De la efervescența rock a anilor ’90 până la actualele postări de pe rețelele sociale, cariera lui Adrian Pleșca, cunoscut drept Artan, a fost prezentă în muzica românească; el a decedat marți la Spitalul Pantelimon din București, la vârsta de 64 de ani, în urma unui AVC. Numele său rămâne asociat cu două formații importante pentru publicul român, Timpuri Noi și Partizan, iar dispariția sa a generat un val de reacții pe rețelele sociale și printre colegii de scenă.
Adrian Pleșca s-a născut la 31 martie 1961 în București și a crescut într-un mediu prielnic muzicii; tatăl său, profesor de muzică, l-a susținut în studiul viorii, pianului și contrabasului în copilărie, nu neapărat toate în același timp, dar talentul s-a manifestat de timpuriu. A urmat Facultatea de Metalurgie la Universitatea Politehnica din București (1981–1989), iar traseul său artistic a început să se contureze când, împreună cu prietenul din copilărie Răzvan Moldovan, a pus bazele trupei Timpuri Noi. A activat în această formație între octombrie 1981 și februarie 2001, perioadă în care Timpuri Noi și-a atins apogeul de popularitate în anii ’90, concertul de la Cerbul de Aur din 1996 rămâne unul dintre momentele emblematice.
Cariera sa include albume precum Timpuri Noi (1992), Timpuri Noi Unplugged (1994), De regiune superior (1996) și Basca abundenței (1998), dar și reveniri: după destrămarea din 2001, trupa s-a reunit în 2005, iar Pleșca a susținut ultimul concert alături de Timpuri Noi pe 28 mai 2010. Tot în 2001 a înființat Partizan, formație care a lansat piese cunoscute, printre care Fata mea este model, iar albumul Back in business (2006) a inclus și piese noi. Reîntoarcerea sa pe scenă cu Partizan în august 2010, la Clubul Țăranului din București, ilustrează cât de fluid a fost parcursul său între proiecte; în anii următori a alternat plecările și revenirea în trupă, părăsind Partizan în 2004, revenind în 2011, plecând din nou în 2019 și revenind în 2022. Pe lângă activitatea rock, Pleșca a cântat din august 1990 în Corul Radio ca bas-bariton și a prezentat emisiunea TVR Ping Pong în Familie între 1994 și 1995.
În zilele dinaintea decesului, colegii din Partizan au menționat posibile probleme de sănătate care îl afectaseră, iar pe rețelele sociale au curs mesaje de condoleanțe din partea colegilor de trupă, a altor muzicieni și a unor personalități culturale; unii au subliniat că a fost un reper pentru anumite generații, alții au publicat fotografii în care apare alături de membri ai formațiilor. În octombrie a existat o acuzație de hărțuire la adresa sa, legată de o tânără de 18 ani într-un club din București, iar Pleșca a transmis un mesaj pe Facebook în care și-a exprimat regretul și a cerut iertare celor afectați, aceste aspecte au reaprins dezbateri despre viața personală a artiștilor și responsabilitatea publică.
Reacțiile comunității au variat de la mesaje sobre ale colegilor de scenă la intervenții ale unor creatori de cultură; firesc, dispariția lui a readus în discuție întreaga sa carieră: de la piese care au devenit imnuri de generație, precum Star Station, până la implicarea în proiecte diverse, de la unplugged la rock energic. Parcursul său reflectă și dinamica unei scene muzicale în tranziție după 1990, când formațiile au trebuit să își construiască publicul și identitatea într-un spațiu nou.
Spitalul Pantelimon rămâne locul în care Adrian Pleșca a murit marți. Viața sa scoate în evidență tensiunea dintre creație și controverse, între spectacole memorabile, Cerbul de Aur 1996, piese ca Fata mea este model sau albumul Back in business, și momentele dificile din viața personală, precum acuzația din octombrie. Această poveste amintește că artiștii rămân figuri complexe, cu contribuții culturale cuantificabile, dar și cu responsabilități publice concrete. Ce părere ai despre modul în care ar trebui evaluată moștenirea artistică atunci când viața personală a unui artist a fost controversată?
Fii primul care comentează