Angel Tîlvăr atrage atenția în Parlament asupra violenței din școli și propune măsuri care încep în familie, trec prin şcoală şi implică întreaga societate, inclusiv rețelele sociale. Mesajul pornește de la realități cu rădăcini istorice: educația a fost dintotdeauna influențată de mediul familial și de instituțiile de învățământ, iar schimbările sociale recente, de la avalanșa de informații de pe internet la presiunile economice, au complicat procesul de formare a copiilor. În acest context, deputatul PSD susține că intervențiile izolate nu sunt suficiente; este necesară o colaborare permanentă între părinți și profesori pentru a preveni și diminua agresivitatea în rândul elevilor.
Tîlvăr subliniază că educația în familie rămâne un pilon esențial: modele parentale care normalizează comportamente agresive pot transforma violența într-un reper pentru copii, iar traumele trăite la vârste fragede pot persista până la maturitate. De asemenea, el amintește că, deși fenomenul este frecvent discutat public și s-au derulat campanii, modificări legislative și acțiuni de prevenire, cifrele arată o realitate îngrijorătoare: în jur de zece mii de situații de bullying, violență verbală sau comportamente agresive sunt raportate anual în şcolile din România. Astfel de numere demonstrează că problema nu se rezolvă doar prin discursuri sau proiecte sporadice; sunt necesare politici coerente și aplicare efectivă.
Deputatul apreciază că școala dispune deja de instrumente pentru a cultiva comportamente non-violente și civice, dar insistă că aceste instrumente trebuie utilizate mai frecvent și mai eficient. Propune sporirea numărului de acțiuni preventive și îmbunătățirea pregătirii cadrelor didactice în domeniul prevenirii violenței. Prevenirea este pusă în prim-plan, pentru că odată comis un act violent, efectele sunt mult mai serioase și dificil de reparat, spune el. Ideea este clară: intervențiile timpurii și colaborarea constantă între şcoală și familie pot reduce riscul ca un comportament agresiv să devină parte din profilul unui adolescent sau adult.
Mesajul lui Tîlvăr reia teme familiare din dezbaterea publică: responsabilitatea comună a familiei și a sistemului educațional, rolul mediului social și influența mediului online. El pledează pentru intensificarea dialogului între părinți și profesori și pentru consolidarea unor practici preventive în şcoli. Accentul pe prevenție reflectă și realitatea practică: crearea unui climat şcolar calm și predictibil îi ajută pe elevi să își gestioneze emoțiile și conflictele fără a recurge la violență.
Angel Tîlvăr vorbește concret despre necesitatea unor intervenții mai frecvente și mai bine planificate, nu doar despre planuri naționale care rămân, uneori, la nivel declarativ. Există deja resurse și instrumente didactice; rămâne însă esențial să se pună accent pe aplicare, pe instruirea continuă a profesorilor și pe implicarea reală a familiilor. În şcoli se pot organiza programe de gestionare a conflictelor, ateliere pentru dezvoltarea empatiei și campanii de conștientizare, dar toate acestea cer sprijin constant, resurse și, mai ales, colaborare între părțile implicate.
Datele menționate, circa zece mii de situații raportate anual, oferă un reper concret: problema are amploare și necesită răspunsuri pe măsură, nu doar declarații. În plus, faptul că traumele cauzate de violență pot dura în timp întărește argumentul pentru prevenție și pentru politici care vizează atât copilul, cât și mediul în care acesta se dezvoltă.
Angel Tîlvăr propune un plan de acțiune la nivel general: intensificarea colaborării între părinți și şcoală, creșterea numărului de acțiuni preventive în şcoli și îmbunătățirea pregătirii profesorilor pe acest subiect. Nu sunt detaliate aici măsuri legislative concrete sau sume alocate, dar mesajul politic rămâne limpede: fără implicare multiplă și continuă, formele de violență şcolară vor continua să afecteze generații de elevi.
Relația dintre familie, şcoală şi societate, invocată de Tîlvăr, ne confruntă cu responsabilitatea colectivă: nu e suficient să semnăm programe; trebuie și să le aplicăm în clasă și acasă. Această abordare cere răbdare, resurse și, nu în ultimul rând, o schimbare de mentalitate, părinți și profesori care comunică deschis, instituții care sprijină formarea continuă a cadrelor didactice și politici publice care prioritizează prevenția.
Angel Tîlvăr vorbește despre aproximativ zece mii de situații raportate anual și despre rolul formator al părinților și profesorilor. Aceste elemente subliniază nevoia de acțiuni practice: programe de educație emoțională, cursuri pentru profesori în gestionarea conflictelor și campanii de sprijin pentru familii. Exemplul cifrei 10.000 poate fi folosit de autorități pentru a evalua impactul intervențiilor viitoare. Ce măsuri concrete crezi că ar funcționa cel mai bine în şcoala ta?
Fii primul care comentează