Piaţa construcţiilor din România a atins în 2025 un prag greu de trecut cu vederea: 460.000 de angajaţi la sfârşitul lunii mai şi o creştere a producţiei de 7% în primele cinci luni comparativ cu aceeaşi perioadă din 2024. Această evoluţie are loc într-un mediu dominat de proiecte publice de amploare, dar apar şi primele semne de încetinire a ritmului, însoţite de o scădere a încrederii sectorului după maximele înregistrate post-pandemie.
Din punct de vedere istoric, construcţiile au trecut prin cicluri în care investiţiile publice au reconfigurat complet peisajul economic: în ultimii ani, statul a devenit principalul motor, demarând lucrări la scară largă fără precedent de la începutul deceniului. În 2019 erau în execuţie doar 140 km de autostradă; acum discutăm despre aproximativ 700 km de drumuri expres şi proiecte majore de modernizare feroviară. Aceste proiecte publice constituie aproape jumătate din volumul total al activităţii de pe piaţă, explicând în mare măsură creşterea forţei de muncă şi a producţiei. În schimb, dinamica sectorului privat s-a domolit: autorizaţiile pentru locuinţe au căzut la niveluri întâlnite ultima dată în 2015–2016, investitorii în spaţii de birouri sunt mult mai prudenţi, iar sectorul industrial rămâne singurul cu un ritm susţinut al investiţiilor.
Raportul Colliers pentru primul semestru din 2025 semnalează o nuanţă importantă: o parte din creştere se datorează efectului de comparabilitate favorabil. Ritmul lunar al activităţii a fost, de fapt, mai moderat, iar indicatorii de încredere indică o răcire a sentimentului. Alexandru Atanasiu, membru în board şi şef al serviciilor de construcţii la Colliers, afirmă că 2025 marchează un vârf pentru sector, cu investiţii publice record şi o piaţă a muncii extrem de tensionată, dar că apar deja semne de oboseală. Scăderea încrederii contractorilor, încetinirea iniţierii proiectelor private şi temperarea angajărilor sugerează o tranziţie către o fază mai moderată după câţiva ani de expansiune rapidă.
Pe partea de costuri, eliminarea facilităţilor fiscale pentru lucrători a determinat companiile să majoreze cheltuielile salariale pentru a menţine acelaşi nivel net, într-un context în care recrutarea rămâne dificilă. Totodată, preţurile materialelor au redevenit volatile, influenţate de evenimente geopolitice, iar presiunea pe marje creşte, în special pentru firmele care s-au extins prea rapid. Consultanţii Colliers subliniază rolul esenţial al fondurilor europene în susţinerea ritmului investiţiilor: întârzierile în implementarea reformelor şi riscul unor plăţi reduse până în 2026 ar putea diminua semnificativ fluxul de proiecte publice, cu impact direct asupra pieţei şi companiilor din domeniu.
Concluzia principală este clară: construcţiile pornesc greu, dar se pot opri brusc. Predictibilitatea investiţiilor publice şi accesul continuu la fonduri europene sunt cruciale pentru stabilitate. Fără un cadru stabil şi clar, firmele vor adopta o atitudine mai precaută, ceea ce va produce efecte în lanţ asupra ocupării forţei de muncă şi sectoarelor conexe. Previziunile Colliers pentru a doua parte a anului 2025 depind, aşadar, de stabilitatea fiscală, de capacitatea României de a accesa fondurile UE disponibile şi de continuitatea investiţiilor în infrastructură. Scenariul pesimist ar implica stagnare, dar specialiştii nu se aşteaptă la o contracţie severă similară celei din 2009–2010; mai degrabă pare plauzibilă revenirea la un ritm obişnuit după o perioadă de activitate intensă.
Raportul Colliers şi cifra de 460.000 de angajaţi ilustrează în mod concret importanţa proiectelor publice şi dependenţa sectorului de fondurile europene; acestea modelează, în esenţă, traiectoria pieţei. Câteva repere din text relevante sunt: circa 700 km de drumuri expres în execuţie, reducerea autorizaţiilor rezidenţiale la nivelul anilor 2015–2016 şi semnalul unei încrederi în descreştere conform indicatorilor Eurostat. Cum vor influenţa aceste cifre deciziile companiilor de construcţii şi ale dezvoltatorilor privaţi în următoarele 12 luni?
Interesant, dar mie mi se pare clar că fără predictibilitate bugetară și reforme reale pe partea de achiziții publice, banii ăștia europeni rămân un fel de promisiune mereu amânată; deexemplu, în alte țări din UE implementarea PNRR a arătat că întârzierile la nivel administrativ pot tăia 20–30% din fluxuri în primii doi ani, deci atenție. Și da, piața muncii e tensionată — salarii mai mari dar productivitate stagnanta, iar firmele mici care s-au extins rapid o să simtă presiunea cel mai tare, nu doar marile contracte; dacă nu vin programe de recalificare și digitalizare, riscul de efervescență urmat de platou e real. Oricum, interesant de urmărit: daca se rezolva cashflow-ul și reformele, revenire la un ritm normal; daca nu, vedem o temperare prelungita — vezi să nu…
Interesant, dar parcă a lipsit o discuţie clară despre cum vor absorbi firmele mici șocul ăsta de volatilitate a materiilor prime și creșterea salarială — multe sunt pe linia de plutire doar din proiecte publice mari, deci o întârziere a fondurilor UE până în 2026 chiar le poate sufoca; eu unul m-aș uita și la alternative locale de finanțare sau parteneriate public-privat mai flexibile. Și da, 700 km sună bine, dar nu rezolvă criza locuirii care cere soluții de volum și costuri reduse — dezvoltatorii privați stau pe bancă, autorizațiile sunt jos, deci riscăm o bulă de proiecte mari care nu se traduc în locuințe accesibile; cine știe, poate se impun politici fiscale sau stimulente specifice pt construcții rezidențiale. Oricum, treaba mea nu e să sper, e să observ: ritmul se temperează deja, firmele vor tăia angajări sau vor crește prețuri, și asta afectează lanțul (furnizori, transport, materiale) — deci atenție la semne, nu doar la headline-uri.