De la cetățile antice care-și selecționau apărătorii până la dezbaterile politice din prezent, ideea serviciului militar revine în atenție în mai multe capitale europene. Textul tratează cine dorește armata, ce tipuri de serviciu propun statele și unde au loc aceste schimbări: Franța, Germania, Polonia, statele baltice și alte țări europene aflate în discuții publice despre recrutare și formare militară. Contextul poartă amprente istorice, dar ridică și întrebări noi despre generații, securitate și incluziune socială.
Mai multe state europene încă mențin serviciul militar obligatoriu; printre ele se numără Grecia, Turcia, Finlanda, Suedia, Norvegia, Danemarca, Croația și cele trei republici baltice. În același timp, Elveția și Austria, două state neutre, au continuat practica recrutării, reprezentând excepții într-o Europă în mare parte fără obligație de înrolare. Pe de altă parte, Polonia a început recent să promoveze programe de instruire militară voluntară, cu obiectivul unei armate de circa 100.000 de militari, iar în noiembrie ministerul de resort a lansat un program similar.
Decizia Franței de a readuce o formă de serviciu militar voluntar a provocat reacții puternice. Programul, destinat tinerilor de 18 și 19 ani, vizează recrutarea a 3.000 de tineri în 2026, cu o creștere până la 50.000 până în 2035. Perioada de instruire va fi de 10 luni, se va desfășura exclusiv pe teritoriul Franței și va include un salariu minim de 800 de euro pe lună, cazare, masă, uniformă și armament de serviciu. Anunțul a relansat discuții despre rolul armatei în educație și integrare socială, dar și despre eficiența pe termen lung a unui astfel de program.
Germania a renunțat, în noiembrie 2025, la reintroducerea serviciului obligatoriu după o amplă dezbatere, optând pentru un model voluntar. Autoritățile au precizat însă că nu exclud revenirea la recrutarea obligatorie dacă alternativa voluntară nu va produce rezultatele dorite. Marea Britanie, care a abandonat serviciul obligatoriu în 1960, urmărește atent discuțiile de pe continent; în presa conservatoare apar voci care accentuează beneficiile imediate legate de disciplină și sănătate pentru tineri, observații însă mai frecvent întâlnite în comentarii decât în studii exhaustive.
Opiniile publice sunt polarizate, în funcție de vârstă și țară. Un sondaj al European Council on Foreign Relations arată că persoanele mai în vârstă sunt mai des favorabile reintroducerii serviciului, în timp ce tinerii sunt mai reticenți: doar 27% dintre cei între 18 și 29 de ani susțin această idee. În Franța, un sondaj Ipsos înregistrează un nivel ridicat de susținere generală, 86%, însă sprijinul scade la 41% în rândul celor sub 35 de ani. În Germania, 54% sunt pentru reintroducerea obligatorie conform unui sondaj RTL, dar doar 35% dintre tinerii până la 29 de ani aprobă măsura. Situația din Polonia este și mai complicată: potrivit Euronews, 69% dintre tinerii de 18-29 de ani au spus că nu ar fi dispuși să lupte pentru apărarea țării, iar aproape jumătate dintre polonezi pun la îndoială capacitatea armatei de a asigura apărarea națională. Sociologii polonezi evidențiază lipsa de încredere în instituție ca un factor major al reticenței tinerilor.
Diferențele de valori între mediul civil și cel militar devin tot mai clare. Cercetările și comentariile recente arată că tinerii din viața civilă au aspirații, priorități și perspective sociale care se distanțează treptat de cele ale celor care optează pentru o carieră militară. Această distanțare culturală diminuează atractivitatea serviciului militar ca alegere de viață. În acest cadru, unii experți și comentatori propun soluții practice: integrarea imigranților în forțele armate și acordarea cetățeniei după o perioadă de serviciu sunt idei analizate în state precum Spania, Franța sau Portugalia. Argumentul este clar: dacă recruții autohtoni nu sunt disponibili, diversificarea surselor de recrutare poate compensa carențele, dar această opțiune deschide și dezbateri despre identitatea națională și condițiile de acces la cetățenie.
Pe lângă dificultatea atragerii tinerilor, armatele se confruntă cu probleme practice: formarea profesională, menținerea competențelor tehnice, păstrarea motivației voluntarilor și echilibrarea cheltuielilor publice. În plus, fiecare țară are sensibilități istorice și politice distincte când vine vorba de militarizare, iar trecutul influențează constant deciziile prezente. Discuțiile despre serviciul militar nu privesc doar arme și tabere de instruire; vizează ce înseamnă cetățenia, solidaritatea și responsabilitatea într-o societate în schimbare.
Franța își propune 3.000 de recruți în 2026, obiectiv anunțat de Emmanuel Macron. Această cifră evidențiază tensiunea dintre necesitatea reînnoirii forțelor armate și reticența tinerilor de a se înrola. Modelele avansate, de la voluntariat extins până la integrarea imigranților în armată, pun în balanță nevoia de securitate, coeziunea socială și modul în care statul recompensează serviciul public. Ce părere ai despre propunerea ca tinerii sau imigranții să servească într-un program militar sau civil pentru a primi cetățenia sau alte avantaje?
Fii primul care comentează