Angela Merkel a afirmat că în 2021 a încercat să pornească un dialog european direct cu Vladimir Putin, dar inițiativa i-a fost blocată de Polonia și de statele baltice; aceste ezitări, împreună cu pandemia de COVID-19, ar fi contribuit indirect la escaladarea ulterioară din Ucraina. Fosta cancelară a relatat intenția sa într-un interviu pentru podcastul maghiar Partizán, spunând că propunea un nou format în care Uniunea Europeană să vorbească cu Putin dintr-o poziție comună, după ce în iunie 2021 a simțit că Acordul de la Minsk nu mai era tratat cu seriozitate. Planul nu s-a realizat pentru că mai multe guverne membre nu l-au susținut, în special statele baltice și Polonia, care se temeau că un astfel de dialog ar diminua coeziunea politicii comune față de Rusia. Merkel a mai spus că pandemia, prin reducerea întâlnirilor față în față, a îngreunat negocierile și atingerea unor compromisuri.
Fosta lideră germană a apărat însă importanța Acordului de la Minsk, susținând că acest cadru a ajutat la stabilizarea situației din Ucraina pe durata mandatului ei. Declarațiile au provocat reacții puternice la Varșovia, unde oficialii polonezi au refuzat orice responsabilitate și au amintit de agresiunile anterioare ale Rusiei, inclusiv anexarea Crimeei, drept motive justificate pentru prudența lor. Interviul la Partizán readuce în prim-plan tensiunile din interiorul Uniunii Europene legate de răspunsul la acțiunile Rusiei și felul în care deciziile luate atunci pot fi judecate retrospectiv după invazia din 2022.
Observațiile lui Merkel ating chestiuni mai largi: cum se negociază securitatea comună între state cu experiențe istorice și percepții diferite ale amenințării; ce rol au instrumentele diplomatice formale, precum Acordul de la Minsk, și cât valorează neîncrederea acumulată de-a lungul anilor. Pandemia a modificat, de asemenea, dinamica diplomației, întâlnirile virtuale nu pot înlocui întotdeauna discuțiile directe necesare pentru decizii sensibile. Critica venită din partea Poloniei și a țărilor baltice reflectă, pe de o parte, traumele istorice față de Rusia și, pe de altă parte, reticența față de formule care ar putea fi interpretate ca subminând solidaritatea europeană.
Se pune astfel o întrebare practică: cum poate Uniunea Europeană să găsească un echilibru între inițiativele diplomatice menite să reducă tensiunile și necesitatea de a păstra unitatea și fermitatea în fața agresiunii? Ce înseamnă pentru cooperarea europeană faptul că decizii din 2021 sunt reevaluate astăzi, după invazie?
Fii primul care comentează