Biometanul în România: în ce mod poate BSOG Energy transforma dejecțiile animale în gaz apt pentru injectare în SNT

Oana Ijdelea, avocat cu zeci de proiecte energetice la activ și implicată în Black Sea Oil & Gas, atrage atenția asupra necesității unei clarități legislative mai mult decât asupra ambițiilor formale. Fără o decizie politică fermă și fără armonizarea datelor de bază, planurile rămân fragmente care nu atrag investitori. Dacă Guvernul nu accelerează adoptarea unor reguli clare, biometanul riscă să rămână o oportunitate ratată, încă o pagină dintr-o lungă serie de ezitări în politica energetică românească.
Deoarece este practică, această nouă direcție energetică se poate transforma rapid într-o resursă locală: injectare în SNT, proiecte ferme-care-produc-gaz și dezvoltare rurală concretă. Analizând cifrele menționate, 4, 28 TWh ca obiectiv național pentru 2030 versus potențialul estimat de BSOG Energy pentru primele cinci proiecte, problema nu este lipsa resurselor, ci neconcordanța dintre planuri și realitate. Entuziasmul pentru strategii trebuie însoțit de instrumente legislative precise și transparente, astfel încât banii și locurile de muncă să rămână aici, nu să plece la furnizori străini.
Biometanul reprezintă, pe hârtie, o soluție realistă pentru securitatea energetică și dezvoltarea rurală. Este nevoie doar de voință legislativă, de calcule coerente și de semnale clare pentru piață. Dacă aceste elemente apar, România poate transforma dejecțiile animale și reziduurile agricole în valoare economică reală, păstrând locurile de muncă acasă și reducând dependența de importuri. E momentul să trecem de la vorbe la fapte, astfel încât biometanul să nu rămână doar o promisiune în strategii, ci să devină o resursă palpabilă pentru județele care au cea mai mare nevoie de investiții.
Autoritățile pot decide dacă susțin producția internă sau vor plăti pentru biometan importat. Această alegere definește cine beneficiază: comunitățile rurale din România sau angajații din industriile altor țări. Decizia politică devine astfel esențială pentru transformarea biometanului din promisiune în realitate. Pașii concreți sunt: clarificarea normelor de injectare în SNT, armonizarea datelor tehnice și financiare și crearea unui cadru predictibil pentru investitori. Fără aceste măsuri, investitorii vor fi reticenți, iar proiectele vor stagn a.
Argumentele pro biometan sunt pragmatice: este compatibil cu infrastructura existentă, poate contribui la decarbonare și, totodată, stimulează dezvoltarea locală. Trecerea directă de la hidrocarburi la fotovoltaic impune schimbări tehnologice și investiții semnificative; a permite biometanului să joace rolul său constituie o tranziție mai naturală, care ar putea reduce dependența energetică a țării. Totuși, România pare ezitantă: multe dezbateri, puțini pași concreți, în vreme ce alte state avansează deja cu proiecte, piață și reglementări coerente.
Lipsa unei legislații clare și a unor semnale stabile pentru investitori poate conduce la două rezultate nedorite: România va importa biometan, plătind în esență pentru locuri de muncă din alte state, sau va rata complet oportunitățile de dezvoltare rurală și de securitate energetică. Practic, un proiect de biometan generează locuri de muncă, venituri fiscale și stabilitate pentru ferme, deci nu este vorba doar despre reducerea emisiilor, ci despre reconstrucție economică în județe precum Bihor, Dolj sau Botoșani.
România are o puternică tradiție agricolă, iar dejecțiile animaliere, reziduurile vegetale și deșeurile alimentare, considerate până acum în principal o povară pentru mediu, pot fi transformate în materie primă pentru biometan, un gaz compatibil cu infrastructura existentă și care poate fi introdus direct în sistemul național. Țări precum Germania, Franța sau Danemarca nu mai văd biometanul ca pe o curiozitate, ci ca pe o resursă strategică. La noi, însă, proiectele abia încep să prindă contur și sunt fragmentate. Asta înseamnă că potențialul economic, investiții, locuri de muncă, venituri locale, rămâne neexploatat, iar comunitățile rurale continuă să piardă populație și speranță, în favoarea exodului.
Biometanul bate la ușa României: ar putea fi produs din fermele noastre și injectat în rețeaua națională, dar obstacolele birocratice și întârzierile decizionale riscă să transforme această șansă într-o altă promisiune neonorată.
Orizontul realist: 4, 28 TWh țintă pentru 2030 și proiecte private care pot contribui semnificativ, cum este cel al BSOG Energy. Avem nevoie de reglementări care să permită injectarea în SNT și de un cadru stabil pentru investitori. Ce urmează depinde de deciziile politice imediate și de capacitatea autorităților de a armoniza datele și regulile. Voi urmări evoluția: dacă se acționează acum, biometanul poate genera venituri și locuri de muncă în Bihor, Dolj sau Botoșani; dacă nu, vom plăti pentru gazul altora. Credeți că autoritățile vor reuși să transforme planurile în proiecte concrete pentru biometan?
Ministerul Energiei a pus în dezbatere un proiect de Ordonanță de urgență pentru promovarea biometanului, semnalând intenție, dar detaliile lasă loc de îndoială. De exemplu, România importă deja gaze ce conțin biometan prin interconexiunile europene, în timp ce legislația internă întârzie să permită injectarea biometanului autohton în Sistemul Național de Transport. Practic, producătorul român rămâne în afara pieței când gazul produs în alte țări intră în consumul nostru. Cum poate concura cineva în aceste condiții?
Planul Național Integrat Energie și Schimbări Climatice prevede ca biometanul să reprezinte 5% din gazele transportate prin rețea până în 2030, respectiv 4, 28 TWh anual. Dar odată cu punerea în funcțiune a proiectului Neptun Deep, la volume mult mai mari, obiectivul devine mai greu de atins dacă noile proiecte de gaz nu sunt conectate direct la rețea. În plus, cifrele oficiale nu sunt consecvente: BSOG Energy apreciază că primele cinci proiecte ale sale pot acoperi echivalentul a 26% din ținta pentru 2030, în timp ce nota de fundamentare a Ordonanței menționează un aport posibil de doar 1, 5% din aceeași țintă. Nu pare doar o eroare de calcul, ci un semn al incoerenței în planificare, iar această confuzie afectează atât investițiile, cât și încrederea pieței.