Galeria Anca Poterașu prezintă o expoziție semnată de Aurora Király, care readuce în atenție fotografiile din arhiva ei artistică transformate în obiecte ce ocupă spațiul. Autoarea pornește de la imagini ce provin atât din prezent, note fotografice cotidiene, cât și din trecut, autoportrete intime din anii 1990, și le reinventează, invitând spectatorul să regândească ce poate fi fotografia.
Király, sub curatoria Soniei Voss, nu se rezumă la agățarea fotografiilor pe perete: ea reîncadrează imagini cu fragmente de carton și desene manuale, creând artefacte tridimensionale care par a depăși cadrul obișnuit al imaginii. Aceste obiecte sugerează camera foto ca „corp” ce transportă privirea prin straturi de timp și memorie. Dincolo de aspectul estetic, lucrările se transformă într-o meditație asupra însăși naturii fotografiei, despre modul în care imaginea prinde și apoi eliberează amintiri.
Un element central al expoziției este Viewfinder-ul la scară umană: o sculptură translucidă care pune în dialog imaginea cu lumina ambientală, evocând camerele mari folosite de pionierii fotografiei. În completare, un ansamblu de fotograme realizate din același material de arhivă și din acrilice finalizează ciclul de lucrări, construind o punte între tridimensional și bidimensional. Revenind la hârtie și la fragilitatea „a desena cu lumină”, Király cercetează potențialul imaginilor până aproape de abstracție, iar rezultatul deschide noi zone de reflecție pentru privitor.
Vernisajul Beyond the Photographic Frame are loc pe 12 septembrie, ora 19:00, iar expoziția este deschisă până pe 25 octombrie. Programul: marți–vineri, între 12:00 și 18:00, și sâmbătă între 12:00 și 19:00. Nu este o invitație la selfie-uri în exces, ci mai degrabă la a vedea fotografia ca obiect care respiră.
Expoziția Aurorei Király propune o întâlnire între trecut și prezent prin intermediul imaginilor, cartonului și acrilului; Viewfinder-ul și fotogramele accentuează relația dintre lumină, material și memorie. Aici fotografiile devin obiecte care ne provoacă să ne întrebăm cum se transformă amintirile când sunt reașezate în spațiu. Vă stârnește curiozitatea să descoperiți cum arată un autoportret din anii 1990 reinterpretat ca obiect tridimensional?
hmm, frumos, dar m-am uitat mai mult la detalii; pare ceva pentru tineri, eu prefer pozele pe hartie, daaa.
mi se pare tare ideea de viewfinder la scară umană, parcă te bagi în aparat foto 😅
dar serios, autoportretele din 90s reinterpretate ca obiecte 3D… curios cum se uită la ele oamenii de atunci vs tinerii de azi. vezi să nu-ți schimbe percepția despre memorie, e altfel când e materială, palpabilă.
o să trec pe 12 sept, poate mai aflu și povestea cartonului folosit, pare simplu dar probabil are sensuri ascunse. 📷🪟🧾
hmm, interesante transformări, dar mie mi se par prea reci, probabil sunt eu vechi.