De ceva vreme se poartă discuții aprinse despre Angela Gheorghiu, despre concertul ei aniversar anunțat la București și despre motivele pentru care acesta nu va mai avea loc. Cazul readuce în prim-plan o veche dilemă: ce se întâmplă când legătura dintre o personalitate culturală de renume internațional și publicul din propria țară pare să se destrame. Așa cum spuneau vechii critici și cum se observă și astăzi, artiștii poartă cu ei istorii personale și publice, iar acestea pot genera admirație sau respingere, uneori simultan.
Angela Gheorghiu era programată să susțină, pe 7 septembrie, la Arenele Romane, concertul aniversar „Angela Gheorghiu – 35 de ani de excelență”. Organizatorii au comunicat că evenimentul este reprogramat, invocând vânzări de bilete sub nivelul așteptat și un interes redus din partea publicului. Pentru o artistă care a umplut săli importante în străinătate și care a rămas, mai mult decât alții, asociată cu imaginea României pe scene mondiale, vestea cade greu. Nu e doar o dată scoasă din calendar: pentru mulți reprezintă o ruptură simbolică între recunoașterea externă și reacția locală.
Artistă extrem de apreciată peste hotare, Angela a explicat anterior că a ales Arenele Romane pentru că vremea de septembrie este potrivită și pentru că, din păcate, România nu are încă o sală de concerte cu adevărat mare; Ateneul Român e remarcabil, dar insuficient pentru astfel de manifestări. Observația e directă și deranjantă: într-o capitală europeană, absența unei săli adecvate pentru evenimente majore sugerează priorități greșite și, posibil, gestionare deficitară a resurselor în timp.
Reacțiile în spațiul public și pe rețelele sociale au fost foarte polarizate. Au apărut comentarii care asociau boicotul cu poziții politice sau cu acțiuni din campanii electorale, precum și atacuri personale pornite de la greșeli din tinerețe sau presupuse simpatii politice. În paralel, au existat și intervenții care i-au recunoscut valoarea vocii și i-au luat apărarea. Mesajele dure nu sunt o noutate în peisajul public românesc, dar par cu atât mai greu de tolerat când vizează pe cineva care a reprezentat țara pe plan mondial.
Cazul ridică întrebări mai largi: cum tratează societatea românească elitele culturale, ce înseamnă recunoștința publică și cât de rapid poate o figură emblematică deveni ținta unor campanii de discreditare când opiniile sau gesturile ei nu corespund așteptărilor majorității. Există și o doză de ipocrizie: în timp ce se dezbate lipsa infrastructurii, săli mari de concert sau sportive, apar și acuzații îndreptate spre un artist pentru motive care nu au legătură cu valoarea sa artistică. Compararea cu alte momente istorice în care mari creatori au fost criticați nu se potrivește în totalitate, dar scoate în evidență un tipar cultural: de multe ori, aprecierea externă nu se reflectă imediat în susținere internă.
Presa a tratat subiectul cu intensități diferite; unele platforme nici nu au semnalat anularea, altele au amplificat comentariile virale, transformând un eveniment cultural într-o luptă de opinii. Printre criticile dure s-au numărat și remarci venite de la oameni care probabil nu i-au ascultat recitalurile sau nu au fost la un concert de operă, dar care au simțit nevoia să reacționeze imediat. În schimb, melomanii autentici și câteva voci avizate au încercat să păstreze discuția la nivelul artei și al meritelor vocale.
E greu de spus cine ar putea reconstrui puntea dintre publicul român și această soprană devenită un nume internațional. Poate o inițiativă de dialog, poate organizarea unor evenimente mai mici și mai accesibile, poate revitalizarea unei educații muzicale care să aducă oamenii în săli. Totuși, pe termen scurt, persistă senzația unei nedreptăți: o artistă care a reprezentat România pe marile scene se lovește acasă de indiferență sau ostilitate, justificată sau nu.
Anularea concertului de la Arenele Romane și discuțiile ulterioare scot în evidență nu doar soarta unui eveniment, ci și problema infrastructurii culturale (o sală mare de concert) și relația publicului cu valorile culturale. Exemplul concret, data de 7 septembrie, locul Arenele Romane și sintagma „35 de ani de excelență”, ilustrează tensiunea: un nume de talie mondială, dar bilete insuficiente pentru București. Aici apare paradoxul: cât valorează recunoașterea internațională în ochii publicului local și ce înseamnă astăzi să prețuiești o voce precum cea a Angelei Gheorghiu? Credeți că reluarea dialogului între artiști, instituții și public ar putea schimba percepțiile și ar putea umple din nou sălile?
Fii primul care comentează