Toamna aceasta, la Platforma Apicolă Băneasa, peste 100 de apicultori din întreaga țară și-au adus stupii și poveștile la un loc: Târgul Național al Mierii, ediția de toamnă (12–14 septembrie). Evenimentul reunește miere, produse din ceară, remedii apicole și narațiuni locale care dau sens acestor produse, de la tradiții monahale până la practici moderne premiate la nivel european.
Privind istoria apiculturii din România îmi apare un zâmbet: omul de la sat și albinele sale sunt parteneri de secole, iar târguri ca acesta fac legătura între acea tradiție și premiile contemporane. La platformă, la standurile apicultorilor, vizitatorii descoperă miere din diferite culturi, din toate regiunile țării, alături de sculpturi în ceară și remedii pe bază de produse apicole și plante. Printre expozanți se remarcă Herța Bio Apicole din Săliște, Mărginimea Sibiului, azi recunoscută nu doar local, ci și în competiții europene. Ioan Cosmin Herța a spus că produsele lor, inclusiv polenul crud, au câștigat trofee și medalii la evenimente precum Gustul Ales (decembrie 2024) și Festivalul Organic European (aur în 2023 și 2024), iar anul acesta sunt finaliști la European Organic Awards. Nu e puțin lucru să concurezi cu brutării spaniole centenare sau ferme austriece, astfel că trofeele lor provin din aplicarea unor practici stricte: albinele nu primesc sirop de zahăr iarna, ci se hrănesc cu propria miere, iar în caz de boală nu li se administrează antibiotice, ci remedii naturale. Această metodă poate părea aproape ascetică, dar pare eficientă.
Un alt punct de atracție este standul Mânăstirii Movilița din Vrancea, unde călugării au adus produse speciale: o cremă de miere cu textură fină, obținută prin prelucrarea mierii cristalizate, și un hidromel preparat după rețete tradiționale. Hidromelul a fost descris acolo drept „băutura dacilor”, un vin din miere care, spune legenda locală, sporea curajul luptătorilor. Expoziția mănăstirii are un farmec blând: meșteșug monahal, gusturi și istorie îmbuteliate.
Dinspre Delta Dunării a venit Dumitru State, un apicultor de peste 80 de ani din Florești, Prahova, care în acest an a amplasat stupii în zona Brațului Chilia. Acolo crește amorfa, o plantă înrudită cu salcâmul, iar mierea obținută este, după cum afirmă el, practic ecologică, pentru că locurile nu sunt tratate cu pesticide. Dumitru încă îngrijește prisaca, asistat de ginerul său, și își lasă stupii acolo până când familia recoltează. E reconfortant să vezi oameni care își păstrează meșteșugul la vârste înaintate.
La rândul ei, Maria Boca din Căianu Mic, Bistrița, expune lumânări și figurine din ceară realizate în propriile matrițe: sfinți, îngerași, pisicuțe, ursuleți și alte mici sculpturi care atrag atenția și, adesea, portofelele vizitatorilor. Ea produce în principal faguri, dar ceara în exces a devenit un atelier de obiecte decorative și de cult, ceea ce conferă târgului un farmec aparte: util și estetic deopotrivă.
Târgul nu este doar despre produse; e și o platformă pentru informare. Vizitatorii pot afla despre proprietățile plantelor, despre modul în care anumite derivate apicole interacționează cu nutrienți și substanțe din organism, și pot discuta cu specialiști precum Călin Adrian de la Boden Plant Bihor despre utilizări terapeutice ale produselor apicole. În plus, degustările oferă prilejul de a compara gusturi de miere din diverse regiuni ale țării, de la Delta Dunării până în Mărginimea Sibiului.
Evenimentul arată că mierea românească nu este doar un aliment; e o hartă a peisajelor, a practicilor și a oamenilor: de la producători locali premiați în competiții europene, la călugări care păstrează rețete vechi și meșteri care transformă ceara în artă. Festivalul reunește tradiție și inovație, standarde organice și povești personale, toate într-un cadru în care gustul și proveniența produselor contează.
Herța Bio Apicole este menționată cu trofee din 2023 și 2024, subliniind recunoașterea europeană a produselor românești; standul Mânăstirii Movilița a prezentat crema de miere și hidromel; Dumitru State, apicultor de peste 80 de ani, a adus miere din amorfă din Delta Dunării; Maria Boca expune lumânări sculptate din ceară din Căianu Mic. Aceste exemple ilustrează diferențele regionale și modul în care fiecare producător imprimă o amprentă personală produsului. Invită la reflecție mai mult decât la o simplă degustare: ce înseamnă pentru noi origine, tradiție și certificare în produsele alimentare?
Vă tentează mai degrabă să gustați o miere premiată sau preferați povestea unui apicultor cu stupii în Deltă?
daaar, mirosul de miere e ok, dar prețurile cam tare; ms oricum.