îmbină ezitarea și adaptarea cu o grație persistentă. Programul, organizat în trei secțiuni, aduce lucrări ale unor artiști precum Simone Fattal, Lungiswa Gqunta, Khalil Rabah și Jagdeep Raina. Evenimentul se desfășoară între 20 septembrie și 23 noiembrie.
În Los Angeles, bienala Made in L.A. a Hammer Museum rămâne un loc din care reies nume de urmărit. Ediția programată între 5 octombrie 2025 și 1 martie 2026 reflectă și ecourile tragediilor recente: incendiile care au afectat orașul la începutul anului au generat multă producție artistică, ca răspuns și ca proces de reconstrucție. În lineup apar fotografii și lucrări cinematografice, printre invitați fiind Widline Cadet și regizoarea Na Mira. Curatorii expoziției sunt Essence Harden și Paulina Pobocha.
Bienala Shanghai, considerată una dintre cele mai prestigioase din Asia, se desfășoară între 8 noiembrie 2025 și 31 martie 2026 și marchează pentru prima dată o conducere condusă de o femeie: Kitty Scott, alături de Daisy Desrosiers și Xue Tan. Deși lista artiștilor nu a fost încă făcută publică, conceptul se concentrează pe colectarea informațiilor. Expoziția, intitulată Does the flower hear the bee?, își propune să exploreze și agenți non-umani, prezentând o rețea extinsă de entități comunicative care contribuie la modelarea lumii. Sună ca o invitație la a privi lumea dincolo de perspectiva exclusiv umană, lucru care poate deschide discuții interesante despre relații și responsabilitate colectivă.
Ce expoziție ți-ar plăcea să vezi anul acesta și de ce?
Whoa, Bukhara suna chiar interesant — nu m-aș fi gândit la Uzbekistan ca la un loc pentru o bienală mare. Gulnur Mukazhanova mi-a rămas în minte de la Veneția, textilele alea au ceva foarte tactil, aproape ca o memorie atinsă.
São Paulo pare ok, sper doar să nu fie doar discursuri pompoase; mi-ar plăcea să văd lucrări care chiar simt traseele astea ale păsărilor, nu doar metafore. și Precious Okoyomon suna promițător, am văzut ceva lucrări video care te bagă în stări ciudate, fain.
Istanbul cu pisica aia cu trei picioare — ce imagine! imi place ideea, pare fragil dar rezistent, exact cum e orașul ăla. și mișto că au artiști din Africa de Sud și Orientul Mijlociu, cam rar văzute împreună.
Made in L.A. m-ar interesa mai mult din cauza poveștii cu incendiile; arta ca proces de vindecare reală, nu doar estetic. Na Mira pare o alegere bună, filmele ei au o tensiune care rămâne.
Shanghai pare mai conceptuală, colectare de info și entități non-umane — sună ca temă de cercetare, poate apare ceva despre senzori, rețele de insecte sau AI care comunica cu plante. ar fi tare dacă ar include proiecte de citizen science sau arhive locale, nu doar lab-uri fancy.
Personal, aș merge la Bukhara sau LA. Bukhara pentru că e nou și localii aia din Asia Centrală merită văzut, nu doar nume mari. LA pentru că îmi place arta care răspunde la traumă colectivă.
ah și, dacă e ceva de adăugat: São Paulo are o arhivă faină despre Casablanca Art School, cine e curios poate caută lucrările lui Mohamed Melehi, are niște patternuri care îți rămân în cap. vezi să nu ratezi expozițiile periferice, acolo apar chestii surprinzătoare.
mi-ar plăcea să văd bienala din bukhara, mai ales lucrările textile ale Gulnur Mukazhanova sunt curioz la cât de bine pot lega tradiția cu teme contemporane, stiu ca a avut ecou la veneția și ar fi fain de văzut in context local, plus mi intrigă tema vindecării, pare mai subtilă decât chestii spectaculoase și cred că artiștii din asia centrală o pot aborda cu o sensibilitate diferită decât în occident, daaa și costul zborului e problema dar cine știe poate apare ceva online sau niște reproduceri bune pe net
of, citesc și simt un gol ciudat. mi-ar plăcea să văd São Paulo, pentru că îmi plac lucrările care vorbesc despre rute și migrații — dar totuși, parcă m-aș duce la Bukhara să pot sta într-un loc vechi, plin de istorie, și să privesc textilele Gulnur Mukazhanova. știu, sună melancolic, dar lucrurile țesute au felul lor de a păstra vocile oamenilor.
mă gândesc la poveștile neterminate — cine pleacă, cine rămâne, ce se uită. și ce rămâne după incendii, în LA; sper doar că arta nu va uita oamenii ăia reali care au pierdut ceva. vezi să nu… uneori expozițiile astea par doar niște oglinzi, care îți arată cine-ai fost și ce-ai fi putut fi.
poate că sunt nostalgic, daaa, dar aș vrea la Shanghai să văd cum sună lumea non-umană în artă. ideea asta cu flori și albine e cumva tristă și frumoasă în același timp. cine știe…. poate-o să mă facă să plâng puțin, în bine sau în rău.