Astronomii NASA avertizează că constelațiile de sateliți pun în pericol observațiile spațiale

Trei astronomi de la NASA, Alejandro Borlaff, Pamela Marcum și Steve Howell, de la Centrul Ames din California, au publicat o analiză care arată că telescoapele plasate pe orbită planificate riscă să surprindă imagini traversate de constelații de sateliți proiectate, cum ar fi un Starlink complet extins și concurenții săi. Studiul identifică cine va fi afectat, ce se va întâmpla și unde: instrumentele orbitale vor începe să detecteze urme frecvente de sateliți în fiecare expunere, nu doar observatoarele terestre.

Expansiunea rapidă a constelațiilor de sateliți este legată de reducerea costurilor de lansare după introducerea rachetelor reutilizabile, ceea ce a schimbat regulile pentru astronomi. Până nu demult, cele mai mari constelații numărau câteva zeci de sateliți; în prezent se planifică mii sau zeci de mii, iar rețelele care promit internet global au devenit actori dominanți pe orbita joasă. Problema nu mai este doar că o rază de lumină a unui telescop terestru este „tăiată” de un satelit; și observatoarele spațiale, despre care se credea că sunt protejate, pot fi afectate.

Există o percepție comună că telescoapele din spațiu sunt imune la aceste intruziuni, însă realitatea este mai complexă. Multe misiuni orbitale operează la altitudini unde traiectoriile sateliților le pot intersecta câmpul vizual. Un exemplu concret: arhiva de imagini a telescopului Hubble arată că peste patru la sută din imaginile recente conțin o urmă de satelit, o proporție mult mai mare decât în trecut. Telescopii mai îndepărtați, precum James Webb aflat în punctul L2, rămân relativ feriți, dar costurile ridicate și imposibilitatea unor intervenții frecvente fac această soluție nepractică pentru majoritatea proiectelor viitoare.

Analiza celor trei cercetători se bazează pe documentele depuse la Federal Communications Commission pentru a estima ce s-ar întâmpla dacă toate lansările planificate vor fi realizate. Conform acestor depuneri, numărul sateliților pe orbită peste zece ani ar putea fi de peste 30 de ori mai mare decât cel actual: totalul existent reprezintă doar aproximativ trei procente din ceea ce s-ar ajunge. Pentru cel puțin un observator propus, asta înseamnă o medie de aproape 100 de urme de satelit în fiecare expunere de imagine. Iar pentru a complica situația, unele măsuri discutate pentru a diminua impactul asupra telescoapelor de la sol pot avea efectul opus pentru instrumentele orbitale, de pildă modificări ale orientării sau albedoului sateliților care schimbă felul în care apar într-o expunere spațială.

Problema pune în discuție aspecte practice și etice: nu este posibil să se mute pur și simplu toată astronomia în afara orbitei joase, pentru că misiunile la distanță costă mult și nu pot fi reparate ușor. În plus, coordonarea între operatorii comerciali, reglementatori și comunitatea științifică devine esențială. Soluțiile tehnice, de la schimbări de design ale sateliților la programarea observațiilor, pot ajuta, dar devin limitate dacă numărul obiectelor devine imens. Pe termen lung, deciziile referitoare la gestionarea orbitelor și la prioritățile pentru accesul la spațiu vor determina cât de bine vom putea continua studiul cerului.

Hubble are deja peste patru la sută dintre imaginile recente afectate de urme de satelit. Această cifră ridică întrebări privind modul în care spațiul orbital va fi împărțit responsabil între companiile care lansează constelații și comunitatea științifică care are nevoie de un cer curat pentru observații. Dosarele FCC arată că, dacă toate planurile de lansare se materializează, numărul sateliților ar putea fi de aproximativ 33 de ori mai mare decât cel actual, ceea ce impune un dialog real și reglementări clare. Cum credeți că ar trebui prioritizate utilizările orbitelor între telecomunicații, cercetare științifică și alte activități comerciale?