Filmul care a stârnit curiozitate în rândul fanilor horror a revenit pe marile ecrane la începutul verii, iar povestea se desfășoară din nou în Marea Britanie infectată de Virusul Furia, prin ochii unor supraviețuitori noi. Regizorul Danny Boyle a readus pe marele ecran universul din 28 Days Later, iar scenariul semnat de Alex Garland extinde mitologia, păstrând tonul tens și actualizând temele inițiale. Continuarea anunțată, 28 Years Later: The Bone Temple, e programată pentru ianuarie 2026, iar Garland semnează din nou scenariul, în timp ce Nia DaCosta, regizoarea din spatele lui Candyman, va prelua camera de filmat.
Ralph Fiennes a sugerat că unul dintre firmele tematice ale sequel-ului va fi întrebarea despre umanitate: dacă, odată infectați, oamenii rămân complet corupți sau mai persistă urme de omenie în suflet, în minte, în inimă. E o miză interesantă: filmul lasă să se întrevadă o scenă în care un copil nou-născut pare abordat de tatăl său, personaj despre care se sugerează că ar fi Samson, principalul Alpha care îi urmărește pe Spike și Isla cu pruncul. Rămâne de văzut dacă între părinte și copil se va stabili un mod de comunicare special. Încă din filmele anterioare au apărut variante ale Virusului Furia care permit infectaților să supraviețuiască decenii; are sens ca în continuare să vedem mutații care le redau limbajul sau alte forme de comunicare. Poate că nu vorbesc ca înainte, dar ar putea transmite ceva, fragmente de umanitate, iar aceasta pare o direcție naturală pentru următorul film.
Finalul din 28 Years Later aduce și o altă surpriză: o gașcă inspirată de Clockwork Orange, condusă de personajul Jimmy Crystal, interpretat de Jack O’Connell. Această trupă, care aplică violență celor infectați în mod aproape carnavalesc, contrastează puternic cu lumea liniștită a insulei și cu blândețea doctorului Kelson, jucat de Ralph Fiennes. Sequenza are tăieturi rapide, violență agresivă și un ton de disociere care oferă un tablou al efectelor pe termen lung ale abandonului social. Jimmy este, în esență, copilul de la începutul filmului, lăsat de izbeliște de un tată neglijent într-o lume care se destramă. Acea combinație de disfuncționalitate și stilul de filmare staccato creează un final amețitor și o paletă vizuală pe care ar fi bine să o regăsim în continuare.
Un alt punct la care merită atenție: ce se întâmplă dincolo de insulele britanice? Atât filmul original, cât și continuarea din 2025 nu au urmărit o apocalipsă globală în manieră clasică; povestea rămâne centrată pe Marea Britanie. Totuși, au existat mici indicii că lumea „de dincolo” continuă într-un fel. Personajul Erik, soldatul suedez, apare cu un telefon care uimește pe Spike, un moment care aduce și umor ușor, și o tristețe tăcută legată de ceea ce ar fi putut fi pentru acel copil dacă virusul n-ar fi schimbat totul. Un precedent rămâne 28 Weeks Later, care, deși nu a fost produs de Boyle sau Garland, a inclus forțe militare americane și cadre din Europa. Nu e nevoie de un complot secundar vast care să părăsească insulele britanice, dar mici ferestre către viața din alte țări ar îmbogăți lumea filmului. Câteva astfel de priviri ar oferi nu doar diversitate geografică, ci și un contrast emoțional: oameni care au continuat mai departe versus cei rămași blocați între trecut și prezent.
Ce element din aceste idei ți-ar plăcea să vezi explorat mai mult în continuarea francizei?
Fii primul care comentează