Comentariile Alina Gorghiu de joi ating un subiect care privește direct modul de colaborare între state în materia penală: decizia Curții Europene de Justiție privind mandatele europene de arestare și efectele asupra României și ale cetățenilor. Tema este ancorată în cooperarea juridică europeană, dar are și consecințe practice: un dosar din Italia a declanșat discuția, iar acum aplicarea regulii devine mai limpede.
Fosta ministră a Justiției a subliniat că nicio instanță dintr-un stat membru nu poate refuza executarea unui mandat european de arestare și decide independent să execute pedeapsa în locul statului emitent, fără consimțământul acestuia. Pe scurt, nu mai există loc pentru soluții individuale sau pentru interpretări divergente care favorizează persoanele care încearcă să evite pedeapsa. Gorghiu a precizat că speța provine dintr-un dosar al unui român condamnat definitiv la București, reținut în Italia, unde autoritățile au refuzat predarea și au transformat pedeapsa în arest la domiciliu. România a contestat această practică, iar Curtea Europeană i-a dat dreptate, ceea ce, după opinia ei, consolidează necesitatea unei extrădări rapide și respectarea mandatelor.
Din punct de vedere practic, hotărârea Curții reafirmă că mandatul european de arestare este o procedură simplificată a dreptului Uniunii: permite reținerea unei persoane în statul în care se află și predarea acesteia statului emitent, fie pentru urmărire penală, fie pentru executarea unei pedepse. Principiile încrederii și recunoașterii reciproce stau la baza cooperării judiciare penale și impun obligativitatea executării mandatelor. Neexecutarea unui mandat european este acceptată doar în situații excepționale și numai dacă autoritatea de executare respectă condițiile și procedurile stabilite de regulamentele UE pentru recunoașterea hotărârilor de condamnare și pentru preluarea executării pedepsei. Asta înseamnă că un stat nu poate pur și simplu transforma o pedeapsă stabilită în altă țară în altceva pe proprie răspundere, fără a urma pașii legali impuși de Uniune.
Pentru cetățenii români, consecința este evidentă: nu vor mai exista găuri ușor de exploatat pentru a evita executarea unei pedepse pronunțate în România, iar statul român își păstrează dreptul de a-și executa pedepsele, fără ca alte autorități să le modifice discreționar. Din punct de vedere juridic, Curtea clarifică responsabilitățile și limitele autorităților judiciare naționale în gestionarea mandatelor emise de alte state membre.
Decizia mai evidențiază importanța armonizării procedurale la nivelul UE: atunci când regulile sunt clare și aplicate constant, cooperarea funcționează mai bine, iar cetățenii pot avea așteptări mai previzibile de la sistemul judiciar transfrontalier. Este o confirmare a ideii că justiția europeană urmărește reducerea discrepanțelor dintre legislațiile naționale, fără a le anula însă suveranitatea în privința executării pedepselor.
Curtea Europeană de Justiție a explicat în comunicat că motivele pentru care refuzul de a preda o persoană în vederea executării pedepsei sunt justificate există doar dacă autoritatea de executare respectă condițiile și procedurile de recunoaștere a hotărârii de condamnare și de preluare a executării pedepsei prevăzute de alt act al Uniunii. Pe românește: nu poți ocoli mecanismele legale pentru a muta executarea pedepsei acasă, fără să urmezi procedura stabilită de UE.
Concluzia analizei sugerează că decizia nu privește doar un caz izolat, ci modul în care funcționează obligațiile reciproce între state în materie penală. Mandatul european de arestare, regulamentele UE și hotărârile Curții sunt elemente care modelează o practică comună și împiedică interpretările divergente care pot genera inegalități în aplicarea legii. Exemplul concret din text, cazul unui condamnat definitiv la București, reținut în Italia, și transformarea pedepsei în arest la domiciliu, ilustrează de ce aceste clarificări erau necesare. Vă întrebați dacă decizia Curții va accelera sau va complica colaborarea judiciară practică între state?
Decizia clarifică limitele reciproce: mandatul european trebuie executat, nu transformat fără procedură UE — va reduce portițe, dar cere implementare practică riguroasă.
pare logic. CJUE a zis similar și în cazul Petruhhin. deci, mai puține scăpări pt fugari, zic eu 🙂