Alexandru Rogobete sugerează transferul inspecției sanitare de la DSP către Ministerul Sănătății pentru a reforma sistemul și a clarifica atribuțiile

Alexandru Rogobete a evitat retorica alarmistă și a subliniat că nu urmărește reducerea de personal, ci restructurarea fluxurilor de lucru. În practică, este vorba despre două segmente distincte: inspecția sanitară de stat, transferată la minister, și atribuțiile de sănătate publică și administrative, ce rămân la DSP. Schimbarea propusă urmărește reducerea suprasolicitării direcțiilor județene și consolidarea controlului medical, pe un model în care deciziile de inspecție sunt coordonate central.
Propunerea reflectă o dilemă administrativă frecventă: centralizare pentru uniformitate versus descentralizare pentru adaptare locală. Transferul inspecției sanitare la Ministerul Sănătății poate conduce la un control mai omogen al normelor, dar trebuie temperat cu menținerea capacității locale de reacție. Exemplele concrete menționate, Ploiești, Iași, Constanța, Inspecția Națională Sanitară de Stat, arată că discuția e legată de situații reale și de necesitatea unei arhitecturi instituționale eficiente.
Alexandru Rogobete a explicat clar ce se modifică: inspecția sanitară se mută la minister, iar atribuțiile de sănătate publică rămân la DSP. Rămâne de urmărit modul de implementare a procedurilor practice și cine va coordona punctual intervențiile în teren. Crezi că o astfel de centralizare va îmbunătăți controlul sanitar sau va slăbi capacitatea de reacție locală?
Argumentul invocat este pragmatic: atunci când instituțiile locale sunt încărcate cu diverse atribuții, riscul este ca activitatea de bază, inspecția și controlul medical, să fie neglijată. Prin transferul competențelor de inspecție către minister, Rogobete speră la uniformizarea aplicării normelor și la o supraveghere mai directă a controalelor sanitare. În același timp, menținerea activităților administrative și a responsabilităților de sănătate publică la nivelul DSP-urilor ar trebui să le permită acestora să se concentreze pe prevenție, campanii de informare și monitorizarea indicatorilor locali.
Propunerea ridică însă întrebări practice: cum se va realiza coordonarea operațională între minister și direcțiile județene, ce mecanisme vor asigura transmiterea rapidă a informațiilor și a resurselor, și cum vor fi gestionate posibilele suprapuneri de competențe în teren. O separare clară a atribuțiilor poate simplifica procesele, dar implementarea eficientă necesită proceduri detaliate și un calendar realist de tranziție. Totodată, schimbarea intervine în contextul unor incidente locale care au evidențiat necesitatea unor controale mai ferme; rămâne legitimă întrebarea cine va asigura rapiditatea intervențiilor când inspecția trece la nivel centralizat.
Rogobete a precizat că nu vizează concedieri, ci o clarificare a rolurilor. Ideea principală este separarea funcțiilor: componenta de inspecție sanitară care în prezent răspunde directorului DSP ar urma să fie preluată de Inspecția Națională Sanitară de Stat din cadrul Ministerului Sănătății. În schimb, Direcțiile de Sănătate Publică ar păstra responsabilitățile administrative și atribuțiile specifice sănătății publice, adică activitățile de monitorizare, prevenție și control ce privesc direct sănătatea populației la nivel județean. Schimbarea urmărește eliminarea influenței directorilor DSP asupra acțiunilor de control medical și o delimitare clară între cele două paliere funcționale.
Alexandru Rogobete a anunțat la Ploiești o intenție de reorganizare a Direcțiilor de Sănătate Publică județene, propunând transferul inspecției sanitare de stat din subordinea directorilor locali direct către Ministerul Sănătății. Contextul nu surprinde: în ultimii ani, DSP-urile au preluat numeroase atribuții care le-au transformat, în practică, în mini-ministere locale, iar consecința a fost o încărcare administrativă ce a diminuat capacitatea de supraveghere și control medical. Referințele la evenimente recente din Iași sau Constanța au servit pentru a evidenția necesitatea unei reforme.
Mutarea atribuțiilor ridică și problema adaptării resurselor: cine va suporta costurile rearanjării, cum vor fi realocate posturile și ce instruiri vor fi necesare pentru personalul afectat de noua structură. Cazurile recente din orașe precum Iași și Constanța au fost invocate ca argumente pentru intervenție, iar realitatea acelor situații va fi, cel mai probabil, utilizată pentru a justifica pașii următori. Până la implementare, este esențial ca autoritățile să comunice clar etapele, calendarul și efectele concrete asupra activității curente a DSP-urilor.