Achim Steiner, fostul conducător al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, lansează un avertisment privind legătura dintre cheltuielile militare și criza climatică în țările cele mai expuse. Într-un moment în care numeroase guverne occidentale își măresc bugetele pentru apărare, Steiner afirmă că, dacă nu se vor investi și în adaptarea climatică din statele sărace, achizițiile de armament pot deveni ineficiente pe termen lung.
Declarația survine într-un context evident: țări precum SUA, Regatul Unit și anumite state din UE alocă mai multe resurse pentru apărare, dar reduc substanțial fondurile pentru ajutorul internațional. Steiner, care tocmai și-a încheiat al doilea mandat la UNDP, explică de ce această decizie nu este doar lipsită de generozitate, ci și o greșeală strategică în materie de securitate. Reducerea cooperării externe crește vulnerabilitatea internă. Pe scurt, fără parteneri capabili să gestioneze efectele schimbărilor climatice, problemele se pot întoarce peste granițe, iar asta nu se rezolvă doar prin mai multe tancuri.
El subliniază că marile riscuri viitoare nu vor fi neapărat invaziile teritoriale clasice, ci amenințări precum atacurile cibernetice, o pandemie nepregătită sau efectele în lanț generate de schimbările climatice scăpate de sub control. Toate acestea necesită cooperare internațională, investiții în reziliența țărilor cu resurse limitate și finanțare pentru politici climatice, elemente pe care reducerile de ajutor le subminează direct.
Steiner propune o viziune mai amplă asupra securității: nu doar bugete militare și măsuri de descurajare, ci și direcții clare pentru dezvoltare și reziliență, cu o componentă internațională solidă. Practic, sugerează ca finanțarea pentru adaptare climatică și colaborarea cu țările în curs de dezvoltare să fie parte integrantă a strategiei naționale de securitate, eventual conectată sau integrată în bugetele pentru apărare. Astfel, investițiile militare ar fi însoțite de măsuri care reduc riscurile la sursă, nu doar le gestionează când apar.
Ideea nu este romantică sau naivă; e pragmatică. Țări interdependente prin lanțuri de aprovizionare, migrație și securitate sanitară nu pot fi lăsate să se deterioreze climatic, social sau economic fără consecințe. Steiner vorbește din experiența celui care a gestionat programe de reducere a sărăciei și ajutor extern, așa că recomandările sale se sprijină pe practică: finanțare pentru adaptare, parteneriate durabile și planificare pe termen mediu și lung. Lipsa acestor elemente subțiază capacitatea de reacție exact când este mai necesară.
Achim Steiner amintește explicit riscuri precum terorismul cibernetic, următoarea pandemie și efectele climatice în lanț. El propune o soluție realistă: considerarea investițiilor în dezvoltare și climă drept componente ale securității naționale, nu cheltuieli marginale de caritate. Aceasta ar facilita justificarea politică a alocărilor financiare și, mai important, ar construi reziliență globală, ceea ce, la rândul său, protejează interesele interne.
UNDP, instituția care administrează ajutorul extern și programele anti-sărăcie, rămâne un actor esențial în punerea în practică a unor astfel de politici. Totuși, fără voință politică în statele bogate și fără o viziune care să conecteze apărarea cu dezvoltarea, avertismentele riscă să rămână doar vorbe la conferințe.
Concluzia punctează că propunerea nu cere un sacrificiu ideologic, ci o reformă pragmatică: integrarea finanțării climatice și a cooperării pentru dezvoltare în planurile de securitate națională. Exemplul e limpede: combinația dintre bugete de apărare bine structurate și investiții externe în adaptare climatică poate reduce riscurile semnalate de Steiner, terorism cibernetic, pandemii și efecte domino ale schimbărilor climatice. Luați în considerare cifrele și prioritățile bugetare ale SUA, Regatului Unit și țărilor UE, rolul UNDP și implicațiile pe termen mediu pentru statele sărace.
Gândiți-vă astfel: alocările pentru apărare ar putea include, pe lângă echipament militar, pachete de finanțare pentru reziliență climatică în țările vulnerabile. Ar fi o cale pragmatică de a proteja securitatea internă prin consolidarea securității globale. Ce credeți că ar trebui făcut mai întâi: majorarea fondurilor pentru ajutorul internațional sau restructurarea bugetelor de apărare pentru a include componente de dezvoltare?
da, corect dar cine bagă bani pt adaptare?