Vizita de miercuri, 3 septembrie, a preşedintelui Consiliului European António Costa la Bucureşti a scos în evidenţă rolul României ca pilon al securităţii europene. De la frontierele cu Ucraina şi Moldova până la baze NATO aflate pe teritoriul său, România se conturează tot mai pregnant ca un stat‑cheie în eforturile Uniunii Europene de a menţine stabilitatea regională.
Istoria neamului şi poziţia geografică au transformat adesea acest teritoriu în prima linie a tensiunilor dintre Est şi Vest. În contextul în care războiul din Ucraina continuă să dezechilibreze regiunea, Bucureştiul nu mai poate fi privit doar ca un actor regional: a devenit un partener important pentru factorii de decizie de la Bruxelles. Costa a subliniat că securitatea europeană depinde de rezilienţa frontierei estice şi a afirmat fără echivoc că siguranţa UE este legată de cea a României. Mesajul nu este doar retoric; prezenţa trupelor NATO, hub‑urile logistice şi rolul României în coordonarea regională îi dau substanţă practică.
În discuţiile cu primarul general Nicuşor Dan, Costa a elogiat sprijinul constant al României pentru Ucraina şi a punctat contribuţia ţării la stabilitatea europeană. Dan a considerat la rândul său vizita drept un semnal de solidaritate europeană într‑o perioadă dificilă şi a reiterat poziţia României pe flancul estic al NATO. Temele centrale au inclus strategia UE pentru Marea Neagră, iniţiativa unui centru european de securitate în zonă şi necesitatea unei protecţii sporite împotriva ameninţărilor hibride, adică acele atacuri non‑convenţionale care nu se manifestă întotdeauna prin uniforme, dar pot destabiliza societăţi.
Chestiunile financiare ale Uniunii au fost şi ele pe ordinea de zi. Costa a insistat că bugetul UE trebuie ajustat pentru a răspunde obiectivelor pe termen lung privind competitivitatea şi securitatea, în timp ce Nicuşor Dan a atras atenţia asupra faptului că statele mai puţin dezvoltate trebuie să păstreze oportunităţi reale de creştere economică. Găsirea unui echilibru între consolidarea securităţii şi susţinerea coeziunii economice rămâne o provocare în negocierile bugetare viitoare.
Ambele părţi şi‑au reconfirmat sprijinul pentru extinderea UE, cu un accent clar pe Republica Moldova. Costa a descris eforturile de reformă ale Chişinăului ca pe o oportunitate semnificativă şi a spus că blocul european ar putea deschide formal negocieri de aderare după alegerile din această lună. Această perspectivă ar putea modifica, într‑o anumită măsură, configuraţia influenţelor din vecinătatea estică.
Vizita a avut loc la scurt timp după sosirea preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în România, la Constanţa şi la baza aeriană Mihail Kogălniceanu. Von der Leyen a subliniat importanţa României atât ca nod militar, cât şi ca democraţie rezistentă la presiunile ruseşti, descriind ţara drept un element esenţial pentru securitatea europeană. Mesajele convergente ale liderilor UE conturează o recunoaştere oficială a rolului strategic al României, dar şi o responsabilizare: sprijinul este însoţit de aşteptarea ca Bucureştiul să rămână activ în coordonare şi apărare.
Privită dintr‑o perspectivă mai largă, această succesiune de vizite arată cum subiecte aparent diplomatice, discuţii despre bugete, strategii regionale, parteneriate, se traduc în acţiuni concrete: baze care adăpostesc militari, rute logistice pentru asistenţă, proiecte de rezilienţă cibernetică. Datele şi declaraţiile politice nu rămân doar pe hârtie atunci când e vorba de planificarea apărării şi de cooperarea regională.
Ursula von der Leyen, António Costa, Nicuşor Dan şi tema strategiei Mării Negre ies în evidenţă în acest episod al relaţiilor UE cu vecinătatea estică. După aceste vizite, rămâne de urmărit modul în care vor evolua negocierile bugetare pentru a susţine atât întărirea securităţii, cât şi convergenţa economică a statelor membre. Ce efecte concrete credeţi că vor produce aceste vizite asupra securităţii şi dezvoltării regionale în anii următori?
Ce efect concret credeţi că va avea consolidarea bazelor NATO şi eventualele negocieri de aderare pentru Moldova asupra securităţii şi economiei regiunii în următorii 5–10 ani, mai ales în contextul presiunilor hibride şi al necesităţii finanţării suplimentare din bugetul UE (care state vor suporta costurile şi cine câştigă efectiv)?
Rol util, dar contează implementarea: va trebui consolidat infrastructura logistică şi interoperabilitatea cu NATO; avem resurse?
Rol pragmatic: consolidarea hub‑urilor logistice şi militare e necesară, dar cum se va asigura şi coeziunea economică regională pe termen lung?