Medicul Mohammed Abu Salmiya făcea garda când la cel mai mare spital din oraș au început să ajungă cadavrele a șase rude ale sale, printre care și fratele; spitalul, deja copleșit de victime după luni de bombardamente, funcționa cu mari dificultăți. Situația relatată are rădăcini în conflicte îndelungate care au transformat instituții medicale, care altădată erau refugii pentru îngrijire, în scene de haos și insecuritate.
Autoritățile sanitare din Gaza raportează cel puțin 34 de persoane ucise și 200 rănite în atacurile recente, iar bilanțul din octombrie 2023 indică peste 65.000 de decese și mai mult de 166.000 de răniți, inclusiv peste 1.700 de cadre medicale, conform ministerului sănătății. La al Shifa, șeful secției de urgență, dr. Mutaz Harara, afirmă că teama i-a determinat pe pacienți și pe personal să plece. Oamenii nu mai percep spitalul ca un loc sigur și se îndreaptă spre sud; chiar și echipele medicale caută adăposturi și locuințe pentru familiile lor. Unora li s-a comunicat că opțiunile sunt limitate: unii colegi sunt în închisori, alții sunt torturați sau au fost uciși, iar spitalele au rămas vulnerabile la atacuri, fără protecția dreptului internațional, spune dr. Harara.
Aceeași realitate se repetă în mai multe unități medicale. Medicul australian Nada Abu Alrub, care a lucrat la al Aqsa și apoi la al Shifa, povestește cum o deplasare care ar fi trebuit să dureze 20 de minute s-a transformat în opt ore, traversând coloane de familii care fugeau spre sud sub bombardamente. La sosire, spitalul a fost înconjurat de atacuri cu avioane și elicoptere, iar ideea că medicii internaționali ar fi protejați s-a dovedit falsă. Ea a înregistrat un mesaj în care spune că echipa știa că putea muri în orice moment, subliniind că ordinele de evacuare proclamate sau garanțiile de siguranță nu s-au concretizat. Mulți medici nu mai vin la muncă fie pentru că le-au murit membrii familiei, fie pentru că li s-a cerut să plece spre sud pentru siguranță; cei care rămân conștientizează că riscul este iminent.
În interiorul spitalelor, condițiile ating limite extrem de critice. Personalul medical rămâne fără echipamente și chiar consumabilele de bază, precum mănuși sau săpun, lipsesc. Cadrele se adaptează cu ce găsesc, dar recunosc că abia supraviețuiesc și abia pot oferi asistență. Al Shifa are o istorie de atacuri urmate de tentative de refacere; după raidurile de la sfârșitul anului 2023 s-au refăcut câteva săli de operație și secții, însă Organizația Mondială a Sănătății a descris între timp spitalul ca pe o cochilie goală, fără energie, apă, provizii sau personal specializat de încredere.
Situația este similară la al Quds din Tel el Hawa, unde asistenta americană Andee Vaughn, voluntară de trei luni, spune că ambulanțele rămân fără combustibil, cazurile de traumă sunt tratate pe podea și chiar persoanele cărora li se spune să evacueze sunt lovite în drum. Spitalul al Quds a fost atacat în 2023 și a fost forțat să se închidă, alăturându-se altor unități din Gaza care nu mai pot funcționa din cauza bombardamentelor și a penuriei.
Pe de altă parte, Israelul susține că operațiunile sale sunt o campanie majoră împotriva Hamas, cu trupe care avansează în orașul Gaza din mai multe direcții, vizând clădiri înalte folosite de militanți, rețele de tuneluri, depozite de arme și luptători. Armata afirmă că civilii sunt îndrumați spre sud și că se creează rute sigure; purtătorul de cuvânt Avichay Adraee a îndemnat mii de oameni să părăsească orașul pentru a evita folosirea lor drept scut uman de către Hamas. Hamas respinge acuzațiile și susține că Israelul vizează în mod deliberat spitalele pentru a distruge sistemul de sănătate și a forța evacuarea populației.
Pentru cei rămași în al Shifa și al Quds, certitudinile politice par îndepărtate, iar realitatea este dură și simplă: saloane goale, morgi supraaglomerate, coridoare pline de răniți și nicio garanție că următorul bombardament nu va lovi din nou. Ceea ce se întâmplă acolo afectează nu doar pacienții, ci întreaga rețea de îngrijire, inclusiv medicii străini veniți să ajute.
Al Shifa revine frecvent ca punct central în aceste relatări, un spital lovit repetat și descris ca lipsit de utilități esențiale. Situația de acolo ilustrează un paradox dur: instituțiile menite să salveze vieți devin ele însele ținte sau victime ale conflictului. Exemple concrete din text, numele medicilor, spitalele al Shifa și al Quds, datele privind victimele și lipsa proviziilor, arată cum războiul erodează infrastructura medicală până la punctul în care intervenția umanitară devine tot mai dificilă. Care crezi că ar fi măsura imediată cea mai eficientă pentru a proteja personalul medical și pacienții în astfel de condiții?
Fii primul care comentează