Ilie Bolojan, deciziile fiscale ale guvernului și repercusiunile lor asupra inflației din România ocupă atenția, iar analiza este semnată de economistul Adrian Mitroi, care explică pentru Ziare.com că o parte din majorarea prețurilor se leagă direct de măsurile de politică economică interne.
Ca în episoade trecute când schimbările politice au lăsat semne vizibile în bugetele românilor, explicațiile lui Mitroi clarifică situația: din inflația anuală de 9, 9% înregistrată acum în România, aproximativ 4 puncte procentuale sunt atribuabile măsurilor de austeritate recent adoptate. Creșterile cu cel mai mare impact sunt eliminarea subvenției la energie, care ar adăuga în jur de 2, 2%, și majorarea TVA, care explică circa 2% din diferență. Accizele au contribuit și ele, dar într-o măsură mai redusă. Economia reacționează astfel nu doar printr-o creștere temporară a prețurilor, ci printr-un efect persistent, dificil de atenuat pe termen scurt.
Mitroi subliniază că natura acestei inflații este, în mare măsură, una „manufacturată” intern. Problema nu este, din perspectiva sa, o deficiență majoră a concurenței pe piață, ci mai degrabă un deficit bugetar care alimentează presiunile de preț. În contextul înăspririi fiscale și al dezechilibrelor între cheltuieli și venituri la nivel public, costurile sunt suportate direct de consumatori și de economii. Datele Eurostat arată că rata anuală a inflației din august plasează România mult peste media europeană și de peste patru ori nivelul din zona euro, accentuând contrastul cu evoluțiile externe.
Pe scena globală, Mitroi remarcă totuși tendințe dezinflaționiste: tehnologia, inclusiv producția și adoptarea inteligenței artificiale, tinde să reducă costurile pe scară largă; prețurile materiilor prime, petrolul și gazele, rămân moderate în multe scenarii; iar presiunea manufacturieră globală oferă, în linii mari, un impuls descentralizant al inflației. Acest „concert internațional de dezinflație” poate atenua în timp presiunile interne, dar nu le înlătură automat. Mitroi estimează că inflația internă ar putea atinge un vârf temporar, menționează o posibilă creștere până la 12% în momente de ajustare, cum ar fi o majorare a prețului gazelor, pentru ca, ulterior, să se treacă la o situație mai moderată. Prognoza sa pe termen mediu indică posibilitatea ca, anul viitor, inflația să coboare sub 5% și, cu puțin noroc, creșterea economică să revină treptat.
Totuși, marea provocare rămâne combinația dintre creșterea economică sub potențial și inflația cu două cifre. Costurile de finanțare ridicate vor persista și vor concentra presiunea asupra economiei interne: când consumul se bazează pe credit și randamentele economice nu acoperă costul finanțării, ajustarea devine inevitabilă. Mitroi avertizează că, deși o devalorizare externă nu pare probabilă, ajustarea se va face intern, prin creșterea prețurilor fără majorări adecvate ale veniturilor, pensiilor și salariilor, ceea ce va eroda puterea de cumpărare a populației.
Impactul asupra economiilor personale este, de asemenea, semnificativ. Mitroi estimează o erodare a economiilor în jur de 7–8% până în septembrie 2026, chiar dacă Banca Centrală reușește, la un moment dat, să aducă inflația la 3–4% anual. În termeni reali, inflația medie a perioadei rămâne mai mare decât dobânda oferită la depozite, ceea ce înseamnă pierdere de putere de cumpărare pentru cei care economisesc. Pe scurt, veniturile și economiile sunt atacate pe două fronturi: prețuri în creștere și randamente la depozite care nu țin pasul cu inflația.
Acest diagnostic ridică întrebări concrete: cât de rapid se va atenua impactul măsurilor fiscale adoptate acum și în ce măsură viitoarele ajustări ale prețurilor la energie sau alte politici vor influența nivelul general al prețurilor? Cifrele menționate de Mitroi, 4% inflație atribuită austerității, 2, 2% din eliminarea subvenției la energie, 2% din majorarea TVA, proiecția de 7–8% erodare a economiilor până în septembrie 2026, arată limpede că deciziile publice au efecte palpabile asupra vieților cotidiene.
Adoptarea noilor tehnologii și temperarea prețurilor materiilor prime pot aduce un impuls dezinflaționist din exterior, dar această dinamică nu compensează automat efectele locale ale politicilor fiscale. Rămâne esențială monitorizarea atentă a evoluției inflației, a costurilor de finanțare și a măsurilor sociale care să protejeze puterea de cumpărare a populației.
Adrian Mitroi a identificat concret contribuțiile la inflație și a formulat estimări verificabile cu date oficiale: acestea sunt instrumentele prin care deciziile politice pot fi înțelese și evaluate de public. Crezi că măsurile fiscale recente pot fi ajustate astfel încât impactul asupra economiilor și veniturilor populației să fie minimalizat?
Fii primul care comentează