Joy Gregory utilizează fotografia pentru a interoga modul în care percepem comunitatea de culoare, identitatea britanică și feminitatea, iar recent proiectele ei au primit recunoaștere semnificativă în Londra. Opera ei leagă trecutul migranților caraibieni de prezentul britanic, iar lucrările expuse la Whitechapel Gallery construiesc o imaginar complex despre memorie, apartenență și limbaj vizual.
Câștigătoare a premiului Freelands în valoare de 110.000 de lire sterline în 2023, Joy Gregory este protagonista retrospectivei Catching Flies with Honey de la Whitechapel Gallery, deschisă până la 1 martie 2026. Expoziția reunește aproximativ 250 de lucrări și pune în prim-plan moștenirea jamaicană a artistei. În seria I’m Home (2018), Gregory surprinde obiecte de familie și spații domestice pentru a reconstrui ceea ce părinții ei au adus cu ei când au sosit în Anglia, un demers care combină intimitatea fotografiei de interior cu istoria migrațiilor. Nu este doar un album de familie, ci o încercare de a descifra câte urme pot fi citite într-un vas, o pernă sau o cameră.
Printre seriile prezentate se numără The Blonde, în care artista examinează canoanele eurocentrice ale frumuseții, și Language of Flowers, inspirat de practica victoriană de a utiliza flori pentru a transmite mesaje. Gregory a lucrat, de asemenea, timp de două decenii la un proiect despre limbile pe cale de dispariție; prima piesă din acea serie, videoclipul Gomera, a avut premiera la Bienala de la Sydney în mai 2010. Este o preocupare constantă felul în care limbajul, fie vorbit sau floral, vizual sau domestic, modelează identități și memoria culturală.
Născută în 1959, Joy Gregory a absolvit Universitatea Politehnică din Manchester și Royal College of Art. Formarea ei a combinat aspecte practice și academice, iar cariera a îmbrățișat atât fotografia digitală și analogică, cât și filmele și diverse tehnici de imprimare, inclusiv procedee victoriene. În 2002 a primit o bursă NESTA, care i-a oferit resurse pentru cercetare, esențiale în special pentru proiectul legat de limbile în pericol. În lucrările sale se simte o curiozitate pentru posibilitățile fotografiei: experimentul cu autoportrete a fost un punct de plecare evident. Autoportrait (1990), o serie de nouă autoportrete în alb-negru realizate din unghiuri diferite, rămâne una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale.
Practica artistică a lui Gregory acoperă un spectru larg: de la naturi moarte la portrete, filme și textile. Temele recurente sunt identitatea, memoria culturală și tradițiile lingvistice, toate tratate cu mijloace vizuale variate și o atenție la detaliu care leagă intimul de politic. A expus internațional, a participat la numeroase bienale și festivaluri, iar lucrările ei se regăsesc în colecții publice și private, inclusiv Arts Council Collection din Marea Britanie, Victoria and Albert Museum, Institute of Modern Art Brisbane și Yale British Art Collection. În prezent locuiește și lucrează în Londra, de unde continuă să investigheze conexiunile dintre memorie, limbaj și imagine.
Expoziția de la Whitechapel nu doar adună opere, ci scoate în evidență o carieră construită pe curiozitate continuă: de la experimente cu autoportrete și tehnici fotografice clasice până la filme despre limbaje pe cale de dispariție. Lucrări precum I’m Home sau The Blonde demonstrează cum obiectele cotidiene și codurile estetice pot purta povești complexe despre migrație, rasă și reprezentare. Într-un oraș global ca Londra, astfel de investigații vizuale devin hărți sensibile ale unor traiectorii personale și colective.
Autoportrait (1990), seria I’m Home (2018), premiul Freelands 2023 și retrospectiva Catching Flies with Honey sunt repere evidente în parcursul ei. Ele arată că fotografia poate fi atât un instrument de documentare, cât și o unealtă pentru a reimagina trecutul. Ce se întâmplă cu limbile pe cale de dispariție pe care le-a studiat două decenii? Proiectul, care începe cu Gomera, arată că documentarea lingvistică poate conviețui cu preocupările vizuale și că arta poate contribui la păstrarea unor fire culturale fragile.
Joy Gregory practică ceea ce fac artiștii care nu se mulțumesc cu suprafața: folosește imagini pentru a demonta clișee și pentru a reconstrui narațiuni personale în context istoric. Munca ei ne amintește că obiectele casnice, portretele și limbile ascund povești ce merită spuse, și că fotografia rămâne un mijloc puternic de a le evidenția. Ce element al expoziției Catching Flies with Honey ți se pare cel mai interesant sau surprinzător?
Fii primul care comentează