Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, discută despre planurile de ajustare a cheltuielilor din administrațiile locale și despre posibilele efecte asupra organigramelor primăriilor, referindu-se direct la situația din Timișoara.
Reducerea cheltuielilor administrative nu e o preocupare nouă: politicieni și manageri publici au încercat constant să găsească un echilibru între eficiență și serviciile pentru cetățeni, de la reformele din anii ’90 până la digitalizările din ultimii ani. Fritz afirmă că nu propune eliminarea în masă a posturilor vacante ca soluție automată. În loc de o desființare totală, el estimează o scădere efectivă a posturilor ocupate cu aproximativ 50, subliniind însă că anumite domenii au nevoie de personal, urbanism, achiziții publice, investiții, meserii tehnice precum ingineri sau constructori, astfel că nu toate posturile pot dispărea fără efecte negative.
Primarul, care este și liderul USR, pune accent pe cheltuieli ca principal reper, nu pe numărul brut de posturi. El crede că o reducere a cheltuielilor de personal de circa 10% poate fi realizată prin soluții mai flexibile, care să nu compromită funcționarea serviciilor publice. Fritz spune că unele măsuri administrative de diminuare a personalului au impact financiar redus sau sunt ineficiente dacă sunt aplicate uniform, fără a ține cont de capacitatea financiară a fiecărei primării.
Face o distincție clară între primăriile care se autofinanțează și cele dependente în mare măsură de transferuri de la bugetul de stat. Primăriile cu resurse proprii limitate, explică Fritz, au nevoie de reguli mai stricte privind personalul, pentru că flexibilitatea ar putea periclita serviciile esențiale. În schimb, în orașe precum Timișoara, unde bugetul s-a dublat în ultimii zece ani, discuția este diferită: administrația locală a gestionat, cel puțin de la începutul mandatului său, un buget mult mai mare cu un număr mai mic de angajați. Veniturile proprii, taxe și impozite locale, permit autofinanțarea serviciilor și plata salariilor, ceea ce, în opinia lui Fritz, oferă posibilitatea unei gestionări mai flexibile a organigramei și a cheltuielilor.
Declarațiile sale indică o abordare pragmatică: primăriile nu sunt toate la fel, iar soluțiile trebuie adaptate la resurse și necesități locale. Reducerea costurilor nu trebuie urmărită ca scop în sine, ci ca parte dintr-o strategie mai amplă de eficientizare a cheltuielilor publice, păstrând capacitatea administrației de a realiza proiecte și a oferi servicii. La Timișoara, exemplul invocat de Fritz arată că un buget mai mare nu înseamnă neapărat mai mulți angajați, ci poate însemna reorganizare, prioritizare și, eventual, investiții în proiecte cu valoare pe termen lung.
Dominic Fritz vorbește despre cifra de aproximativ 50 de posturi și despre reducerea de 10% a cheltuielilor cu personal, menționând totodată domenii concrete care rămân deficitare de personal, precum urbanismul și achizițiile publice. Această nuanțare ajută la înțelegerea unei reforme care trebuie corelată cu realitățile financiare locale: primăriile care se autofinanțează, cum e Timișoara, pot avea mai multă libertate de acțiune decât cele dependente de subvenții de la stat. Rămâne totuși deschisă întrebarea despre impactul acestor schimbări pe termen mediu asupra proiectelor de investiții locale și asupra calității serviciilor publice, o întrebare la care cetățenii și specialiștii caută răspuns. Ce opinie ai despre ideea unei flexibilități sporite în gestionarea personalului la primării, în funcție de bugetul local?
Fii primul care comentează