Jean-Claude Guillebaud, jurnalist și eseist francez cu o carieră constantă în presa scrisă și audiovizuală, a încetat din viață sâmbătă în departamentul Charente, la 81 de ani, au transmis familia și ziarul regional Sud Ouest. Numele său rămâne legat atât de reportajele de război din anii ’60–’70, cât și de reflecțiile publice pe teme culturale și spirituale din deceniile care au urmat.
De-a lungul carierei a trecut de la reportaje dure despre conflicte precum cele din Biafra și Vietnam, materiale care i-au adus Premiul Albert Londres în 1972, la activități editoriale și eseuri. A colaborat cu cotidianul Le Monde, a semnat cronici pentru săptămânalele Le Nouvel Observateur și La Vie și, timp de peste trei decenii, din 1986 până în 2022, a publicat texte în Sud Ouest Dimanche. Nu e puțin să treci de la front la redacție și apoi la paginile de opinie; un jurnalist care s-a reinventat, fără să cadă în clișee.
Guillebaud a deținut și poziții editoriale importante: a fost director literar la editura Seuil și a înființat editura Arléa. În calitate de autor, a făcut publice în jur de patruzeci de eseuri, între care Trădarea Iluminismului și Cum am redevenit creștin. Titlurile ilustrează două direcții majore ale preocupărilor sale: critica modernității raționaliste și o redescoperire a dimensiunii spirituale. În anii 1980 s-a implicat și în producția televizuală, arătându-și disponibilitatea de a aborda medii diverse pentru a-și comunica ideile.
Un capitol semnificativ al vieții sale publice este angajamentul în apărarea libertății presei: a fost printre fondatorii organizației Reporteri fără Frontiere și a condus-o între 1987 și 1993. Activitatea sa acolo completează portretul unui jurnalist preocupat nu doar de reportaj, ci și de condițiile în care se practică jurnalismul, inclusiv în contexte dificile.
În ultimii ani, Guillebaud și-a împărțit viața între Paris și Charente, unde avea legături familiare, iar vestea morții lui a fost făcută publică de familie și de cotidianul regional Sud Ouest. Parcursul său profesional este un exemplu de versatilitate: de la reportajul de teren la eseu și management editorial, plus o implicare instituțională în apărarea jurnaliștilor.
Titlul Trădarea Iluminismului reflectă preocupările sale critice față de anumite direcții culturale; Cum am redevenit creștin dezvăluie o dimensiune personală, introspectivă, pe care a explorat-o în scris. Distincțiile, pozițiile editoriale și rolul în Reporteri fără Frontiere conturează o carieră care a avut impact asupra presei franceze în ultimele decenii. Pentru cititori, merită reținută prezența unor nume precum Le Monde, Le Nouvel Observateur, La Vie, Seuil, Arléa și Sud Ouest, care marchează etapele traseului său.
Jean-Claude Guillebaud a activat în medii variate și a publicat constant: toate acestea atestă o tenacitate profesională rară. Exemple concrete din biografia sa, Premiul Albert Londres în 1972, conducerea Reporteri fără Frontiere între 1987 și 1993, colaborarea cu Sud Ouest Dimanche între 1986 și 2022, ilustrează amploarea și durata contribuției sale. Cum vor valorifica istoricii viitorilor jurnalismului aceste repere?
Fii primul care comentează