Când planșeul Pieței Unirii a fost ridicat pentru lucrări, s-a descoperit, în centrul Capitalei, un albie a Dâmboviței încărcată cu gunoaie: genți, tomberoane, saltele, anvelope, trotinete și chiar o orgă muzicală, toate înghesuite într-o mâl care mărturisește ani de neglijență. Istoria marilor orașe arată frecvent cum râurile devin depozite improvizate; Dâmbovița nu face excepție și, odată scoasă la lumină, oferă o imagine mai potrivită pentru reportaje despre urbanizare haotică decât pentru inima Bucureștiului de azi.
În acest context, trecătorii și cei care lucrează în zonă au reacții la fel de directe ca în vremurile când cursurile de apă erau folosite ca șanțuri deschise. Un pensionar care vine să pescuiască printre bălți găsește câțiva pești mici, dar în jur domnește un miros greu, descris de martori ca provenind din hoituri. Localnicii afirmă că de cinci ani nu a intrat un buldozer pentru curățare, iar la scăderea nivelului apei ies la iveală grămezi de deșeuri aruncate la întâmplare. Unele dale care întăresc malurile sunt crăpate; pe aproximativ o sută de metri s-au observat plăci deplasate și fisurate, semn că problema depășește aspectul estetic și are implicații structurale.
Apele Române au confirmat situația din zona Vitan și au anunțat intervenții de urgență. Din păcate, acțiunile până acum au fost limitate: a fost închiriat un buldozer mic, s-a efectuat dragare și curățare în principal în segmentele foarte vizibile publicului, între podul Unirii și podul Mărășești. Răspunsul oficial indică că lucrările au fost concentrate acolo pentru că este cel mai „expus” loc. Întrebat până unde vor continua operațiunile, un reprezentant a precizat că intervenția nu se va extinde, rămânând un „petic” curățat pentru moment. În aval de podul Mărășești, spre Glina, ar rămâne în jur de 20 de kilometri de albie încărcată cu resturi și fără utilaje pe teren.
Imaginea e dublă: pe de o parte, un semnal administrativ, dale fisurate, maluri vulnerabile, necesitatea unor intervenții imediate; pe de altă parte, un simptom al comportamentului colectiv, oameni care continuă să trateze albia râului ca pe un depozit. Printre obiectele descoperite se numără trotinete: una lângă podul Mărășești, două la pasajul Mihai Bravu și altele până la podul Vitan. Aceasta arată cât de repede bunuri care ne facilitează mobilitatea urbană pot deveni deșeuri dificil de gestionat. Filmări amatoare surprind chiar şi o orgă muzicală plutind printre resturi, o imagine memorabilă, mai degrabă tragicomică decât amuzantă.
Cazul de față evidențiază că intervențiile punctuale, oricât de binevenite, nu sunt suficiente. Curățenia făcută între podul Unirii și podul Mărășești a vizat zone cu vizibilitate publică mare; restul cursului rămâne neacoperit, fără muncitori sau echipamente. Pe termen scurt, intervențiile anunțate promit reparații, dar realitatea de pe teren indică necesitatea unui plan mai amplu: dragare susținută, consolidarea malurilor, colectare corectă a deșeurilor și, foarte important, măsuri care să descurajeze aruncarea gunoaielor în râu.
Apele Române au sesizat Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență al Capitalei, ceea ce poate accelera procedurile, dar există o discrepanță clară între ceea ce se curăță acum și ce rămâne de curățat în aval, pe zeci de kilometri. Totodată, fisurile din dale ridică semne de întrebare privind starea infrastructurii hidrotehnice și riscurile pe termen mediu, în special în perioadele cu viituri sau precipitații puternice.
Povestea Dâmboviței se desfășoară acum pe două planuri: cel material, al reparațiilor și îndepărtării resturilor, și cel moral, al responsabilității civice. Când râul este folosit ca groapă de gunoi, problema nu este doar de salubritate; este și una de educație publică și de aplicare a legii. Intervențiile imediate sunt necesare pentru a limita efectele imediate asupra mirosului, sănătății publice și stabilității malurilor. La fel de necesare sunt măsuri pe termen lung: strategii de gestionare a deșeurilor, monitorizare și sancțiuni pentru aruncarea ilegală de resturi.
Podul Unirii, podul Mărășești, pasajul Mihai Bravu, Vitan și Glina apar în relatare ca puncte de referință ale blocajelor și gunoaielor; acestea pot ghida intervențiile viitoare. Dacă se acționează doar punctual, restul celor circa 20 de kilometri de albie rămân o problemă nerezolvată, ceea ce poate duce la costuri mai mari pe termen lung și riscuri pentru populație și mediu.
Apele Române au făcut demersuri practice, închiriere de utilaj, dragare în zonele cele mai evidente, dar situația cere mai mult decât reacții punctuale. Repararea dalelor fisurate pe aproximativ o sută de metri și demararea unui program coerent de curățenie pe întreg cursul ar diminua riscurile structurale și ar îmbunătăți calitatea apei și a mediului urban. În plus, trebuie dezvoltate mecanisme eficiente de colectare a deșeurilor în oraș, pentru ca obiecte voluminoase precum saltelele sau mobilierul să nu mai ajungă în albie.
Există o lecție practică: numele unor locuri, pod Unirii, pod Mărășești, pasaj Mihai Bravu, Vitan, nu sunt utile doar ca repere geografice, ci și ca puncte unde pot fi concentrate inițiative de curățenie, informare și control. Fără o strategie coerentă și resurse alocate pe termen mediu, lucrările actuale riscă să rămână doar corecții simbolice, care maschează problema reală a gestionării deșeurilor în București.
Podul Mărășești este menționat expres în relatări, iar cei aproximativ 20 de kilometri în aval până la Glina arată amploarea impactului. Situația subliniază nevoia urgentă de planificare și alocare de resurse pentru întreținere continuă, nu doar intervenții reactive. Creșterea cantității de obiecte aruncate în râu, de la coșuri de gunoi la trotinete, impune o abordare integrată care să îmbine infrastructura, legislația și educația.
Voi, cititorii: ce propuneri aveți pentru ca administrația și cetățenii să colaboreze mai eficient la protejarea cursurilor de apă din oraș?
bine că s-a văzut iar, dar mai multe zone tot blocate, vezi să nu se strice din nou.