Sărbătorim astăzi memoria lui Aron Densușianu, profesor, avocat, istoric literar și folclorist, care a murit la Iași pe 2 septembrie 1900, după o viață dedicată apărării drepturilor românilor din Transilvania și cercetării culturii naționale. Destinul său se leagă de Blaj, Sibiu, Brașov și, mai ales, de Iași, orașul în care și-a încheiat activitatea didactică și unde a lăsat o amprentă durabilă în educație și viața culturală.
Aron Pop, născut la 9 noiembrie 1837 în satul Densuș, a rămas cunoscut sub numele Aron Densușianu pentru a se deosebi de colegii de la gimnaziul din Blaj. A studiat la Blaj și apoi la Academia de Drept din Sibiu, iar primele sale creații poetice au apărut în Foaie pentru minte, inimă și literatură. În anii 1874–1875 a editat la Brașov ziarul Orientul latin, semn al intereselor sale atât culturale, cât și civice. Cariera l-a purtat prin Sibiu, Făgăraș și Brașov; neînțelegerile cu autoritățile locale și o singurătate tot mai apăsătoare l-au determinat să se mute la București în 1880, iar în 1881 a acceptat un post la Iași, unde a rămas până la sfârșit.
După ce a obținut cetățenia română în 1882 și a câștigat concursul pentru catedra de la Iași în 1883, a devenit profesor titular prin decret regal în 1887. A predat literatura latină la Universitatea din Iași și limba germană la Școala Normală Superioară, suplinind uneori și cursuri de limbă și literatură română. În cercurile filologice a fost susținător al curentului latinist și, ca istoric literar, s-a situat pe poziții naționaliste. Stăpânea germana, latina, maghiara și româna, competențe care i-au permis să se deplaseze cu ușurință între discipline.
La Iași, a fost implicat în viața civică: a contribuit la înființarea secțiunii orășenești a Ligii Culturale, unde a fost vicepreședinte până la moarte și a condus multe dintre inițiativele organizației. În comitetul secțiunii se regăseau figuri precum N. Culianu, A. D. Xenopol, Teohari Antonescu și alții, iar activitățile promovate urmăreau cultivarea sentimentului național și susținerea cauzei românilor din afara Regatului. Densușianu a participat și la primul Congres al Ligii Culturale, desfășurat la Ateneul Român între 11 și 13 mai 1891, alături de personalități culturale din întreaga țară.
Relațiile sale cu contemporanii au fost uneori tensionate: a fost un opozant consecvent al lui Titu Maiorescu și al grupului Junimea, iar în Cercetări literare (1887) l-a acuzat pe Maiorescu de plagiat după Fr. Th. Vischer. Stilul său direct a stârnit polemici, dar și apreciere din partea celor care îi împărtășeau convingerile.
Trecerea sa în neființă a provocat un val larg de condoleanțe: scrisori și telegrame din țară și din străinătate au sosit la familia Densușianu, iar un mesaj tulburător din Botoșani reflectă respectul societății pentru activitatea sa. A fost înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Iași, iar A. D. Xenopol îl va descrie ca pe unul dintre cele mai destoinice cadre ale învățământului superior, purtând cu el o dragoste sinceră pentru țară și neam.
Familia Densușianu a avut o influență notabilă în cultura română. Fratele său, Nicolae Densușianu, e cunoscut pentru studiile sale istorice, inclusiv Dacia Preistorică, iar fiul său, Ovid Densușianu, a devenit un filolog și lingvist recunoscut. Din familie s-a evidențiat și Elena Densușianu-Pușcariu, una dintre primele femei medic și profesoare universitare din România, cu realizări remarcabile în oftalmologie. Mai mulți membri ai familiei au fost cooptați în rândurile Academiei Române, iar contribuțiile lor au ajutat la definirea identității culturale românești.
Viața și soarta membrilor familiei au alternat succese științifice și culturale cu greutăți materiale. O povestire despre sfârșitul lui Ovid arată cum lipsa resurselor l-a obligat să părăsească spitalul după o operație, ceea ce a agravat starea sa. Astfel de relatări dezvăluie o fațetă mai puțin celebrată a istoriei culturale: deseori, oamenii care modelează cultura trăiesc în condiții modeste.
Mormântul lui Aron Densușianu rămâne un punct de reper în Iași, iar numele familiei continuă să apară în studiile despre literatura, folclorul și istoria românească. Sursele privind viața și opera sa includ Dicționarul general al literaturii române, studii de specialitate și corespondență publicată în reviste culturale.
Aron Densușianu apare în sursele istorice ca profesor, publicist și militant pentru cauza românilor transilvăneni, iar familia sa a adus contribuții importante în științele umaniste din România. Cum ar arăta astăzi implicarea intelectualilor de tipul Densușienilor într-un discurs public dominat de social media și de știri expuse în grabă?
Ce trist… Îl citeam pe Densușianu și-mi vine să zic: erau oameni care chiar trăiau pentru carte și pentru neam, nu ca astăzi, totul pe like-uri și comentarii pe fugă. Îmi pare rău că a suportat singurătatea aia, știu senzația — când muncești mult și lumea te împinge la o parte. Și da, fratele și fiul lui au lăsat urme, dar parcă tot te întrebi ce n-ar fi fost dacă statul ar fi avut grijă mai mult de cultura aia fină; exemplele cu lipsa de bani după operații sunt zdrobitoare, nu-s doar povești.
Mă gândesc la profesori ca el, care vorbeau mai mult cu cărțile decât cu televizorul, și parcă azi nu ar găsi loc — spre binele sau răul nostru. offff, și mormântul ăla din Eternitatea… treci pe acolo și parcă simți absența lor.
da, ăsta e tonul: melancolie.