Industria chimică europeană se confruntă din nou cu o perioadă de instabilitate, după ce taxele de import impuse de SUA au perturbat fluxurile comerciale și au determinat clienții să amâne comenzile, într-un moment în care sectorul încerca încă să se refacă după criza energetică din 2022. Situația afectează atât marile companii, cât și actorii mai mici, iar rezultatul se vede în prognoze revizuite, concedieri și închideri de facilități.
Europa a fost multă vreme unul dintre principalii exportatori de produse chimice, clasându-se pe locul patru între sectoarele exportatoare ale UE, după utilaje, automobile și produse farmaceutice, dar concurența globală și costurile ridicate de producție au acumulat probleme. Creșterea prețurilor la gaze și energie după invazia Rusiei în Ucraina a majorat cheltuielile firmelor, iar cererea a scăzut din cauza dificultăților din industriile cheie care utilizează aceste produse. Sectorul chimic european a înregistrat vânzări totale de aproximativ 655 de miliarde de euro, reprezentând 12, 6% din piața mondială în 2023, dar acest nivel înregistrează o scădere de aproape 4% comparativ cu deceniul anterior.
Declanșatorul ultimei runde de nemulțumire îl reprezintă tarifele de import aplicate de Statele Unite, de cel puțin 15% pentru anumite mărfuri din UE. Acestea au lovit clienți importanți din sectoarele auto, al mașinilor și bunurilor de consum, iar unele constructori auto globali au raportat pierderi de miliarde din cauza acestui conflict comercial. Analizele LSEG prevăd o scădere a profiturilor companiilor chimice europene cu 5% în trimestrul trei, după o prăbușire de 22% în trimestrul doi. Analiști precum Thomas Schulte-Vorwick de la Metzler Research caracterizează combinația dintre tarife, presiunea prețurilor și concurența asiatică drept extrem de dăunătoare pentru marje și volume.
Marile grupuri, BASF, Brenntag și Lanxess, beneficiază într-o oarecare măsură de faptul că au operațiuni importante și în SUA, ceea ce le oferă o protecție parțială împotriva taxelor directe, dar chiar și ele resimt efectele: clienții au devenit mai precauți și plasează comenzi pe termen mult mai scurt decât înainte. BASF, cel mai mare producător mondial de substanțe chimice, și-a redus estimările pentru anul curent după ce a observat că comenzile clienților sunt acum pentru câteva săptămâni înainte, față de obiceiul de 3-4 luni. Această prudență obligă producătorii care furnizează ingrediente pentru tot felul de produse, de la saltele și componente auto la gumă de mestecat, să revizuiască sau să reducă previziunile anuale.
Un alt factor negativ este evoluția dolarului. Mulți producători europeni își raportează profiturile în euro, iar deprecierea dolarului a afectat rezultatele celor care operează în valute diferite. Companii precum Akzo Nobel și Wacker Chemie au redus estimările de profit, invocând incertitudini pe piață și ajustări valutare, precum și o cerere mai slabă pentru produse specifice, cum ar fi polisiliciul folosit la celule solare. Christian Faitz de la Kepler Cheuvreux semnalează o încetinire secvențială în industrie, deși există speranța unei stabilizări a cererii până în 2026.
Perspectivele privind o posibilă redirecționare a exporturilor chineze către Europa sunt și mai pesimiste. Dacă Beijingul și Washingtonul nu ajung la un acord asupra tarifelor până la expirarea armistițiului pe 10 noiembrie, produsele chimice mai ieftine din China ar putea inunda piața europeană. Brenntag și alți lideri avertizează că această schimbare ar putea intensifica presiunea competitivă și ar submina marjele locale. Anul trecut, UE a exportat aproximativ 40 de miliarde de euro în produse chimice către Statele Unite, puțin mai mult decât în 2023, și a importat în jur de 30 de miliarde din SUA, conform asociației Cefic. Totodată, o treime din vânzările industriei europene, adică aproximativ 224 de miliarde de euro, sunt generate pe piețele externe, China ocupând poziția de cea mai mare piață mondială pentru produse chimice.
