Reintroducerea zimbrului în Carpați a devenit unul dintre puţinele proiecte de refacere a naturii care a generat rezultate vizibile în ultimele decenii, însă recent a ridicat şi îngrijorări: între 12 august şi 16 septembrie au fost găsite moarte 23 de exemplare în Munţii Ţarcu, iar ONG-urile WWF-România, Rewilding Romania şi WeWilder solicită Ministerului Mediului un Plan Naţional de Acţiune pentru conservare. Cazul readuce în prim-plan atât reuşita repopulării demarate în 2016, cât şi necesitatea unei strategii coordonate la nivel naţional pentru gestionarea unor astfel de situaţii.
Echipele de monitorizare au descoperit cele 23 de cadavre în arealul speciei; primele trei decese au declanşat imediat alerte către autorităţile veterinare şi de mediu, urmate de prelevări de probe şi supraveghere sporită. Până în prezent, doar un rezultat de laborator a fost comunicat, iar alte trei analize sunt în aşteptare. ONG-urile precizează că situaţia este sub control şi, în opinia lor, nu există risc de extindere la întreaga turmă, estimată la circa 250 de exemplare în Ţarcu. Din acest efectiv, peste 150 s-au născut în libertate după repopulările iniţiate în 2016, susţinute atunci de Ministerul Mediului, Romsilva şi Academia Română.
Deşi mortalitatea poate face parte din dinamica unei populaţii sălbatice, ONG-urile susţin că astfel de episoade evidenţiază necesitatea unui cadru naţional clar şi coerent pentru protecţie şi gestionare. Fără o strategie unitară, acţiuni precum monitorizarea, prevenţia şi intervenţia rămân fragmentate între instituţii, iar reacţiile de urgenţă pot fi întârziate. Mesajul lor este limpede: reintroducerea zimbrului nu este doar un succes izolat, ci un proces ce trebuie susţinut prin politici durabile ca specie să devină o componentă stabilă a ecosistemelor montane.
Istoria recentă a zimbrului în România porneşte de la studiul de fezabilitate din 2012 şi continuă cu repopulările din 2016. Zimbrul contribuie la echilibrul ecosistemelor: favorizează regenerarea pădurilor şi a pajiştilor şi sprijină diversitatea biologică. În plus, a devenit un vector pentru ecoturism în localităţi precum Armeniş, Teregova şi Cornereva, unde comunităţile au început să privească animalul ca pe o resursă locală valoroasă, nu doar ca pe o curiozitate ştiinţifică. În 2025 nu au avut loc transporturi noi de zimbru, autorităţile suspendând relocările ca măsură de precauţie din cauza unor boli animale semnalate în părţi din Europa. ONG-urile reamintesc însă că toate animalele aduse anterior au trecut prin teste veterinare riguroase, atât în străinătate, cât şi în România.
Grupurile afirmă că cele 23 de decese nu trebuie să umbrească imaginea generală a rewilding-ului, dar pot reprezenta un impuls pentru adoptarea rapidă a unui Plan Naţional de Acţiune care să transforme succesul reintroducerii într-o politică integrată şi durabilă. Un astfel de plan ar putea stabili protocoale clare pentru monitorizare, proceduri de intervenţie rapidă, responsabilităţi instituţionale şi mecanisme de comunicare între autorităţi şi ONG-uri.
Date concrete din situaţia curentă: 23 de zimbre găsite moarte în perioada 12 august–16 septembrie, o turmă estimată la aproximativ 250 de exemplare în Munţii Ţarcu, peste 150 născute în libertate după 2016, un raport de laborator comunicat şi trei rezultate încă în aşteptare. Relocările au fost oprite în 2025 din motive de precauţie sanitară. Organizaţiile implicate sunt WWF-România, Rewilding Romania şi WeWilder, iar repopulările anterioare s-au realizat cu sprijinul Ministerului Mediului, Romsilva şi Academiei Române.
Acest mesaj deschide o reflecţie asupra modului în care gestionăm reintroducerile: dacă vrem ca zimbrul să rămână parte a peisajului pe termen lung, nu e suficient doar să aduci animale; sunt necesare reguli şi planuri care să funcţioneze când apar probleme. Exemplul Ţarcului arată că succesul iniţial poate fi consolidat sau slăbit în funcţie de capacitatea instituţiilor de a coordona acţiuni rapide şi bine planificate. Cum ar arăta un Plan Naţional de Acţiune eficient? Ar include protocoale de monitorizare continuă, resurse pentru analize de laborator rapide, canale clare de comunicare între minister, autorităţi sanitare, Romsilva şi ONG-uri şi măsuri pentru implicarea comunităţilor locale din Armeniş, Teregova şi Cornereva.
Zimbrul este astfel atât un indicator al sănătăţii ecosistemelor montane, cât şi un test al capacităţii noastre administrative. Dacă nu dorim ca poveştile de succes ale rewilding-ului să rămână doar note de subsol, planificarea naţională devine instrumentul prin care succesul devine sustenabil. Crezi că autorităţile vor adopta rapid un Plan Naţional de Acţiune pentru zimbru?
Fii primul care comentează