Povestea care ajunge azi la mine îl are în centru pe Sorin Ghionea, fost fundaș român, și un episod din vestiarul fotbalului autohton, între Bacău, București și o scurtă experiență la echipa națională. E vorba despre o pastilă luată pentru gât într-o noapte, un control antidoping iminent și cum s-a evitat o suspendare care i-ar fi putut afecta cariera.
Pe scurt: era toamna lui 2004, Ghionea evolua la Bacău, revenise dintr-un meci european, avea dureri în gât și, la o farmacie găsită întâmplător la miezul nopții, a cumpărat un medicament recomandat de farmacistă. În loc de Faringosept, a luat Oropivalone, o substanță inclusă pe listele interzise. Câteva ore mai târziu, medicul de la Steaua a văzut cutia pe noptieră, s-a alarmat și i-a spus că riscă suspendarea dacă ar ieși pozitiv la un test. De atunci atmosfera s-a schimbat: jucătorul nu a mai fost inclus în lot pentru etapa respectivă, iar când a venit convocarea la națională s-a luat repede decizia, și-a întrerupt participarea.
Contextul contează: în acei ani fotbalul românesc era supus unor controale antidoping tot mai riguroase, iar un medicament aparent inofensiv putea conține substanțe capabile să mascheze alte substanțe interdise. Ghionea povestește că a luat mai mult decât indica farmacia, i se spusese patru în 24 de ore, el a luat vreo opt, pentru că gâtul îl durea. Când doctorul Stelei a văzut ambalajul, a reacționat imediat și l-a sfătuit să se retragă. E clar că și în interiorul cluburilor exista confuzie: nu toți știau compoziția acelor pastile sau riscurile asociate.
Urmările au fost tensionate: avea și pubalgie, nasul fracturat, iar presiunea era dublă pentru că se apropia un meci de calificare cu Armenia. Ajuns la națională, i-a spus medicului despre Oropivalone și, de comun acord, a părăsit cantonamentul pentru a evita orice risc în fața testărilor programate. Când s-a anunțat controlul antidoping, explicația și retragerea au părut singura cale rațională pentru a nu risca un rezultat pozitiv.
Dar povestea nu se termină aici. Întors la Steaua a aplicat o metodă neplăcută dar practică: a băut cantități mari de lichide, ceai și apă, ore în șir petrecute în drum spre baie, pentru a accelera eliminarea substanței. A făcut apoi un test la institutul național antidoping, plătit din buzunar, cu rezultat confidențial, negativ, primit cu puțin timp înaintea unui meci european important. A intrat astfel în cantonament și, ironic, a fost selectat pentru controlul antidoping imediat după acel meci; testul oficial a confirmat lipsa substanței interzise. Din relatările sale se simte și un fel de umor nervos: pastilele nu făceau să alergi nici măcar un metru în plus, rolul lor era doar de a putea masca alte substanțe, ceea ce a pus în alertă stafful medical.
Pe scurt despre parcursul lui Ghionea: a jucat la mai multe cluburi din România, inclusiv Steaua/FCSB, cu care a ajuns în semifinalele Cupei UEFA și în grupele Champions League, a câștigat două titluri, iar în străinătate a evoluat în Rusia, la Rostov. La națională are 13 selecții și un gol și a participat la Euro 2008. Episodul din 2004 rămâne acel moment când o alegere banală, luată la miezul nopții în pijamale, ar fi putut avea consecințe grave dacă nu interveneau vigilența medicilor și procedurile de verificare.
Dincolo de detaliile personale, episodul îl arată pe omul prins la intersecția dintre ignoranță și reguli stricte: un jucător care nu cunoștea compoziția medicamentului cumpărat, un farmacist care a recomandat altceva, medici care au reacționat și un aparat antidoping care funcționa destul de bine pentru a impune transparență și testare. Aici apar teme mai largi: responsabilitatea personalului medical din cluburi, educația jucătorilor privind substanțele pe care le administrează și importanța unor proceduri clare înainte de orice acțiune a echipei naționale. Totodată reia paradoxul vechi din sport: medicația aparent banală poate declanșa scandaluri dacă nu e atent verificată compoziția.
Crezi că ar trebui ca cluburile să organizeze mai multe sesiuni de informare pentru jucători despre medicamente și riscuri sau e suficient ca medicii să rămână vigilenți?
daaar, ce pățanie… omu’ bagă pastila aiurea, testu’ ăla, și s-a retras preventiv. probabil scapă, dar cam ghinion.
Deci, serios, nu era de joacă: cluburile ar trebui musai sa facă sesiuni simple, practice, nu teorie plictisitoare; jucătorii să știe exact ce conține ce iau, dozaj, riscuri si ce să facă dacă iau din greșeală ceva interzis — nu doar „medicul e de vină”. si da, teste regulate + acces la o listă clară actualizată ar ajuta mult, ca sa nu mai fie panică de genul „am luat o pastilă la 12 noaptea” lol.