Consiliul Economic și Social atrage atenția că, în România, aproape un milion de persoane cu dizabilități se lovesc de bariere serioase în accesul la muncă, iar studiul publicat pe 4 decembrie evidențiază de ce această problemă este atât sistemică, cât și locală. Nu este doar o statistică rece: de la reguli moștenite din administrații centralizate până la promisiunile europene privind incluziunea, România rămâne în urmă, iar datele Eurostat arată o rată de ocupare de 17% pentru persoanele cu dizabilități, comparativ cu 51% la nivel european, un indiciu că deficiențele sunt ale mecanismului, nu ale voinței de muncă a oamenilor.
Raportul CES arată că una dintre cauze este fragmentarea procedurilor de evaluare, împărțite între SECPAH și CEPAH, două structuri care eliberează certificatele necesare pentru accesul la prestații și servicii. În practică, procesul devine unul în două etape, cu vizite repetate la comisii diferite, interpretări inconsistente ale acelorași norme și perioade lungi de așteptare; pentru cei din mediul rural sau cu mobilitate redusă, birocrația înseamnă costuri suplimentare și se transformă într-o barieră efectivă în calea angajării. La capătul acestei hârtii administrative se află și riscul major: odată ce cineva începe să lucreze, regulile privind recalcularea sau suspendarea prestațiilor sunt atât de complicate și netransparente încât mulți renunță la ideea unui loc de muncă formal de frica pierderii veniturilor. Observații asemănătoare a semnalat și Banca Mondială, care atrage atenția asupra mecanismelor prin care statul, chiar neintenționat, descurajează munca.
Și angajatorii se confruntă cu dificultăți, în special IMM-urile, pentru care obligațiile legale referitoare la angajarea persoanelor cu dizabilități se traduc adesea în sarcini administrative grele și în lipsa unor stimulente clare. European Disability Forum este citat în raport pentru a arăta că absența unor ghiduri practice și a unor sprijiniri eficiente reduce implicarea reală a firmelor. Mai mult, accesul tehnic la procedurile de recrutare nu este asigurat: site-urile de recrutare sau portalurile instituțiilor nu respectă frecvent criteriile WCAG, formularele nu sunt compatibile cu cititoarele de ecran și navigarea exclusivă cu tastatura este neglijată, ceea ce exclude din start mulți candidați.
Costurile ascunse pe care le suportă persoanele cu dizabilități pentru a obține sau a păstra un loc de muncă nu sunt doar financiare: transportul adaptat, serviciile de îngrijire, formarea profesională, orele pierdute în drum spre ghișee și stresul emoțional sunt factori concreți care amplifică marginalizarea. Lipsa infrastructurii de sprijin, precum servicii de tip creșă sau after-school, și absența unor servicii specializate de consiliere în carieră, angajare asistată sau job-coaching, finanțate rar pe termen lung, fac ca tranziția de la școală la muncă să fie sporadică și dependentă de proiecte ale ONG-urilor, nu de politici publice coerente.
Pentru corectarea situației, CES propune măsuri menite să reducă barierele instituționale: simplificarea procedurilor de evaluare și certificare prin digitalizare și interoperabilitatea bazelor de date, crearea unui ghișeu unic pentru a diminua riscul pierderii drepturilor la angajare, finanțarea serviciilor de angajare asistată prin contracte publice stabile și extinderea programelor de tranziție școală–muncă. Raportul cere, de asemenea, aplicarea standardelor europene de accesibilitate fizică și digitală în instituțiile publice și spațiile de lucru, dezvoltarea unei rețele naționale de angajatori incluzivi coordonată de ANPD și Ministerul Muncii, integrarea consilierii psihologice și a serviciilor de echilibru muncă–viață atât pentru persoanele cu dizabilități, cât și pentru îngrijitorii acestora, precum și crearea unui mecanism național de monitorizare a indicatorilor de incluziune care să urmărească rata de ocupare, retenția, calitatea locurilor de muncă și satisfacția angajaților cu dizabilități. CES subliniază că problema nu constă în persoanele cu dizabilități, ci în ansamblul constrângerilor administrative și instituționale care le blochează accesul pe piața muncii.
Raportul CES din 4 decembrie evidențiază clar discrepanța: 17% versus 51% în Europa. Problemele provin din reguli, nu din oameni, iar propunerile variază de la digitalizare la ghișee unice și la finanțare stabilă pentru servicii de angajare asistată. Implementarea practică ar însemna mai puțină birocrație pentru SECPAH și CEPAH, site-uri conforme WCAG, sprijin constant pentru job-coaching și o rețea de angajatori coordonată de ANPD și Ministerul Muncii. Creșterea ratei de ocupare va necesita costuri inițiale, dar fără schimbări concrete riscul este ca România să rămână pe ultimele locuri în clasamentul european, unde responsabilitatea instituțională trebuie să primeze în fața potențialului uman. Care din propunerile CES consideri că ar aduce cel mai rapid un impact vizibil în comunitatea ta?
Fii primul care comentează