Traian Băsescu a afirmat la Digi24 că România ar trebui să solicite o derogare de la sancţiunile impuse companiei Lukoil, pentru a evita situaţia în care statul ar fi nevoit să preia rafinăria Petrotel. El a subliniat că preluarea unei rafinării atrage costuri operaţionale importante şi a estimat că menţinerea Petrotel în funcţiune ar implica cheltuieli de aproximativ 1, 2 miliarde de dolari pe an.
De la revoluţia din 1989, tema controlului infrastructurii energetice şi a securităţii aprovizionării a revenit frecvent în discuţie. Băsescu a readus aceste subiecte în atenţie, precizând că soluţia nu este ca statul român să rămână cu rafinăria în grijă, ci să obţină de la autorităţile americane o excepţie, aşa cum au făcut deja Bulgaria şi Ungaria. El a afirmat că, pe termen lung, este de preferat ca Lukoil să poată vinde Petrotel unui cumpărător privat, decât ca proprietatea să ajungă în administrarea statului.
Fostul preşedinte a explicat şi argumentele economice din spatele punctului său de vedere. Petrotel are nevoie de aproximativ 2, 5 milioane de tone de ţiţei pe an pentru a funcţiona continuu. Bazându-se pe un precedent practic, Băsescu a explicat simplu: dacă o navă transportă 150.000 de tone, ar fi necesare cam 17 astfel de transporturi anual; pe perioada în care coordona astfel de operaţiuni, el a menţionat că obişnuia să gestioneze transporturi şi a făcut comparaţia cu volumul navei sale de un milion de barili. Cu preţul ţiţeiului Brent la circa 64 de dolari pe baril în ziua discuţiei, el a estimat că importurile necesare şi logistica aferentă s-ar traduce în costuri de ordinul a 1, 2 miliarde de dolari pe an pentru statul român.
Băsescu a precizat că, dacă Petrotel ar primi ţiţei autohton, situaţia ar fi alta, deoarece costurile de extracţie ar fi mai mici. Totuşi, realitatea geografică şi infrastructurală contează: sursele cele mai apropiate menţionate au fost Ceyhan din Turcia şi Sidi Kerir din Egipt, capete de conducte sau puncte de tranzit care implică transporturi îndelungate şi costuri suplimentare. În opinia sa, aceste detalii transformă preluarea rafinăriei de către stat într‑o povară financiară.
De asemenea, Băsescu a ţinut să facă distincţia clară faţă de problema lanţului de distribuţie: benzinăriile Lukoil din România nu constituie aceeaşi problemă, pentru că multe dintre ele sunt operate de terţi în baza unor contracte de gestiune. Practic, reţeaua de distribuţie funcţionează prin operatori privaţi care administrează staţiile în numele Lukoil. Rafinăria, însă, are specificul ei: în procesul de rafinare pot apărea pierderi şi costuri greu de gestionat, în timp ce marja se obţine, în general, din distribuţie.
Comentariile lui Băsescu pornesc de la considerente practice: evitarea unui angajament bugetar foarte mare şi căutarea unor soluţii care menţin activul în circuit privat, fie prin vânzare directă, fie printr‑o derogare care să permită tranzacţia. Situaţia scoate în evidenţă tensiunea dintre interesele strategice legate de securitatea energetică şi realităţile economice ale operării unor active petroliere.
Traian Băsescu a menţionat cifre concrete: 2, 5 milioane de tone anual necesare pentru funcţionare, preţul Brent la aproximativ 64 de dolari pe baril în ziua declaraţiei şi o estimare de 1, 2 miliarde de dolari pe an pentru întreţinerea rafinăriei în funcţiune. El a subliniat că soluţia practică ar fi ca Lukoil să vândă şi statul să evite să rămână cu responsabilitatea operaţională. Între timp, benzinăriile continuă să funcţioneze prin operatori privaţi, în timp ce riscul financiar major rămâne concentrat la nivelul rafinăriei.
Cazul ilustrează cât de mult contează atât deciziile politice, cât şi calculele economice când e vorba de active strategice. Situaţia Petrotel ridică întrebări despre modul în care se gestionează riscurile şi responsabilităţile în sectorul energetic, despre rolul sancţiunilor internaţionale în tranzacţii comerciale şi despre opţiunile la dispoziţia unui stat când un actor privat aflat sub restricţii trebuie să‑şi transfere activele. Credeţi că solicitarea unei derogări de la sancţiuni este soluţia realistă sau ar trebui urmată o altă cale?
Fii primul care comentează