Cercetarea menționată îl are ca protagonist pe Alexander Engelmann și echipa sa, care au examinat cât de „raționale” sunt cimpanzeii atunci când sunt confruntați cu probe auditive și vizuale, într-un studiu de laborator publicat în Science în 2025. Plecarea este întrebarea clasică din filozofie și științele cognitive: când și cum apar primele forme de rațiune în natură? Studiul urmărește pași simpli, dar revelatori pentru cei care vor să considere gândirea animală ca pe un proces comparabil, în anumite limite, cu al nostru.
În experimente, cimpanzeii au primit inițial o dovadă auditivă: un zgomot de zdrăngănit provenea dintr-un prim recipient. Apoi li s-a prezentat o dovadă vizuală indirectă: un firicel de arahide care conducea spre un al doilea recipient. La început, majoritatea animalelor au ales recipientul care producea zgomot, ceea ce sugerează că au considerat dovezile auditive mai convingătoare. Ulterior, cercetătorii au scos o bucată de piatră din primul recipient, indicând că zdrăngănitul nu era cauzat de alimente. Logica e simplă și pare umană: dacă dovada urmărită se dovedește a fi eronată, ar fi rațional să-ți schimbi opțiunea. Exact asta au făcut cimpanzeii: mulți au renunțat la alegerea inițială și s-au îndreptat către celălalt recipient.
Echipa a lucrat cu 20 de cimpanzei în cele cinci experimente, iar rezultatele au fost consistente: în jur de 80% din cazuri deciziile lor au corespuns comportamentului considerat rațional de către cercetători. La nivel individual, 18 dintre cei 20 de cimpanzei au urmat tiparul așteptat. Engelmann interpretează aceste rezultate ca primii pași în înțelegerea evoluției raționalității, pentru a determina când au apărut scânteile gândirii raționale în natură.
Autorii propun că raționalitatea nu funcționează ca un comutator aprins/stins, ci ca un spectru: diverse specii prezintă nivele diferite. Primele două experimente par să evidențieze o formă rudimentară de raționalitate, în timp ce experimentele patru și cinci cer procese mai complexe, pe care cercetătorii le numesc raționalitate reflexivă, un lucru accesibil cimpanzeilor și, eventual, bonobilor. Engelmann consideră însă că oamenii se situează cel puțin un nivel superior: pe lângă raționalitatea reflexivă, deținem ceea ce el numește raționalitate socială. Adică abilitatea de a discuta și comenta gândirea altora, prin care ne rafinăm reciproc raționamentul. Da, schimbul de idei poate spori raționalitatea, dar la fel de bine poate amplifica și iraționalitatea, un fel de hazard social. Interesant este că, în observațiile lor, cimpanzeii par mai puțin predispuși la această capcană socială.
Echipa investighează în prezent dacă alegerile cimpanzeilor sunt influențate de deciziile colegilor. Primele rezultate indică faptul că un cimpanzeu urma decizia altuia doar atunci când celălalt avea probe mai concludente. În acest sens, autorii susțin că cimpanzeii pot părea mai raționali decât oamenii, pentru că nu par să copieze decizii fără o bază probatorie solidă.
Studiul publicat în Science (DOI: 10.1126/science.aeb7565) deschide discuții mai ample: când vorbim despre rațiune la animale, avem de-a face cu un continuum de abilități cognitive, nu cu grupe etanșe. Observațiile referitoare la probe auditive versus vizuale, schimbarea opțiunii după apariția unei dovezi contrare și influența socială a deciziilor oferă repere concrete de comparație între cimpanzei, bonobi și oameni. Pe termen lung, astfel de experimente pot contribui la cartografierea etapelor evolutive ale gândirii raționale și la înțelegerea modului în care mecanismele sociale umane, conversația, critica și cooperarea cognitivă, sporesc complexitatea raționamentului. Urmează să aflăm dacă alte specii, cu grade diferite de viață socială și comunicare, vor prezenta modele similare sau radical diferite față de cele ale cimpanzeilor.
Science 2025, DOI 10.1126/science.aeb7565 propune ideea că raționalitatea are fațete multiple: cimpanzeii au demonstrat atât reacție la dovezi directe, cât și capacitatea de a renunța la o alegere când apare o probă contrară; iar în comportamentul social, urmează decizii ale altora doar când sunt prezentate dovezi mai solide. Credeți că mecanismele care permit transferul și verificarea informației în grupuri, la oameni sau la animale, pot fi implementate în algoritmi capabili să evite aceeași „prostie socială” pe care o observăm în anumite contexte umane?
Fii primul care comentează