A23a, un aisberg enorm desprins în 1986 din platforma Filchner-Ronne din Antarctica, și evoluția sa în apele din jurul Georgiei de Sud au fost în centrul atenției comunității științifice în ultimele luni. Istoria recentă a acestor megaghețari amintește de cazuri celebre precum A68 sau A76, iar monitorizarea lui A23a oferă informații despre modul în care curenții, temperatura apei și structura platourilor continentale influențează traiectoria și degradarea gheții polare.
A23a a pornit cu o masă inițială de aproape un trilion de tone metrice și o suprafață de 3.672 km2, puțin mai mare decât statul Rhode Island. De atunci a fost supravegheat constant de cercetători, întrucât, din anii 1980, a alternat titulatura de cel mai mare aisberg activ cu alți giganți care apar și dispar mai rapid, cum au fost A68 în 2017 sau A76 în 2021. Deși a rămas ancorat pe fundul Mării Weddell mai bine de trei decenii, A23a nu a fost complet static. În 2020 curenții l-au mișcat, apoi s-a blocat într-o coloană Taylor, un vârtej generat când curenții întâlnesc un munte submarin, și ulterior s-a pus din nou în mișcare la sfârșitul anului trecut. A suferit noi blocaje în martie și a pornit din nou în mai.
Oceanograful Andrew Meijers de la British Antarctic Survey explică faptul că aisbergul se destramă rapid: fragmente mari se desprind și sunt catalogate ca aisberguri semnificative de către centrul național de gheață al SUA. Megaghețarul s-a redus acum la aproximativ 1.700 km2, dimensiune comparabilă cu Greater London, și continuă să se fragmenteze. De fapt, deși A23a încă păstrează momentan locul al doilea printre cei mai mari aisberguri, Meijers spune că această poziție se va modifica rapid pe măsură ce bucățile devin prea mici pentru a fi urmărite. Creșterea temperaturilor apei, odată cu instalarea primăverii în emisfera sudică, contribuie la această fragilizare.
Parcursul A23a a fost influențat de Frontul Curentului Circumpolar Antarctic Sudic, care l-a condus în jurul Georgiei de Sud în sens invers acelor de ceasornic. Aici, la fel ca în cazul A68 în 2021 sau A76 în 2023, aisbergurile majore s-au dezagregat în jurul arhipelagului britanic din sudul Atlanticului. Spre deosebire de mulți dintre predecesorii săi, A23a a rămas intact pentru o perioadă mai lungă, dar, în final, a avut o soartă asemănătoare.
Dezintegrările par a fi un fenomen natural, dar modul și frecvența lor sunt legate de schimbările din mediul polar. Platforma de gheață Antarctică a pierdut trilioane de tone prin desprinderi și topire în ultimele decenii. O parte din aceste pierderi sunt atribuite încălzirii apelor oceanice și modificărilor curenților, procese asociate activității umane. Aceste transformări setează scenarii îngrijorătoare pentru ridicarea nivelului mării, deoarece pierderea maselor de gheață continentale afectează echilibrul global al apei.
Echipa de la bordul navei de cercetare polară RRS Sir David Attenborough a BAS a vizitat A23a în perioada în care acesta era blocat lângă South Georgia și a colectat probe trimise ulterior în Marea Britanie pentru analize. Purtătorul de cuvânt al BAS a subliniat că eliberarea unei cantități mari de apă dulce rece în timpul dezagregării ar fi putut avea un impact semnificativ asupra comunităților bentonice și a vieții din apele înconjurătoare. Înțelegerea acestor efecte este esențială, pentru că, dacă aisberguri de asemenea dimensiuni devin mai frecvente în zona Georgiei de Sud, ecosistemele locale ar putea resimți consecințe notabile.
D15a este în prezent cel mai mare aisberg activ, cu aproximativ 3.000 km2, staționând lângă coasta Antarcticii, în apropierea stației australiene Davis. A23a rămâne un subiect relevant pentru cercetare, iar probele prelevate, datele despre curenți și observațiile privind fragmentarea vor contribui la clarificarea modului în care ghețarii mari răspund la schimbările climatice și la modificările regimului curenților.
A23a, prin dimensiunile și parcursul său, reflectă procesele care modelează Antarctica: desprinderi masive, curenți puternici precum SACCF și efecte regionale la Georgia de Sud. Analizele probelor recente vor arăta mai clar cum influențează influxurile bruște de apă dulce temperaturile locale și organismele marine. O eventuală creștere a frecvenței megaghețarilor în anumite zone ar putea însemna efecte concrete pentru stațiile de cercetare, pescuit și biodiversitate, motiv pentru care merită urmărită atent.
Vreți să știți cum ar putea modificările curenților sau topirea unui singur aisberg să influențeze pescuitul sau comunitățile științifice din jurul Georgiei de Sud?
pai na, frigul ăla schimbă tot, vezi să nu ne atingă și pe noi.
hm, chear nu m-am uitat prea mult la harta dar chestia cu curenții ăia care învârt aisbergul e mai importantă decat pare. adică, dacă un bloc mare se dizolvă lângă South Georgia se schimbă local salinitatea și asta poate muta bancurile de pește pentru luni, poate ani, nu doar o zi. pescarii locali o să simtă asta: mai multe specii migratoare care evită apele dulci, sau invers, unele specii care vin după planktonul care apare din apa dulce. și stațiile de cercetare? au nevoie de rute sigure, ancore, echipamente calibrate la salinitate/temp, deci costuri și întârzieri la experimente; probele biologice pot ieși “strâmbe” dacă nu notezi influența apei proaspete.
altceva: aisberguri mari pot bloca curenți locali și crea “umbre” reci la suprafață, favorizând colonii de krill în anumite petice — deci uneori apare food boost pt pinguini/cei mari, alteori crash dacă totul se deplasează. și nu uita de transportul de nutrienți din adâncimi când aisbergul scobește fundul sau generează mixare; asta poate schimba productivitatea primară pe zeci de km. deci impactul nu e doar fizic, e și ecologic + logistic.
ps: daca A23a se sparge în tot felul de bucăți mici, multe nu mai sunt urmărite, dar tot fac valuri locale, literalmente. deci da, merită urmărit — nu e doar “frumos de văzut”, are efecte practice.