Povestea acestor zile provine din Munții Țarcu, Caraș‑Severin, unde un focar de boală a afectat turmele de zimbru reintroduse în zonă. Zimbrii europeni, specii readuse în sălbăticie după ce dispăruseră din România pentru peste un secol, au fost victimele unei combinații periculoase: o infestare masivă cu larve și infecții bacteriene, între care Clostridium perfringens și streptococi, care au cauzat moartea a 21 de exemplare în aproximativ 40 de zile.
Din populația estimată la circa 300 de zimbri din regiune, autoritățile veterinare au confirmat cazuri severe de parazitoze larvare, urmate de complicații bacteriene. Cadavrele au fost incinerate sau îngropate pentru a limita răspândirea agenților patogeni și pentru a proteja alte specii din zonă, precum urșii și lupii. Măsura, neplăcută dar necesară, urmărește să reducă riscul unor efecte în lanț trofic.
Specialiștii subliniază că mortalitatea, deși semnificativă pentru familiile afectate, rămâne sub pragul considerat critic la nivel de populație. Conform autorităților, situația devine periculoasă când pierderile depășesc 10–15% din efective. În acest caz, 21 de victime din circa 300 reprezintă o pierdere importantă, dar nu încă catastrofală din perspectiva supraviețuirii pe termen scurt a turmei locale.
Reintroducerea zimbrului în Carpați rămâne totuși un capitol pozitiv al conservării din România. Până în prezent, programele de repopulare au contribuit la existența a peste 4.000 de zimbri în zone montane protejate, un rezultat care reflectă eforturile coordonate ale biologilor și autorităților. Totuși, această epidemie evidențiază vulnerabilitatea populațiilor reintroduse, mai ales în prezența factorilor epidemiologici potriviți: paraziți, bacterii și condiții de mediu care pot facilita transmiterea bolilor.
Cazul din Țarcu arată nevoia constantă de monitorizare veterinară, intervenții rapide și gestionare atentă a carcotelor pentru a diminua riscurile. Recuperarea unei specii dispărute din peisaj implică mai mult decât relocări și eliberări; presupune supraveghere biologică continuă, resurse pentru intervenții sanitare și cooperare între rangeri de parc, vânători științifici și comunitățile locale. De asemenea, este esențială cercetarea cauzelor care favorizează astfel de focare, de la schimbările climatice la presiunea parazitară în habitatele fragmentate.
Situația din Țarcu evidențiază fragilitatea reintroducerii: un program de succes, cu mii de exemplare la nivel național, poate fi subminat local de evenimente epidemiologice care cer reacții rapide. În același timp, intervențiile veterinare realizate și comunicarea publică despre măsurile luate arată existența unor mecanisme funcționale pentru a proteja atât zimbrul, cât și celelalte specii din ecosistem. Ce lecții practice rămân? Monitorizare continuă, capacitate de intervenție și cercetare coordonată pentru a înțelege mai bine cauzele și a preveni repetarea unor astfel de episoade.
Numărul de 21 de zimbri pierduți în Munții Țarcu reprezintă un semnal clar că reintroducerea unei specii nu eliberează responsabilitatea pentru sănătatea ei. Sunt necesare planuri de urgență mai solide, finanțare pentru diagnostic rapid și educație pentru comunitățile din proximitate. Pe termen lung, aceste măsuri sprijină nu doar zimbrul, ci întreaga rețea de viețuitoare din munți, de la plante la prădători. Ce părere ai despre prioritățile care ar trebui stabilite acum pentru a proteja zimbrul și ecosistemele montane?
Fii primul care comentează