Am parcurs două maratoane, am citit și încercat numeroase gadgeturi și aplicații de fitness și mi-a trebuit să repet experiența ca să înțeleg exact ce-mi lipsea. Prima mea cursă serioasă la Brighton m-a învățat cât de importantă este structura antrenamentelor, iar a doua, pe traseul londonez, m-a învățat că detaliile mici pot transforma un rezultat aproape de vis în împlinirea lui.
Acum câțiva ani mi-am pus obiectiv să termin primul maraton în sub patru ore, pe un traseu cu urcări puternice. Am muncit mult, am alergat de nenumărate ori, dar ceasul a indicat la final 4:04:52. Am fost atât de aproape încât am simțit că pot mai mult. După acea cursă mi-am regândit planul de antrenament, am urmat doar parțial indicațiile ceasului care insista pe sprinturi, iar la a doua încercare mi-am dorit cu ardoare să văd un 3 înaintea timpului. Londra m-a testat iar: 4:00:54. Doar 55 de secunde peste limita stabilită m-au făcut să simt că fiecare kilometru era o ecuație cu un termen lipsă.
Țin minte clar momentul în care pacerul pentru patru ore, purtând un steag mare, m-a depășit în jurul milei 23. Steagul acela părea să marcheze cu indiferență toate calculele mele greșite; am strigat un adevărat No!, ca într-un film dramatic, dar ritmul lui a rămas constant în timp ce eu încercam să recuperez. Privind înapoi, diferența ar fi venit din câteva sesiuni scurte și intense. Studii publicate în Journal of Sport Health Science arată că alergătorii care au introdus sprinturi intermitente în antrenamente au obținut timpi mai buni la 10 kilometri, chiar dacă au redus volumul total de alergare. Cu alte cuvinte, nu este nevoie neapărat de mai multă alergare, ci de alergare mai eficientă.
Am învățat lecția: calitatea intervalelor contează, iar urcările scurte și rapide, hill-sprints, pot oferi acea explozie de viteză care îmi lipsea la finalul cursei. Acum intenționez să fac o pauză de la maratoane pentru un an, să-mi refac energia și să construiesc programul potrivit pentru a reveni mai pregătit. Data viitoare voi încerca din nou sub patru ore, dar de data asta voi include obligatoriu antrenamente specifice de viteză și forță.
Ideea din spatele acestor experiențe nu este doar despre cifre sau despre gadgeturi care ne spun ce să facem. E despre modul în care formăm obiceiuri de antrenament, despre echilibrul dintre volum și intensitate și despre capacitatea de a învăța din mici eșecuri fără a renunța. Alergarea devine astfel un mic laborator personal: ajustezi, testezi, măsori și reiei. Și, la urmă, nu contează doar timpul de pe ceas, ci calitatea drumului parcurs.
Ce strategie ai schimba tu dacă ai avea 55 de secunde până să atingi un obiectiv important?
hm, 55 secunde e fix enervant, fă mai multe sprinturi scurte, hill repeats si gata, revii 😅