Impactul se resimte și în rândul companiilor mici și familiale. Lanxess a avertizat recent că trimestrul trei va fi dificil, deși CEO-ul Matthias Zachert speră la o stabilizare spre sfârșitul anului. Mai ales firmele mici, precum Hobum Oleochemicals, experimentează consecințele proiectelor abandonate: un potențial client american din zona Detroitului s-a retras dintr-o colaborare care ar fi putut multiplica vânzările și compensa declinul din sectorul auto european. CEO-ul Arnold Mergell sintetizează frustrarea: lipsa de predictibilitate blochează proiectele și investițiile, ceea ce, pe scurt, este toxic pentru planurile pe termen lung.
Tema centrală a acestor evoluții este interdependența: politici comerciale externe (taxe vamale americane), dinamica valutară (dolarul), presiunile energetice din anii trecuți și competiția globală, toate forțează un sector esențial pentru economie spre ajustări dureroase. Date precum reducerea de 22% a profiturilor în trimestrul doi, tarifele de cel puțin 15% sau cifra de 655 de miliarde de euro a vânzărilor europene sunt repere care ilustrează cât de mult au fost zdruncinate lanțurile de aprovizionare și modelele de afaceri.
BASF, Brenntag, Lanxess, Akzo Nobel și Wacker Chemie apar frecvent în comunicările privind revizuirile de previziuni; cifre precum 40 de miliarde de euro exporturi către SUA sau 224 de miliarde din vânzări realizate în străinătate conturează amploarea problemei. Pe scurt, nu e doar despre taxe sau prețuri la energie: este despre modul în care politicile comerciale și mișcările valutare pot remodela competitivitatea întregului sector. Cum crezi că ar trebui să reacționeze companiile europene: să mute producția, să investească în eficiență energetică sau să caute piețe alternative?
Uite, mie mi se pare că problema e mult mai systemică decât ni se zice pe scurt. da, taxele alea din SUA sunt dureroase, dar chestia e că Europa n-a făcut suficient ca să-și securizeze lanțurile ălea lungi. mutatul producției e o soluție, dar nu peste noapte: costuri de investiții, reglementări, forță de muncă. în plus cine plătește reconversia? firmele mici nu pot.
investițiile în eficiență energetică sunt bune și pe termen lung reduc vulnerabilitatea la prețuri volatile la gaze, dar iar, e scump și durează. probabil un mix: unele produse critice mutat în proximitate (reshoring sau nearshoring), altele optimizat să fie mai eficiente. și negocieri diplomatice serioase cu partenerii, nu doar tweet-uri/amenințări.
alt punct: valuta. dolarul slăbit afectează raportările, dar firmele mari pot hedging. micii nu. ar fi util ca UE/sisteme bancare să ofere instrumente de hedging la costuri mai mici pt IMM-uri. plus politici fiscale care să susțină investițiile verzi și upgrade la tehnologii mai puțin consumatoare de energie.
și atenție la China — dacă vor inunda piața cu produse ieftine, atunci piața europeană trebuie protejată temporar, dar asta nu rezolvă problema competivității. deci: combinație de scutiri temporare + sprijin pentru modernizare + diversificare piețe (mai mult Asia de SE, Africa? exporturi intr-o altă formă, pachete cu servicii).
pe scurt: nu exista o singură mână de soluții. optimizare energetică + relocare selectivă + instrumente financiare pentru IMM + politici comerciale coerente. si, sincer, statul ar trebui sa bage mai mult în traininguri tehnice, ca sa ai forță de muncă pregătită. cine știe, poate ăsta e momentul să faci treaba asta, nu doar vorbit. ]]>
si, iarasi tarifele astea… BASF o să bage frigul, Brenntag probabil face rost de soluții, Lanxess? vedem—mai stau pe bară si speră la rocadă, daaa, nu sună bine.
Companiile trebuie să combine eficiență energetică cu diversificare a piețelor; relocarea parțială a producției și hedging valutar par pași practici.