Mulți tineri își doresc un început rapid cu salarii mari, dar realitatea pieței muncii din România e diferită: primele locuri de muncă sunt, în general, entry-level, iar contribuția pe care o aduci unei companii crește treptat, nu instantaneu. Istoria muncii moderne arată că formarea profesională necesită timp, orientarea, greșelile, mentoratul și perioada de acomodare sunt investiții făcute de angajatori în oameni, nu favoruri gratuite.
La start, un începător solicită timp și resurse din partea colegilor cu experiență. E firesc să faci greșeli, să înveți proceduri și să ai nevoie de îndrumare; toate acestea reprezintă costuri pentru firmă, nu profit. De obicei, abia după șase până la doisprezece luni un tânăr începe să returneze acea investiție și să producă valoare reală. Din acest motiv, nu are sens financiar pentru companii să ofere de la început salarii comparabile cu cele ale unui specialist cu cinci ani de experiență. Nu este vorba de lipsă de respect sau discriminare, ci de funcționarea pieței: salariile reflectă abilitățile demonstrate și impactul asupra rezultatelor firmei.
Așteptările nerealiste nu vin doar de la tineri. Familia, mediul online și sistemul educațional au un rol semnificativ. Părinții care spun „meriti mai mult” sau care îi țin pe tineri acasă până apare jobul „perfect” pot, involuntar, să blocheze acumularea de experiență. Pe internet circulă povești selective despre adolescenți care fac mii de euro în IT, iar influencerii dau impresia că sumele mari vin ușor, fără să descrie traseul. De multe ori, facultățile nu pregătesc studenții pentru realitățile economiei românești. Toate acestea generează o întrebare frecventă: dacă sunt bun, de ce să nu cer imediat 8.000 lei? Răspunsul e clar: piața plătește valoarea livrată, nu dorințele.
Problema se agravează când părinții amână intrarea tinerilor pe piață, convinși că e mai bine să stea acasă până apare „oferta ideală”. Pierderea ritmului muncii, absența disciplinei zilnice, renunțarea la oportunitățile de a învăța din greșeli și de a progresa afectează încrederea angajatorilor. Primul job deschide drumul către al doilea, către promovări și salarii mai mari; fără el, evoluția se blochează. Din păcate, există și cazuri în care tinerii ajung rapid la venituri mari în sectoare care implică compromisuri personale; astfel de câștiguri rapide pot distorsiona percepția asupra muncii și pot crea riscuri pe termen lung pentru carieră și reputație.
Salarii de aproximativ 8.000 lei net există în România, dar în arii restrânse, pentru profesioniști capabili să rezolve probleme, să ia decizii și să lucreze autonom. Aceste competențe se construiesc în timp, prin practică și proiecte provocatoare. Cine refuză joburile entry-level pentru că sunt „prost plătite” riscă să rămână blocat într-un cerc al așteptărilor nerealiste și al lipsei de experiență.
Piața muncii recompensează valoarea demonstrată, nu speranța. Valoarea se clădește în ani, prin muncă, greșeli și proiecte complexe. Lipsa educației economice reale și idealizarea unor exemple izolate perpetuează problemele salariale. Cine își dorește un salariu mare trebuie mai întâi să arate, prin practică, ce poate, nu doar să ceară.
Final: Textul amintește ideea salariului de 8.000 lei net și faptul că abia după 6–12 luni un tânăr începe să aducă valoare unei firme. Aceasta ridică problema pregătirii practice: cum ar putea arăta un program postuniversitar, susținut de companii și școli, care să reducă decalajul dintre așteptări și competențe concrete? Crezi că internshipurile plătite și mentoratul autentic ar schimba semnificativ situația tinerilor?
Fii primul care comentează