Agricultura din România traversează o etapă decisivă care amintește de mari transformări din trecut, de la reforma agrară şi colectivizare până la aderarea la UE, iar provocarea actuală este să convertească fondurile disponibile în modernizare efectivă. IMM România a publicat Carta Albă a Agriculturii 2025, iar Agerpres a sintetizat concluziile principale: doar 30% dintre fermieri au reuşit în acest an să acceseze finanţare europeană sau naţională, pe când 70% nu au beneficiat de niciun tip de sprijin din cauza birocraţiei, a criteriilor complexe de eligibilitate sau a lipsei resurselor umane şi financiare necesare pregătirii proiectelor. Situaţia este şi mai dificilă pentru micii producători, care au nevoie de consiliere specializată şi de formare pentru a depăşi etapele administrative, iar documentaţia pare uneori mai voluminoasă decât un dosar de moştenire.
Politicile UE pentru perioada 2023–2027 vin cu direcţii distincte: Pactul Verde European şi strategia De la fermă la furculiţă pun accent pe reducerea emisiilor, protejarea biodiversităţii, digitalizare şi modernizare, sprijinirea fermierilor tineri şi promovarea economiei circulare. Pe hârtie, oportunităţile par consistente, însă accesul rămâne inegal; eficienţa cheltuirii banilor depinde şi de abilitatea instituţiilor şi a beneficiarilor de a transforma finanţarea în competitivitate şi inovaţie. Autorii Cartei Albe susţin că 2025 a reprezentat un punct de cotitură: România dispune de resurse prin PAC, dar pentru a le valorifica sunt necesare atât instrumente financiare adecvate, cât şi mai multă expertiză la nivel local.
Datele studiului ilustrează clar în ce s-au investit banii pentru cei care au accesat finanţări: 71, 75% dintre respondenţi şi-au direcţionat investiţiile către modernizarea echipamentelor şi utilajelor agricole, subliniind o prioritate pentru mecanizare; 43, 25% au alocat fonduri pentru administrarea fermei şi a afacerii, software de gestiune, modernizarea spaţiilor administrative, contabilitate, marketing sau consultanţă pentru proiecte europene; digitalizarea reprezintă deja 25% din investiţii, cu soluţii precum senzori, GPS şi aplicaţii mobile; 12% din fonduri au fost folosite pentru menţinerea activităţii curente, reflectând presiunile economice. Cheltuielile pentru formare profesională au constituit 9, 75%, iar cercetarea-dezvoltarea 8, 75%, evidenţiind un decalaj între investiţiile în bunuri tangibile şi cele în capitalul uman şi inovare.
În ceea ce priveşte formele preferate de finanţare, fermierii şi antreprenorii din sector manifestă o clară preferinţă pentru granturi nerambursabile: 68, 50% le consideră opţiunea dorită, iar în practică 75, 25% au declarat că granturile au fost principala sursă de sprijin. Liniile de credit sunt percepute ca soluţie pentru capitalul de lucru, 34, 25% le preferă, însă în realitate doar 28, 50% au raportat utilizarea lor, ceea ce indică un decalaj între preferinţă şi acces efectiv. Creditele garantate de stat sunt preferate de 24, 75% dintre respondenţi, iar categoria alte surse (leasing agricol, finanţări private, capital de risc) cumulează 8, 75%. Dependenţa de granturi rămâne mare, parţial din cauză că investiţiile sunt costisitoare şi fermele mici şi mijlocii au lipsă de capital propriu, iar accesul la credit este restricţionat de condiţiile dure impuse de bănci şi de lipsa garanţiilor.
Autorii punctează necesitatea unor politici publice care să ofere finanţare flexibilă şi nerambursabilă, dar şi să faciliteze instrumente mixte: scheme de garantare mai flexibile, parteneriate public-private şi programe de formare care să crească efectiv capacitatea fermierilor de a implementa proiecte. Planul Strategic PAC 2023–2027 susţine măsuri de modernizare şi instalarea tinerilor fermieri, dar pe teren sunt necesare servicii de consultanţă, extensie şi centre locale de digitalizare astfel încât investiţiile în utilaje să fie însoţite de competenţele adecvate. Studiul se bazează pe un eşantion de 439 de întreprinderi agricole (micro, mici şi mijlocii), chestionate în 2024, cu o reprezentare echilibrată pe cele opt regiuni de dezvoltare; respondenţii au fost antreprenori şi manageri din producţie vegetală, zootehnie, servicii conexe şi prelucrare, oferind o imagine detaliată a realităţilor regionale şi a necesităţilor specifice.
Carta Albă a Agriculturii 2025 evidenţiază o dependenţă accentuată de granturi şi un dezechilibru între investiţiile în utilaje (71, 75%) şi cele în formare (9, 75%). Problema esenţială este capacitatea de implementare: fără consultanţă, programe de instruire şi un cadru financiar mixt, modernizarea riscă să rămână incompletă. Cum consideraţi că ar trebui combinate granturile, creditele garantate şi programele de training pentru a susţine cât mai eficient fermierii români?
granturi pt mari, ăștia mici fără consiliere, noroc 😉