De când muzeele au început să colecționa și să expună artă pe scară largă, nu a fost neobișnuit ca unele lucrări să fie expuse… invers. Această poveste, care leagă nume precum Kandinski, Matisse, Van Gogh, Turner, O’Keeffe sau Gauguin, ilustrează că până și marile instituții pot greși la orientarea tablourilor, uneori din neatenție, alteori dintr-o eroare colectivă ce înlocuiește simțul estetic. De la revelații artistice neașteptate la momente amuzante în sălile muzeelor, fiecare episod are farmecul său și, uneori, efecte surprinzătoare asupra felului în care percepem o operă.
Povestea lui Paul Gauguin începe în 1903, la o licitație judiciară unde romancierul și etnologul Victor Segalen cumpără o pânză intitulată Chutes de Niagara. La prima vedere, paleta, alb, albastru și roz, nu spunea prea multe. Revenind acasă și studiind lucrarea mai atent, Segalen descoperă că pânza, răsturnată, se transformă într-un peisaj breton: un sat sub zăpadă, case cu acoperișuri de paie, o clopotniță și o stâncă violet la orizont. Lucrarea primește astfel un titlu mai potrivit, Village breton sous la neige, iar muzeul din Pont-Aven o expune ulterior corect. Un exemplu care demonstrează că poziția unei pânze poate schimba complet povestea pe care o spune.
O altă întâmplare celebră a avut loc la MoMA, în 1961, cu Le Bateau de Henri Matisse. În expoziția The Last Works of Matisse: Large Cut Gouaches, barca fusese montată răsturnat: motivul principal era în partea de jos, iar reflexia în partea de sus. Dintre cei 116.000 de vizitatori, nimeni, nici măcar fiul artistului, Pierre Matisse, sau conservatorii, nu observaseră greșeala. O agentă de bursă din Franța, Geneviève Habert, a sesizat discrepanța comparând lucrarea cu reproducerea din catalog. Răspunsul inițial al unui paznic, care a dat vina pe editură, spune multe despre modul în care uneori sunt tratate observațiile simple. În cele din urmă, muzeul a recunoscut neatenția și a corectat orientarea.
La National Gallery din Londra, o adolescentă în 1965 a remarcat ceva deranjant în Hautes herbes et papillons (1889) de Vincent van Gogh: un drum fără sens și vegetație „îndreptată în jos”. Spunând unui paznic, a fost inițial ignorată, dar conservatorii au verificat și i-au dat dreptate. Motivul? Tabloul fusese scos pentru doar cincisprezece minute pentru o ședință foto, iar cineva l-a pus înapoi greșit. Uneori, o pauză de 15 minute poate schimba întreaga perspectivă asupra unei opere.
Georgia O’Keeffe și Oriental Poppies au avut și ele propria variantă de confuzie. Pictată în 1928, lucrarea a fost expusă la Frederick Weisman Art Museum în 1938 și a rămas verticală ani de zile, până în 1986, când Lyndel King a consultat dosarul operei și a descoperit specificația unei orientări orizontale. Directoarea muzeului a reacționat simplu și pragmatic: opera arăta bine oricum. La urma urmei, unele flori pot fi admirate din mai multe direcții.
Cazul lui Turner este mai vechi și, poate, ușor amestecat cu legendă. În 1862, presa britanică relata că un director de galerie, nesigur dacă expusese Snow Storm corect, i-ar fi cerut lui Turner indicații. Artistul ar fi răspuns, în engleză, Turn her, adică „întoarce-o”. Anecdota a devenit populară în recenziile care subliniau latura „atmosferică” și uneori criptică a compozițiilor lui Turner. Lipsa unor detalii precise transformă însă povestea mai mult într-un joc de cuvinte decât într-un document istoric.
Aceste întâmplări scot în evidență că orientarea unui tablou nu e doar o chestiune tehnică, ci poate altera interpretarea, sensul și chiar destinul unei lucrări. Uneori, o expunere greșită a dus la revelații importante sau la corecții care au schimbat modul în care operele sunt catalogate și studiate. Alteori, e vorba pur și simplu de erori de rutină, corectate mai târziu de ochiul atent al unui vizitator sau al unui conservator. Arta se percepe, în fond, cu ochiul, iar acest ochi poate fi, uneori, păcălit de propria neatenție.
Le Bateau, Hautes herbes et papillons, Oriental Poppies și Village breton sous la neige sunt exemple clare care arată cum un detaliu tehnic, orientarea pânzei, influențează istoria lor. Muzee importante, precum MoMA sau National Gallery, au recunoscut și corectat greșelile, iar în cazul lui Turner relatările variază în funcție de sursă. Cum se dezvăluie o lucrare odată ce e orientată corect depinde de privitor; uneori e doar o eroare, alteori o descoperire care schimbă perspectiva. Ce lucrare ți-a surprins pe tine când ai aflat că putea fi pusă și invers?
Fii primul care comentează