Născut în Praga și activ în București, Horia Ghibuțiu discută despre presă, despre cartea Permis de presă și despre starea jurnalismului românesc în prezent; sâmbătă, 6 decembrie, de la ora 15.00 îl poți întâlni la standul Editurii Curtea Veche pentru o sesiune cu publicul și autografe. Rădăcinile sale cehe nu sunt doar parte din biografie, ci oferă o cheie pentru a înțelege modul în care abordează cultura și umorul: lecturi precum Čapek, Hašek, Hrabal, Kundera sau Kafka și modele ca Vaclav Havel i‑au conturat un stil blând, dar tăios, de a pune întrebări. În interviu, Ghibuțiu povestește cum această combinație de umor și rigoare intelectuală i‑a definit gustul jurnalistic și i‑a lăsat convingerea că presa autentică nu dispare, ci se transformă.
Parcursul său profesional include aproape toate rolurile dintr‑o redacție, de la tehnoredactor la director editorial, și colaborări cu publicații diverse, de la primul ziar gratuit din România, Compact, până la cotidianul Evenimentul zilei, trecând prin proiecte consistente precum Weekend Adevărul și reviste glossy precum Viva. Din această experiență extrage reguli simple și practice: mass‑media înseamnă ceea ce publici concret, un subiect reușit e cel pe care l‑ai făcut să iasă, nu cel imaginat, iar presa de calitate livrează informație verificată, context, ierarhie vizuală și ecoul străzii. Glumește că inspirația contează, dar textul bun izvorăște din muncă, nu din așteptări eroice; are și o imagine colorată despre faptul că citim și scriem mai bine stând drept pe scaun decât cocoșați, o comparație menită să stârnească un zâmbet, nu un manual.
Permis de presă urmează linia eseistică începută cu #ÎnTimpCeTuDormeai, carte nominalizată la premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor în 2018. Volumul reunește reflecții despre meserie, eseuri despre portretizarea jurnalistului în filmele românești, unde, spune el, reporterul apare mult prea des ca un hamster prins într‑o roată de clișee, și un colaj de observații personale, inclusiv o secțiune de ficțiune în care autorul se plasează în propria imaginație printr‑un procedeu literar. A considerat util să adauge și un set sumarb de porunci pentru cei veniți după el, pentru cei care acum stau la tastatură și fac agregare: repere practice, nu dogme, menite să păstreze standardele profesionale.
Influențele sale sunt variate: lecturi interbelice la care rămâne fidel, pasiunea pentru teatru, revizuirea constantă a unor seriale animate pentru adulți, pe care le reia cu aceeași plăcere, cum ar fi “Bojack Horseman”, “Big Mouth”, “F is for Family” sau “South Park”, și o admirație prudentă pentru figuri ca Ioan Chirilă în zona sportului. O poveste simplă despre jurnalism ilustrează și umorul său: cea mai bună întrebare pe care a pus‑o în carieră a fost, spune el, una banală adresată unei vedete de divertisment, iar răspunsul acesteia a reconfirmat că uneori simplitatea învinge retorica pompoasă.
Referitor la presiunile politice, susține partea onestă a relatării: rezistența la presiuni există atât cât este posibil, iar în redacții amenințările interne pot fi mai greu de gestionat decât cele venite din exterior. A recunoscut că a plecat două săptămâni la Barcelona pentru reflecție și sangria, o rupere de cotidian care i‑a permis să își recapete claritatea. În privința viitorului, comentatorii citați pe coperta a patra a Permis de presă vorbesc despre moartea unei clone a presei, a produselor editoriale care s‑au orientat mai mult către profit decât către public. Ghibuțiu glumește amar că, curând, presa română ar putea supraviețui pe o aplicație matrimonială, administrată de birocrați fără hârtie, o imagine satirică pentru tendințele de platformizare și supraveghere.
Ca formator de opinie, pune responsabilitatea în prim‑plan: acuzațiile nu sunt probe, iar condamnarea trebuie să se întemeieze pe probe și pe un proces echitabil, o lecție preluată dintr‑un clasic american care a inspirat filmul Good Night, and Good Luck. Distanța dintre presă și public rămâne esențială, iar curiozitatea și scrisul sunt instrumente prin care se pot apăra cauze care la un moment dat au părut nepopulare. Pe plan personal, anunță încă o carte pentru anul viitor, pregătind un dosar de presă intitulat Iar jurnalistul din România cel mai cunoscut în toată lumea e… cu subtitlul Povestea ca‑n filme a ratării unui subiect de presă care îl macină de peste două decenii. În CV‑ul său sumar: născut pe 7 mai 1969 la Praga, a studiat la Școala Superioară de Jurnalistică, a intrat în presă în 1990 și locuiește în București.
Permis de presă reflectă atât amintirile profesionale ale lui Horia Ghibuțiu, cât și o meditație mai largă asupra rolului jurnalistului. Autorul pregătește o nouă carte și promite un dosar de presă cu un titlu provocator despre eșecurile de subiect. Crezi că jurnalismul românesc va reuși să găsească un echilibru între afacere și responsabilitatea publică?
Fii primul care comentează