Restaurarea C2RMF pune din nou în valoare paleta cromatică a lui Claude Monet în Femmes au jardin

Claude Monet părea adesea un tânăr experimentator care împingea limitele picturii în aer liber, iar Femmes au jardin (1866), realizată în apropiere de Ville d’Avray, reprezintă o dovadă timpurie a modului în care a început să schimbe regulile artei. Pictura, acoperită în timp de un strat de lac îngălbenit, a fost cercetată și restaurată în 2022 de specialiștii Centrului de Cercetare și Restaurare al Muzeelor din Franța (C2RMF), reîntorcându-i strălucirea culorilor și scoțând la iveală intervenții și reparații ulterioare.

La 26 de ani, Monet încă nu era desemnat părintele impresionismului, dar încerca deja idei pe care artiștii convenționali nu le-ar fi imaginat. Închiriase o proprietate la marginea Ville d’Avray și și-a asumat o provocare tehnică: să picteze în aer liber o pânză uriașă, de peste 2, 5 metri pe 2 metri, un format rezervat până atunci picturii istorice. Pentru a lucra partea superioară fără a-și schimba poziția, a săpat o tranșee în grădină și a suspendat pânza pe o roată, o soluție ingenioasă care, se pare, a provocat anumite daune timpurii, descoperite de restauratori. Nu e o tehnică recomandată pentru proiectele DIY de weekend, dar a fost suficientă pentru a lăsa urme asupra tabloului.

Deși termenul impresionism avea să apară abia în 1873, Femmes au jardin prezintă trăsături evidente ale noii direcții: atenție la lumină, umbre colorate și senzația unei zile însorite de primăvară. Monet nu urmărește contururi rigide; caută atmosfera, surprinzând modul în care lumina străbate frunzișul și pătrunde pe rochia albă a unei tinere aflate sub umbrelă, iar umbrele capătă tonuri albastre. Criticul Émile Zola, comentând la Salon, remarca cu uimire efectul neobișnuit al acelei tranziții a țesăturii între soare și umbră, evidențiind curajul unei asemenea „isprăvi” vizuale.

Compoziția este construită cu o simplitate calculată. În centru, un trunchi subțire de copac divide scena: în stânga, trei tinere alcătuiesc buchete, în dreapta, o femeie cu păr roșcat culege trandafiri la marginea unei alei. Deși discret, copacul structurează tabloul și dă impresia unei oaze verzi care învăluie personajele, ca un cocon de prospețime, sau, dacă preferi, ca o pajiște bine amenajată pentru câteva ore de relaxare și muncă florală.

Un detaliu notabil: cele trei femei din stânga seamănă foarte mult între ele. Monet le-a reprezentat, de fapt, pe Camille Doncieux, partenera sa, pe care avea să o ia de soție câțiva ani mai târziu. Se spune că artistul i-ar fi spus Camillei: „Tu vei fi cele trei femei din partea stângă a tabloului.” Restaurările recente, inclusiv reflectografia în infraroșu, arată că silueta din extrema stângă a fost adăugată ulterior de mâna pictorului, sugerând că Monet a revizuit compoziția pe parcurs, jonglând cu prezențele și echilibrul scenei.

Mai mult decât simple portrete, Monet acordă atenție materialelor: broderii fine, panglici, umbrele, elemente care definesc codurile vestimentare ale burgheziei secolului al XIX-lea. Aceste costume apar și în Le Déjeuner sur l’herbe, o altă lucrare remarcabilă din același an, ceea ce indică o preocupare constantă pentru patternurile sociale și estetica epocii în picturile sale.

Restaurarea realizată de C2RMF în 2022 a scos la lumină atât frumusețea paletei originale a lui Monet, cât și straturile adăugate în decursul timpului. Îndepărtarea lacului îngălbenit a readus la viață nuanțele subtile ale umbrelor și florilor, iar evidențierea reparațiilor arată cum lucrările de mari dimensiuni pot suferi transformări din pricina tehnicilor folosite sau a intervențiilor ulterioare.

Femmes au jardin rămâne, astfel, un martor al începuturilor unei revoluții picturale, un tablou în care se regăsesc atât inovațiile tehnice, cât și preocupările sociale ale vremii. Restaurarea recentă ne oferă posibilitatea de a privi acea zi de primăvară din Ville d’Avray prin ochii proaspeți ai lui Monet, observând cum lumina modelează pânza și cum detaliile vestimentare ne povestesc despre lumea din jurul artistului.

Nuanțele redescoperite, repetarea prezenței Camillei în triplu exemplar și urmele tehnice ale unei pânze atât de generoase ne apropie de modul în care Monet concepea compoziția și lumina. Cum ți s-ar părea să vezi originalul la Musée d’Orsay, după ce lacul îngălbenit a fost înlăturat și acum se pot observa umbrele albastre și rochia imaculată a tinerei sub umbrelă?

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*