Petrișor Peiu critică modul de gestionare a bugetului și explică de ce măsurile promise pentru 2025 nu s-au concretizat, evidențiind cum majorările de venituri fiscale au fost absorbite de creșterea cheltuielilor publice și de dobânzile mai mari plătite pentru datoria publică.
Peiu afirmă că, în loc să asistăm la o reducere a deficitului bugetar, situația rămâne, practic, neschimbată față de anul precedent, iar principalul motiv ar fi neaplicarea unor măsuri simple, dar eficiente, prevăzute de lege. El reamintește că, teoretic, anul acesta deficitul ar fi trebuit să scadă cu 2% din PIB. În realitate însă, după primele șapte luni ponderea deficitului în PIB este identică cu cea de anul trecut, iar în termeni nominali deficitul a crescut cu aproximativ 5 miliarde de lei. Peiu avertizează și că inflația a evoluat mult peste prognoze după august, ceea ce complică orice plan bugetar anterior.
Un aport important la venituri a venit din eliminarea unor facilități fiscale: angajații din IT, construcții, agricultură și industria alimentară au pierdut anumite scutiri, plafonul pentru microîntreprinderi a fost redus, iar impozitul pe dividende și diferitele cote de TVA au adus venituri suplimentare. Potrivit senatorului, toate acestea însumează în jur de 2% din PIB în plus la venituri. Cu toate acestea, acești bani nu au redus deficitul, deoarece statul a cheltuit și mai mult.
Peiu consideră că o măsură esențială nerespectată ar fi înghețarea anvelopei salariale din sectorul public, conform legii. El susține că o astfel de înghețare ar fi redus o parte semnificativă din deficit, însă guvernul nu a implementat-o. Din același motiv, guvernul amână rectificarea bugetară: astfel ar trebui prezentate cifrele reale, iar adevărata situație fiscală ar fi făcută publică. Senatorul mai afirmă că ratele la care se împrumută România sunt cu circa 0, 75 puncte procentuale mai mari decât anul trecut, ceea ce pune presiune suplimentară pe buget.
Datele prezentate de Peiu arată că, deși veniturile la bugetul general consolidat au crescut cu 39 miliarde de lei, cheltuielile au urcat cu 44, 6 miliarde de lei. El detaliază destinația sumelor: aproximativ 10 miliarde de lei în plus pentru plata dobânzilor, 18, 8 miliarde pentru asistență socială și 7, 3 miliarde pentru cheltuieli cu personalul doar în primele șapte luni. Dacă tendința se menține, pe parcursul întregului an cheltuielile cu personalul ar putea fi cu 12–13 miliarde de lei mai mari decât anul precedent, la care se adaugă majorările din anul anterior de circa 32 miliarde. Peiu califică o parte din această creștere drept nelegală, estimând că 2, 4% din PIB provin din majorări ilegale ale cheltuielilor cu personalul.
Ministrul de Finanțe a anunțat o nouă țintă a deficitului peste 8% din PIB, dar, spune Peiu, această țintă nu este clar definită; ar putea ajunge foarte aproape de 9% dacă nu se specifică altfel. În privința prognozelor de creștere, Peiu este sceptic față de estimarea FMI de 1% creștere economică, considerând-o puțin probabilă, având în vedere că rata inflației a fost ridicată, el menționează o rată de 8, 1% de la începutul anului și o anualizare a inflației la 9, 9% pe perioada analizată.
Un alt aspect important semnalat de el este dinamica datoriei publice: aceasta crește mai rapid decât deficitul pentru că România refinanțează datorii contractate la dobânzi mici (2–3%) la costuri mult mai mari acum (peste 7%). Practic, statul plătește ratele scadente și le acoperă prin împrumuturi cu dobânzi considerabil mai mari, ceea ce accelerează creșterea datoriei publice chiar dacă deficitul pare să crească mai lent.
Peiu invocă legea responsabilității fiscal-bugetare, legea 69/2010, și susține că dacă guvernul ar fi aplicat prevederile articolului 13 anul trecut, deficitul public ar fi fost mai mic cu zeci de miliarde de lei. El argumentează că aplicarea măsurilor legale și înghețarea cheltuielilor bugetare nu ar fi necesitat concedieri, nu ar fi închis proiecte și nu ar fi schimbat normele de lucru, dar ar fi redus semnificativ deficitul, mai ales dacă se iau în calcul și veniturile suplimentare generate de majorările fiscale.
Analizând datele lui Peiu, observăm că problema nu este doar decalajul dintre venituri și cheltuieli, ci și structura creșterii cheltuielilor: dobânzile și cheltuielile cu personalul împing bugetul în sus, iar deciziile de politică fiscală luate sau amânate au efecte imediate asupra costului împrumuturilor și asupra datoriei publice. Măsurile preventive cer clarificarea țintei de deficit, respectarea mecanismelor legale de control al cheltuielilor și o atenție mai mare la modul în care sunt gestionate datoriile scadente și noile împrumuturi. Cum ar fi arătat situația dacă înghețarea anvelopei salariale ar fi fost aplicată și rectificarea bugetară făcută la timp? Credeți că prioritizarea plăților pentru dobânzi și controlul cheltuielilor cu personalul ar fi suficiente pentru a readuce deficitul la nivelul planificat?
Fii primul care comentează