România acordă sprijin Ucrainei atât în mod direct, cât și indirect, iar dezbaterile despre sumele implicate și efectele acestora nu sunt noi: de la începutul conflictului, statele din zonă au fost chemate să susțină logistic și economic o țară vecină, iar măsurile adoptate au avut repercusiuni și la noi. Marile porturi, rutele comerciale și infrastructura au preluat fluxuri noi, iar aceasta implică cheltuieli suplimentare, unele planificate, altele generate de situații de urgență.
Marcel Ciolacu, fost prim-ministru și fost candidat la prezidențiale, a explicat, miercuri seara la Realitatea PLUS, cum se distribuie aceste eforturi financiare ale României pentru Ucraina. Conform declarațiilor sale, cheltuielile directe reprezintă aproximativ 1% din PIB. Pe lângă acestea există și cheltuieli indirecte, investiții și costuri conexe cauzate de creșterea traficului de mărfuri și de necesitatea consolidării unor segmente logistice, astfel încât totalul ar depăși 3% din PIB. Ciolacu a accentuat că multe dintre aceste costuri nu erau prevăzute în bugetul inițial și au fost suportate ca cheltuieli extrabugetare, iar Consiliul Fiscal ar fi ajuns la cifre comparabile.
Câteva exemple concrete menționate de el: lucrări la Portul Constanța, consolidarea porturilor dunărene și adaptări de infrastructură în cele mai solicitate zone. Aceste intervenții, în opinia sa, nu sunt doar costuri izolate: pe termen mediu pot rămâne avantaje pentru România prin dezvoltarea unor rute comerciale și prin creșterea capacității logistice. Totuși, el a subliniat că sunt cheltuieli apărute din necesitate și realizate fără o planificare inițială în buget.
Declarația lui Ciolacu aduce și o distincție utilă pentru orice cititor: a făcut diferența între cheltuieli directe, ușor de cuantificat ca sprijin imediat, și cheltuieli indirecte, care includ investiții, întreținere suplimentară și impactul economic al traficului amplificat. În termeni practici, asta înseamnă că banii cheltuiți au mers nu doar pentru asistență umanitară sau militară, ci și pentru adaptarea infrastructurii la o situație prelungită.
Pe lângă procentele menționate, 1% din PIB pentru cheltuieli directe și peste 3% incluzând indirectele, potrivit afirmațiilor, rămân de clarificat sursa exactă a fondurilor extrabugetare și modul în care aceste cheltuieli vor afecta planurile bugetare pe termen mediu. Investițiile la Portul Constanța și la porturile dunărene pot funcționa ca un motor economic, dar și ca o povară temporară pentru finanțele publice, în funcție de evoluția fluxurilor comerciale.
Marcel Ciolacu a încercat să arate telespectatorilor că, deși un procent din PIB poate părea abstract, efectele se văd în lucrări concrete: șantiere la porturi, trafic sporit pe Dunăre, uzură mai mare a infrastructurii. Sunt elemente care justifică o parte din cheltuieli, dar care ridică și întrebări legate de sustenabilitate și de prioritățile bugetare pe termen lung. De asemenea, faptul că aceste costuri sunt descrise ca extrabugetare indică o flexibilitate administrativă, dar și o presiune asupra altor capitole de cheltuieli.
Declarațiile au fost făcute într-un context în care tranzițiile geopolitice și economice exercită presiuni asupra resurselor țărilor vecine. În timp ce sprijinul pentru Ucraina rămâne un subiect sensibil și complex, detaliile privind sumele, destinațiile și efectele practice sunt importante pentru cetățeni care vor să știe unde se duc banii publici și ce rămâne după ce urgența se diminuează.
Marcel Ciolacu a afirmat că cheltuielile directe sunt de 1% din PIB și că, împreună cu cele indirecte, se depășește 3% din PIB. Ce informații v-ar mai fi utile pentru a înțelege mai bine impactul acestor cheltuieli: sume alocate fiecărui proiect, calendarul lucrărilor sau sursele exacte ale fondurilor?
Fii primul care comentează