Când Vladimir Putin a dispus mobilizarea parțială în septembrie 2022, mii de bărbați din Siberia au fost trimiși pe front; povestea lor, situată între cifrele oficiale și destinele destrămate, ajunge acum la public prin investigații precum cea realizată de publicația Meduza. Această mobilizare a fost prima de acest fel de la cel de-Al Doilea Război Mondial și a avut efecte semnificative în regiuni precum Irkutsk și Republica Buriatia, de unde sute de oameni, de la sate mici până la orașe regionale, au fost retrași, mulți având experiență militară anterioară, alții fiind trimiși aproape fără pregătire adecvată.
Statisticile oficiale arată că cel puțin 5.000 de bărbați din regiunea Irkutsk și 4.000 din Buriatia au fost recrutați în mobilizarea din toamna lui 2022. Trei ani mai târziu, bilanțul este crunt: cel puțin 1.178 dintre ei au fost uciși, 567 din Irkutsk și 611 din Buriatia, adică aproximativ unul din nouă mobilizați din Irkutsk și unul din șapte din Buriatia. Estimările privind răniții grav sunt mai imprecise, dar dacă aplicăm regula empirică potrivit căreia pentru fiecare mort sunt doi răniți grav, numărul invalizărilor ar depăși 2.000. În linii mari, aproape o treime din cei trimiși din aceste regiuni au murit sau au rămas cu dizabilități permanente în cei trei ani de la mobilizare.
Listele oficiale ale dispăruților fie lipsesc, fie sunt incomplete, iar familiile s-au organizat informal pentru a face schimb de informații. Cazul lui Nikolai Lazarev, dispărut de mai bine de doi ani și jumătate, reflectă frustrarea rudelor: inițial li s-a spus că ar fi dezertat, deși bărbatul era veteran din Cecenia, nu un tânăr fără experiență. Contactele cu autoritățile nu au dat rezultate, iar singura alternativă ironic rămâne ca rudele să meargă personal la Moscova pentru explicații.
Vârsta medie a mobilizaților era de 34 de ani la încorporare și 36 la momentul decesului, ceea ce evidențiază că nu era vorba doar de adolescenți, ci de bărbați la maturitate, cu familii și responsabilități. Cel mai în vârstă dintre cei uciși avea 54 de ani, cel mai tânăr 21. Pierderile au fost concentrate în principal în regiunea Donețk; doar 29 au fost înregistrate în alte zone. Zilele cele mai grele s-au legat de bătălia pentru Bahmut din februarie 2023, când cel puțin 84 de bărbați din aceste regiuni au murit.
Relatările descriu condiții dure: unor mobilizați li s-a dat instruire sumară, iar alții au fost trimise direct în zone de lupte intense. Statutul lor oficial de „mobilizat” nu le-a asigurat o cale clară de ieșire din serviciu; decretul prevede demobilizarea doar la atingerea vârstei maxime de serviciu militar sau în caz de vătămare ori boală gravă. În practică, însă, definiția unui handicap suficient pentru repatriere este restrictivă.
Sunt numeroase situații în care răniți grav au fost trimise înapoi pe front după tratament. Alexei Kuptsov, încorporat în octombrie 2022, a rămas jumătate nevăzător din cauza leziunilor cauzate de șrapnel; după intervenții, a fost trimis din nou în serviciu și a suferit ulterior un accident vascular cerebral. Alte cazuri arată nu doar suferința fizică, ci și problemele administrative: deși Konstantin Alexandrov a rămas fără splină și are multiple leziuni, comisia medicală militară l-a declarat parțial apt și i-a respins cererea de recunoaștere a invalidității. Familia povestește despre imunitate afectată, boli frecvente și pierderea compensațiilor pentru îngrijirea copilului; beneficiile primite sunt acum minime în raport cu necesitățile sale.
Condițiile din taberele de instrucție și cazărmi sunt descrise în termeni extremi: un soldat, Viktor Petrov, le-a povestit părinților despre bătăi repetate de la poliția militară; după externare, fiind găsit mort în circumstanțe suspecte, familia a susținut că nu i s-a permis deschiderea sicriului. Ancheta pentru incitare la sinucidere a fost deschisă și ulterior închisă, lăsând multe întrebări fără răspuns.
Există și cazuri de desertare sau predare, dar consecințele sunt dure. Unii prizonieri au fost trimiși imediat înapoi pe front după ce au fost capturați și au murit ulterior. Deserterii prinși au primit pedepse cu închisoarea, iar rudelor le-au fost aplicate sancțiuni în anumite cazuri, după confruntări violente la arestări. Pe de altă parte, unii răniți au revenit voluntar pe front după o perioadă acasă; exemplul lui Viktor Khoroshikh, care după o leziune gravă s-a întors în serviciu voluntar și a murit la 43 de ani, ilustrează complexitatea motivațiilor și consecințelor individuale.
Impactul social este evident: cel puțin 399 de soții au rămas văduve, iar 828 de copii au rămas fără tată, cifre care nu includ probabil alte pierderi emoționale și economice resimțite în comunități mici. În plus, numărul persoanelor dispărute rămâne necunoscut, iar absența unor liste publice face dificilă conturarea unei imagini complete a consecințelor.
Cazul din Irkutsk și Buriatia scoate în evidență probleme mai largi: modul în care sunt evaluate leziunile pentru acordarea protecției sociale, transparența comunicării cu familiile și mecanismele de prevenire a abuzurilor în unități. De asemenea, arată cum mobilizările de amploare transformă comunități întregi, lăsând în urmă durere, hărțuire administrativă și familii în căutare de răspunsuri. Datele concrete, numărul de mobilizați, 5.000 și 4.000, victimele confirmate 567 și 611, și cifrele pentru văduve și copii, aduc statisticile în fața oamenilor care au plătit prețul.
Meduza a făcut publice aceste informații, dar rămân multe aspecte de investigat: disparițiile nerezolvate, refuzurile administrative de a recunoaște invaliditatea și tratamentele abuzive în unități necesită clarificări. Cum se stabilesc, în practică, motivele pentru repatriere? Ce standarde medicale folosesc comisiile militare pentru a decide aptitudinea? Cum vor supraviețui familiile pe termen lung cu indemnizații atât de mici? Aceste întrebări rămân deschise pentru autorități, societate și jurnaliști.
Cazul lui Alexei Kuptsov și datele exacte despre pierderile din regiunea Irkutsk și Buriatia evidențiază limitele mecanismelor de protecție socială pentru cei afectați direct. Crezi că publicarea unor liste oficiale și transparente ar ajuta familiile să obțină mai rapid răspunsuri și compensații?
Fii primul care comentează