Mamele din România discută deschis și frecvent despre temeri vechi și noi: de la dependențe la ecrane, de la sănătatea mintală a copiilor la lipsa unor planuri clare de intervenție. Informațiile provin din comunitatea Eu te-am făcut, eu te iubesc și din studiul realizat de CURS, prezentat la București de inițiatoarea proiectului, Laura Cosoi, alături de specialiști în adicții, educație și sociologie.
Studiul ridică întrebări previzibile: când se abordează adicțiile, discuția publică se concentrează adesea pe substanțe interzise, în timp ce pentru multe familii problema cotidiană sunt dependențele digitale. Concret, 70% dintre mame semnalează dependența de telefon ca fiind frecventă, iar 55% consideră televizorul o sursă constantă de îngrijorare. Există și o divizare generațională: mamele mai tinere se tem în principal de droguri, iar cele mai mature sunt îngrijorate de timpul petrecut în fața ecranelor. Și mediul contează: în orașe accentul cade pe TikTok și internet, în mediul rural temerile vizează mai mult anturajul și Facebook.
Nivelul de educație al părinților influențează percepțiile. Mamele cu studii superioare observă mai des hiperactivitate și anxietate la copii; cele cu liceu menționează anxietatea și tristețea; mamele cu studii mai puțin avansate raportează impulsivitate și probleme de concentrare. Din punct de vedere emoțional, rezultatele arată că aproape 29% dintre copii au dificultăți semnificative, fenomen mai accentuat în mediul urban.
Presiunea asupra părinților este evidentă: 61% dintre mame se simt copleșite, 64% se declară epuizate, 58% triste, iar aproape un sfert spun că nu au timp pentru sine. Sprijinul profesional rămâne limitat: doar 5% apelează la un specialist, iar 18% nu cer ajutor. În privința instituțiilor, 35% cunosc cazuri de violență domestică, însă 34% nu știu ce servicii sunt disponibile, iar doar 7% cred în eficiența campaniilor publice. Rolul tatălui pare mai puțin vizibil: doar 42% sunt considerați foarte implicați, comparativ cu 77% pentru mame. Diferențele urban-rural se reflectă și în spațiile de învățare: 83% dintre familiile din orașe au un spațiu dedicat studiului, în timp ce în sate procentul scade la 61%.
Rezultatele au fost dezbătute la București într-un eveniment la care, pe lângă Laura Cosoi, au participat Luciana Elena Buliga de la Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor, Irina Petrea, psihoterapeut și specialist în educație, și Andreea Domsa, sociolog la CURS. Întâlnirea a reunit și personalități publice și mame cunoscute, precum Adela Popescu, Adelina Pestrițu, Amalia Enache, Ileana Badiu, Andreea Berecleanu, Amalia Năstase, Ada Condeescu, Daciana Sârbu, Monica Țand, Andreea Ibacka, Gina Pistol și Irina Fodor, alături de sociologi, influenceri și jurnaliști. Dezbaterea a punctat, între altele, necesitatea unei hărți oficiale de intervenție pentru adicții și pentru siguranța emoțională a copiilor.
Laura Cosoi explică motivul transformării unui grup mare de Facebook, cu aproape 200.000 de membri, într-o asociație: pentru că mamele au nevoie de un plan clar când apar probleme serioase. Studiul arată că doar 8% dintre mame știu ce să facă când situația scapă de sub control. Astfel a luat ființă Asociația Eu te-am făcut, eu te iubesc, creată pentru a oferi sprijin organizat, resurse și o platformă de intervenție. Asociația a lansat și o petiție intitulată O națiune de părinți fără hartă, care cere un răspuns național integrat pentru prevenție, sprijin și tratament în domeniul adicțiilor. Semnătura poate fi lăsată pe site-ul asociației.
Comunitatea inițiată în 2024 de Laura Cosoi include aproape 200.000 de membri din România, dar și din UK, Republica Moldova, Germania și Italia, iar în medie se alătură aproximativ 15.000 de persoane noi în fiecare lună. Această dinamică arată că subiectul nu este izolat: îngrijorările părinților sunt răspândite și în creștere.
Datele despre adicțiile digitale și despre nivelul scăzut de încredere în instituții evidențiază necesitatea unei reacții publice și instituționale mai bine coordonate. Raportul subliniază nevoia de informații clare, acces la specialiști și campanii eficiente, nu doar mesaje generale. O hartă de intervenție ar putea cuprinde protocoale pentru părinți, ghiduri practice pentru școli, cursuri pentru profesioniști și o linie clară de sprijin la nivel local și național. Având în vedere că doar un procent mic apelează la specialiști, sunt necesare măsuri care să faciliteze accesul la sprijin profesional și să reducă stigmatizarea.
Evenimentul din București a funcționat ca un semnal: temerile părinților sunt diverse, iar soluțiile trebuie să fie la fel de variate și bine coordonate. Propunerea de petiție și înființarea asociației sunt pași concreți care solicită totuși răspunsuri din partea autorităților și a rețelelor de sprijin locale. Când 70% dintre mame semnalează telefonul ca problemă și doar 5% apelează la specialist, discrepanța este evidentă și cere intervenții practice.
Studiul și inițiativele conexe scot în prim-plan subiecte ce afectează copii, părinți și comunități: accesul la servicii, diferențele educaționale între urban și rural, rolul tatălui și necesitatea unor campanii eficiente. Soluțiile necesită colaborare între ONG-uri, instituții publice, profesioniști și comunități. Chiar dacă harta lipsește, semnalele problemelor există deja în cifre și în oameni.
Asociația, petiția și studiul CURS evidențiază ce lipsește în sistem: ghiduri clare, servicii accesibile și campanii convingătoare. Exemple din studiu, 70% telefoane, 55% TV, 29% copii cu dificultăți, 61% mame copleșite, 5% apeluri la specialist, indică exact direcțiile de intervenție. Dacă autoritățile și organizațiile răspund, soluțiile pot fi implementate rapid la nivel local; în caz contrar, comunitățile vor continua să se organizeze așa cum au făcut până acum. Crearea unei hărți de intervenție nu este doar un slogan, ci o necesitate practică pentru părinți care se confruntă cu probleme reale.
Studiul evidențiază și diferențele între mediul urban și rural și între niveluri de educație, ceea ce implică că intervențiile nu pot fi uniforme. Trebuie adaptate la realitățile locale: ce funcționează în oraș, cu acces la spații de învățare și servicii, nu funcționează neapărat în sate unde rețeaua de sprijin este mai fragilă. Semnalele din sondajul CURS ilustrează clar aceste variații.
Asociația Eu te-am făcut, eu te iubesc și petiția O națiune de părinți fără hartă sunt inițiative concrete care necesită sprijin public și instituțional. Documentele și punctele de semnat sunt disponibile online pentru cei care doresc să se implice. Cum ar trebui, în opinia ta, adaptată o hartă de intervenție pentru mediul rural în raport cu cea pentru oraș?
Fii primul care comentează